Mulţi dintre puternicii clipei de azi, influenţi oameni politici români, au ajuns, cu cătuşe, unii după gratiile puşcăriilor, alţii cu dosare de cercetare penală. Procurorii anticorupţie au de lucru. Încât orice român cu capul pe umeri, om de bun-simţ, care a trudit sau încă trudeşte, pentru banul zilnic al lui şi al familiei, mereu strâmtorat de poverile existenţei lui, tot mai apăsătoare, are tot dreptul să se întrebe: ce se întâmplă cu aceşti politicieni, urcaţi, şi prin votul lui, în scaunele vârfului puterii româneşti? Cum se face că, iată, România din ultimii ani are un Guvern Ponta cu cei mai mulţi miniştri urmăriţi penal?
Acum, când chiar premierul României, cel din capul miniştrilor, a ajuns chiar el cu dosar penal pentru trafic de influenţă, mită, spălare de bani, abuz în serviciu, românului nu-i mai vine altceva de făcut, decât să rostească acele cuvinte izvorâte din înţelepciunea populară a unui neam: „peştele de la cap se-mpute!".
Le lipsea lor ceva? Erau ei atât de săraci, atât de strâmtoraţi, încât să ajungă să încalce, să sfideze legea, să pună mâna pe ce nu li se cuvine, deşi ştiau bine că există legi care condamnă aspru infracţiunile comise? Aveau nevoie, ei şi neamul lor, de furtul din banul public, banul câştigat fără munca lor? Nici vorbă! Numai că, ajungând acolo sus, în vârful puterii, pofta, cum se zice, vine mâncând din ce nu li se cuvine, iar dacă putere au, ei cred că pot face orice! Puterea, care uneori ia minţile, trebuie, pentru ei, să aducă şi averi nemuncite?! Stăpâniţi de această foame a puterii, de această bolnăvicioasă lăcomie, în loc să se mulţumească ei cu ce le-a dat Dumnezeu, iar unora, după 1990 încoace, le-a dat chiar mult şi bine, au vârât mâna, până la cot, în mierea statului. De fapt, în banii noştri, ai tuturor, fără să le tremure mâna, fără necesara ruşine, fără gândul că încălcarea, sfidarea legii şi furtul se pedepsesc!
Nu se poate spune că nu există legi şi instituţii! Dar ele au fost sfidate. În anul 2002, pe vremea premierului Adrian Năstase, a luat fiinţă PNA (Parchetul Naţional Anticorupţie, DNA-ul de azi!), procurorul-şef fiind Ioan Amarie, tocmai pentru a urmări respectarea legilor româneşti şi a pedepsi infracţiunile comise de cei cu musca pe căciulă! A fost aşa? Nici vorbă. Iar Parlamentul şi Guvernul României scoteau legi după legi, parcă tocmai pentru a fi încălcate. Iar asta îi încuraja pe cei puşi pe căpătuială! În urmă cu 20 de ani, dacă ne amintim bine, Monica Macovei era ministru al Justiţiei, Daniel Morar - procuror-şef al DNA, deci în acele funcţii-cheie ale Statului Român, sub „Zeus" - Traian Băsescu, în acea „Românie mereu sub umbră". Au făcut ei ceva? Nimic.
Şi din nou ne întrebăm: ce le lipsea, de pildă lui Adrian Năstase, premier, în perioada anilor 2000-2004, candidat la preşedinţie, lui Dan Voiculescu, Ioan Avram Mureşan, Nicolae Mischie, George Copos, George Becali, Cătălin Voicu, Relu Fenechiu, Miron Mitrea, Monica Iacob Ridzi, Decebal Traian Remeş, Nagy Zsolt, Tudor Chiuariu, Dan Diaconescu, Antonie Solomon, Elena Udrea, Viorel Hrebenciuc, Dorin Cocoş, Gabriel Sandu, Alina Bica, Gheorghe Nechita, Radu Mazăre, Dan Şova, Liviu Dragnea, Toni Greblă, Ovidiu Tender, Marian Iancu, Cristian Adomniţei şi multor altora: miniştri, secretari de stat, preşedinţi de consilii judeţeni, oameni de afaceri, primari, ajunşi cu dosare penale, unii trimişi după gratii? Nimic nu le lipsea. Îi împingea lăcomia, acea foame de putere, care puteau fi stâmpărate doar cu acumulări fabuloase de averi, de bani nemunciţi.
