Există pe lume oameni sortiţi unor îndeletniciri care le clădesc profilul sufletesc, oameni sortiţi să însemne trecerea lor prin lume cu fapte alese, dar hărăziţi totodată cu un fel de pioasă discreţie. Aceşti pământeni au fost chemaţi de Dumnezeu să se dăruiască semenilor, potrivit pravilei sfinte. Rostul lor pe lume e şi acela de a fi îngeri păzitori şi se găsesc tot timpul în preajma celor încredinţaţi spre protejare şi sprijinire. Săvârşesc misiunea cu smerenie exemplară şi nu aşteaptă răsplată, după cum o şi mărturisesc trăsăturile lor exterioare, dar mai ales cele interioare. Parcă nici nu li se simte prezenţa.
După părinţi şi bunici, după fraţi şi surori, dascălul, că despre el e vorba, este al doilea om ca valoare din viaţa noastră. E cel care te ajută să înveţi să cunoşti, să înveţi să priveşti, să înveţi să asculţi, să înveţi să crezi şi să creezi; să înveţi să zbori şi să revii pe pământ. Este greu să măsori în cuvinte tot ceea ce înseamnă dascălul în societatea prezentului, dar recunoştinţa faţă de el trebuie să fie mare dacă o raportăm la menirea acestei categorii profesionale. A fi dascăl înseamnă a avea pe obraz o lacrimă: pentru bucuria şi mândria de a vedea cum un copil reuşeşte să rezolve şi cea mai mică sarcină; pentru singurătatea copiilor cărora le este greu să se adapteze; pentru compasiunea faţă de sentimentele părinţilor. Lacrima pe obraz vine din durerea de a nu putea ajunge la unii copii şi dezamăgirea pe care o simt ei; vine când dascălul a stat un an, sau mai mulţi, cu o clasă şi trebuie să-şi ia rămas bun de la acei copii şi să fie gata să întâmpine o nouă generaţie.
Dascălul este un om cu mult har şi vocaţie, un neuitat sculptor de suflete şi caractere, poate cel mai bun dintre noi. Un model de succes în viaţă, ca sa nu zic, vorba mare - un ideal. De ce? Pentru ca tinerii să-i soarbă vorbele din gură, să se uite, la el sau ea, cu nespusă admiraţie, să-l creadă în tot ceea ce spune, în ştiinţa pe care le-o transmite, în judecăţile de valoare pe care le face. E mult mai uşor să fii un foarte bun specialist în orice domeniu, decât să-i înveţi pe alţii ce ştii şi mai ales decât să faci din ei oameni, adică să-i formezi. Cine poate să înţeleagă toate acestea, acela înseamnă că e dascăl adevărat, iar drumul lui, cu bucurii şi cu dezamăgiri, se va împleti cu destinul copiilor pe care îi va educa şi îi va pregăti pentru viaţă. Profesiunea de dascăl are cel mai mare impact asupra creşterii şi dezvoltării fiinţelor omeneşti. Mlădiţele se transformă clipă de clipă, au nevoie de cunoaştere profundă, de înţelegere, uneori chiar de sacrificiu personal al adultului, sub a cărui baghetă magică se află acestea în anii de şcoală.
Este de ajuns să aruncăm o scurtă privire în literatura română şi vom găsi mărturii statornice de iubire şi recunoştinţă pentru dascălii şcolii. Să ne amintim câteva dintre aceste icoane de lumină şi frumuseţe: Aron Pumnul, pe care Mihai Eminescu îl numeşte „luceafăr şi dalbă stea". Cine poate uita pe Domnul Trandafir, celebrul învăţător a lui Mihail Sadoveanu, căruia romancierul i-a creionat un memorabil tablou prin cuvinte alese: „…ca domnul învăţător au fost poate mulţi. Şi toţi, dragă prietene, când te gândeşti bine, au fost nişte apostoli, care au îndurat sărăcie şi batjocură, care au trecut printr-un vifor de nemulţămiri şi vorbe grele, şi care totuşi au izbutit să-şi împlinească cu bine menirea. Domnul nostru ne-a învăţat rugăciuni, ne-a învăţat cântece aşa de frumoase pentru copilăria şi sufletele noastre; ne-a învăţat să credem în trecutul şi vrednicia noastră; ne-a învăţat multe lucruri de care aminte nu ne mai aducem, dar care au rămas în fundul sufletului nostru ca seminţe ce au înflorit bogat mai târziu." De asemenea, Octavian Goga, în poezia „Dascălul", aduce învăţătorului un sublim omagiu căci, „prin potopul veacurilor negre/ ne-a luminat cărările pribege". La fel, marele Ion Creangă, în memorabilele „Amintiri" , face pomenire cu emoţie de primul său învăţător, bădiţa Vasile, „un holtei zdravăn, frumos şi voinic". Poate că de aceea, mai târziu, la răscruce de drumuri, ilustrul povestitor va alege să slujească nu doar altarul Bisericii, ci şi cel al şcolii, devenind el însuşi un iscusit învăţător.
Influenţa pe care o are un dascăl asupra unui copil este veşnică, şi nu vom putea niciodată ştii unde se opreşte. Căci fiecare copil poartă în suflet o vorbă, un gest, o învăţătură a dascălului, pe care, devenind adult, o va transmite mai departe, în mod inconştient, copiilor săi.
Doamnelor şi Domnilor, sunt onorat să vă salut cu respect la sfârşitul acestui an şcolar. Mă bucur din toată inima că există printre noi, românii, oameni minunaţi de vocaţie… „Dascăli", asemeni dumneavoastră. Vă doresc mult succes în continuare şi multe bucurii, fiindcă altfel trăim degeaba! Ca orice creştin, Îl rog pe Domnul Iisus Hristos, Arhiereul bunătăţilor viitoare, să Vă însoţească mereu şi să Vă dăruiască necontenit bucurie sfântă, sănătate şi întru toate bună sporire!
Cu cea mai înaltă preţuire,
Părintele GHEORGHE ŞINCAN, paroh la Târgu-Mureş
