SALONUL DE CARTE BOOKFEST - Ediţia a II-a -

Distribuie pe:

După o scurtă vizită la salonul de carte Bookfest, deschis joi, 4 iunie 2015, la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş, l-am întâlnit pe fostul jurnalist Mihai Mitrică, director executiv al Asociaţiei Editurilor din România, cu care am purtat un scurt dialog.

- Ce profesie aveţi, domnule director executiv?

- Am fost ziarist 11 ani, după care, de vreo patru ani, sunt director al Asociaţiei Editurilor din România. Am absolvit facultatea de ştiinţe politice, iar acum mă ocup de salonul de carte Bookfest.

- La această a doua ediţie a salonului de carte de la Târgu-Mureş, vă rog să ne spuneţi câteva edituri cu care îi întâmpinaţi pe mureşeni.

- La acest eveniment participă cele mai importante edituri din România: Humanitas, Polirom, Curtea Veche, Nemira, Rao, Corint, Art, Ochean, Litera. De menţionat că participă peste 60 de edituri care practică nişte preţuri promoţionale. Acest salon de carte participă imediat după ce s-a încheiat ediţia întâia a acestui salon, dar în anii următori sperăm să avem mult mai multe edituri care să participe la aceste manifestări cu cartea.

- Cu acest prilej, salonul de carte Bookfest va avea şi câteva manifestări pe tot parcursul celor 4 zile. Dacă puteţi să ne precizaţi câteva din acestea.

- Vom avea lansări de carte, prezentări de carte, atelier pentru copii, întâlniri cu scriitori, dezbateri şi multe alte acţiuni.

- Dacă nu veţi avea succes cu acest salon de carte, veţi mai reveni la Târgu-Mureş?

- Nici nu-mi pun problema ca să n-avem succes cu acest târg. Spun acest lucru, pentru că prima ediţie a salonului Bookfest a fost un succes şi nu cred că s-a schimbat conformaţia intelectuală a Târgu-Mureşului.

- De la Târgu-Mureş, unde veţi mai poposi cu acest târg de carte?

- La Cluj, la începutul verii, cu o ediţie de carte de trei zile, pentru că ştim că acest oraş este capitala europeană a tineretului, apoi, în toamnă, din nou la Cluj, cu ediţia de toamnă, la Iaşi, la începutul lunii octombrie, şi probabil un Bookfest de Crăciun la Bucureşti.

- Vă doresc succes şi vă mulţumesc pentru interviu.

Lasă un comentariu