Ce spune, oare, românul care trage în hamul zilnic pentru 1.000-1.300 de lei lunar, văzând cum semianalfabetul Marian Vanghelie vâră în hatijacul lăcomiei lui fără limite, 200 de milioane de euro? Îl apucă o greaţă şi o lehamite, încât îi vine românului să se ducă el cât vede cu ochii! Stai şi te întrebi: oare ce-i lipsea ministrului Agriculturii, Decebal Traian Remeş, care, împreună cu un alt ministru pus „la nimereală", care nu avea absolut nimic comun cu agricultura, Ioan Avram Mureşan, s-au făcut de ruşine, murdărindu-se, total, într-o afacere cu „cârnaţi, caltaboşi de Maramureş şi palincă"? Oare cine l-a îmburcat, ca ministru al comunicaţiilor şi informaţiilor, tocmai pe udemeristul Nagy Zsolt, condamnat pentru spionaj? Dar insului, guralivul Dan Diaconescu, mai-marele OTV-ului, un şantajist-sadea, care, prin escrocherii şi şantajare a unor inşi aflaţi în conflict cu legea, a acumulat o avere fabuloasă: cinci vile, autoturisme de lux, iaht, bani-gârlă? Era, cumva, strâns cu uşa lipsurilor un Gheorghe Nechita, primarul Iaşiului, încât să-l determine să facă mizeriile pe care le-a făcut, ajungând de ruşinea lumii?! Dar pe Ovidiu Tender şi pe Marian Iancu, condamnaţi la „temniţă grea", cum se spune, primul la 12 ani şi şapte luni, al doilea la 14 ani (dar, culmea au scăpat de sechestrul pe avere!), oare ce i-a împins la infracţiunile care i-au dus dincolo de poarta puşcăriilor? Tot lăcomia! Îi lipsea ceva vrăbiuţei-paraşutiste Elena Udrea? Nu! Dar s-a săturat ea să mai petreacă pe la „Golden Blitz"-ul lui Cocoş şi, proptită de Traian Băsescu, cel care mai întârzia pe acolo până la ore mici, uneori la cinci dimineaţa, a prins şi ea gustul politicii şi al puterii. Că banii lui Cocoş îi avea! Şi, uite aşa, a ajuns ministru! Dar şi dincolo de gratii. Toni Greblă, judecător tocmai la Curtea Constituţională a României, are dosar penal pentru 15 fapte de corupţie! Un alt ministru Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, a făcut şi el ce-a făcut, până a ajuns cu dosar penal, în arest la domiciliu! Cum se explică, oare, că un procuror bogat se mânjeşte cu o mită de 2.000 de euro şi un telefon mobil? Ce ruşine! Oare aşa se luptă împotriva corupţiei? Nicolae Mischie chiar se lăuda că, ajuns dincolo de gratiile puşcăriei: „Am fost primit cu aplauze!". De la premier şi miniştri la baroni locali şi-au dat mâna, să-şi acopere mizeriile comise, încât Codruţa Kõvesi, şefa DNA, este întrebată: „Azi nu arestaţi pe nimeni?".
Ei, aceşti mai-mari ai clipei, nu au învăţat decât cum să-şi bată joc de români şi de România, ca ţară! Cu astfel de specimene România nu se va schimba niciodată! Acolo, sus, trebuie alt fel de oameni, profesionişti, curaţi, care să respecte legile ţării! Nu clienţi îmburcaţi, pe linie de partid, în scaunele înalte ale puterii! Românii trăiesc, din păcate, într-o realitate dureroasă, jenantă. Profitori ai evenimentelor din decembrie 1989, pripăşiţi prin Parlament, pe la palatele Cotroceni şi Piaţa Victoriei, inşi situaţi prea departe de idealurile naţionale şi de o necesară demnitate personală, pigmei care s-au grăbit să arunce un văl negru pe interesul public, prin lehamitea lor cronică, postdecembristă, după ce s-au căţărat în cârca ţării, acum o fură. Într-o sărăcie, devenită tutelară, într-o Românie care pare fără cârmaci, puterea a ajuns în mâna unora care nu iubesc, ci urăsc această ţară! Ei, care scriu acele pagini murdare, precum cele mai sus arătate. Robiţi, la comandă străină, românii îşi iau lumea în cap, cu gândul la altă ţară, cea din afară, iar în tăcerea lor proverbială, îi judecă aspru pe aceşti netrebnici autohtoni, puşi pe căpătuială, nişte lătrăi cu gândul la furtişaguri şi la dese încălcări ale legii. Ei, românii, peste care mereu cad doar ploile loviţilor de nenoroc, văd cum amatorismul, căpătuiala, hoţia, câştigul fără muncă, goana după bani ale sus-puşilor dau cu România de pământ! Incompetenţa, lipsa profesionalismului, orgoliul, ambiţia îi conduc. Ţara nu contează! Întinzându-se la caşcaval, peste măsură, şi-au vârât mâna în visteria României. Noii Dinu Păturică şi Tănase Scatiu asta au învăţat, asta ştiu, asta fac. Eroi ai vremurilor noi, într-o ţară dată gratis, pe sub mână, au înhăţat, cu ambele braţe, hălci mari din avuţia naţională.
Din păcate, după toate boacănele comise, după dosare penale pline de dovezi, unii dintre ei, cinici şi sfidători, tot de către pădure se situează. De pildă, vrăbiuţa-paraşutistă Elena Udrea. După 72 de zile, ca puşcăriaşă de lux, în spatele gratiilor, la Penitenciarul pentru femei Târgşor, este trimisă să-şi continue puşcăria acasă: adică, la domiciliu, în dormitor, sufragerie, bucătărie, baie cu apă caldă, cu frigider şi toate cele ale unui om avut. Ce face dumneaei? Dă declaraţii! Cică puşcăria „reprezintă o încercare de distrugere a omului. E o încercare de suprimare emoţională şi intelectuală!". Săraca! Dar cine a pus-o să încalce legea? O mai dă şi pe născociri tipice ei. Cică „unul a fost plătit să o înţepe cu un ac infectat". E firesc ca acestor arestaţi de lux să nu le convină condiţiile din celulele puşcăriilor, după îmbuibarea de acasă. Păi, dacă au încălcat, flagrant, legea chiar nu ştiau ei ce îi aşteaptă? Supărată tare, Elena Udrea anunţă, să ştie o lume întreagă, că ea va da statul român în judecată, la CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului), pentru condiţiile de detenţie din Penitenciarul Târgşor. Ea, cea închisă pentru abuz în serviciu, luare de mită, fals în declaraţii, obţinere, pe nedrept, a unor fonduri europene! Acum în arest la domiciliu, la o cafeluţă fierbinte, afirmând că, la puşcărie, i-au „lipsit exerciţiile fizice", se plânge de gândacii de acolo! „Trăiesc mai bine - zice ea - cei din canal!". Că va câştiga ea sau nu, la CEDO, unde mai sunt alte 33 de cazuri româneşti, este treaba altora. Cert este că Guvernul României a hotărât să aloce un miliard de euro pentru necesarul penitenciarelor. Pentru că aşa vrea Elena Udrea? De ce, oare, sunt supraaglomerate penitenciarele? Care-i adevărul? Deoarece în România se fură ca în codru! Se încalcă, cu seninătate, legile ţării! Se comit atâtea fărădelegi! Iar dintotdeauna puşcăria, se ştie, este şi trebuie să fie puşcărie! Oare asta să fie, o prioritate, mai ales acum, când banii sunt şi aşa puţini? Asta să fie necesitatea necesităţilor în România? Adică, nu ajung banii pentru pensiile bătrânilor, pentru copii, pentru salarii, pentru sănătate şi învăţământ, dar sunt pentru pretenţiile Elenei Udrea? Rău am mai ajuns!
Ar mai fi o firească întrebare: oare în ce ţară (poate doar în vreuna bananieră!), un premier să fie acuzat, pentru matrapazlâcuri dovedite, să se aleagă cu un dosar penal de 1.100 de pagini, DNA-ul să ceară Parlamentului cercetarea lui, iar acesta, prin aleşii PSD-işti ai neamului, să facă zid în jurul lui, împiedicând, astfel, ca oamenii legii, chemaţi să-şi facă datoria până la capăt? El, Ponta, este mai presus de lege? Să te mai miri de reacţia, justificată, a unor ambasadori acreditaţi la Bucureşti, de acuzele presei internaţionale? Iată câteva titluri: „Parlamentul nu ridică imunitatea lui Ponta!" (Der Standard - Austria); „Premierul Ponta îşi păstrează imunitatea în ciuda anchetelor pentru fapte de corupţie" (Spiegel - Germania); „Parlamentarii români resping ridicarea imunităţii premierului acuzat de corupţie" (France 24 - Franţa); „Parlamentul României blochează anchetarea premierului Ponta" (Reuters - Marea Britanie); „Susţinere a premierului în Parlament, furie la şeful statului" (Liberation - Franţa); „Premierul României are imunitate la corupţie" (Blick - Elveţia).
Normal era, într-un adevărat stat de drept, ca el, premierul Victor Ponta, să-şi dea demisia, să se pună la dispoziţia oamenilor legii, iar legea să-şi spună cuvântul! Dar nu aşa, cum el a procedat, punându-se de-a curmezişul, spunând NU, punând pumnul în gura legii!
