Subminarea economiei naţionale nu mai este, în Codul Penal, o faptă care să conducă la sancţionarea autorilor celui mai mare jaf postceauşist: ROMÂNIA FURATĂ!

Distribuie pe:

Sunt unii care, dându-şi cu părerea fără să îi întrebe cineva, consideră că România este săracă pentru că Ortodoxia, spre deosebire de catolicismul „binefăcător", i-ar trage înapoi pe români (ex. Eugen Lovinescu)! Sugestia lor ar fi că românii sunt nişte leneşi care, având capetele „în nori" în atâtea sărbători ortodoxe, în loc să muncească „visează" la Împărăţia Cerurilor. Înainte însă de a le reaminti acestor ageamii că bizantinii ortodocşi sunt cei care au creat o civilizaţie superioară celei occidentale, fără să fie neapărat hoţi şi leneşi, subliniez că România nu este o ţară săracă, ci bogată. Şi material şi spiritual. Iar dacă românii au devenit săraci, ca unii care au înţeles că a-L căuta pe Dumnezeu le aduce implicit şi prosperitatea, aceasta se datorează faptului că de-a lungul istoriei ne-au furat şi transformat în robi ideologici, atât păgânii, cât şi ereticii dintre „creştini"- adică tocmai de către cei care ne-au defăimat, întotdeauna, spunându-ne că suntem un neam de hoţi, tâlhari, criminali, prostituate etc. Iar noi, românii, în cumsecădenia noastră bimilenară, am răbdat cu credinţă toate nevolniciile străinilor! Am ridicat atâtea biserici şi mănăstiri, am întors şi celălalt obraz, astfel că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu atâtea bogăţii materiale încât, din antichitate şi până azi, am tot fost loviţi şi furaţi de nişte barbari care nu au înţeles nimic din esenţa creştinismului: coloniştii romani ne-au jefuit cu 500 tone de aur, cei austro-ungari ne-au deposedat de 800 tone de aur, iar valoarea zăcămintelor de aur preluate de Oculta mondială se ridică la 50-100 miliarde $. Iar astăzi asistăm cum, cu nişte ingerinţe din cele mai obraznice, Imperiul globalist (ale cărui corporaţii deţin forţa economică şi politică a 140 de ţări, ceea ce înseamnă că 1% din oameni deţin mai mult de 1% din bogăţia lumii) ne obligă să mâncăm pe o datorie publică de peste 100 miliarde $ şi ne scot din ţară profituri anuale de 20 miliarde euro de la Petrom, Alro, Sidex, Dacia, bănci etc. Iată, aşadar, stimaţi cititori, că România a fost şi este, în condiţiile în care românii sunt atât de batjocoriţi, o „pepită" rară numai bună de exploatat. Cât de „tentantă" este România, pentru cei care au făcut din privatizare o hoţie, ne-o spune liderul naţionalist francez Le Pen: „Îmi pare rău că v-o spun, dar acest pământ este prea frumos şi prea bogat ca să-l puteţi păstra fără luptă. Vi-l vor lua".

Că nu avem de-a face doar cu o simplă vorbă aruncată în vânt, ne-o demonstrează rezervele actuale ale subsolului ţării noastre: ne-am lichida lejer datoria externă numai cu cele 2800 tone de lignit (estimate la 140 miliarde euro, dacă le-am vinde cu 50 euro tona); ne-am achita datoria, chiar de ar fi şi de trei ori mai mare, dacă am vinde cele 900 milioane tone de cupru (la 355 euro tona ar fi 319 miliarde euro); ne-am descotorisi de aproape 1/2 din datoria externă dacă am vinde, cu 53 euro tona, cele 900 miliarde de huilă (în valoare de 47,7 miliarde euro). Ce să mai spunem despre resursele de sare, aur şi argint, estimate la miliarde de euro, de care poporul nostru s-ar putea bucura, ca Stat independent, generaţii de generaţii. Nu sunt deci comorile acestea ale României o binecuvântare de la Dumnezeu? Ba da, sunt, dar au grijă unii, despre care analistul economic Ilie Şerbănescu invoca trocul conform căruia „Ne daţi economia? Vă dăm aderarea! ", ca România să fie prezentată internaţional ca o ţară înapoiată, numai potrivită să o conducă nişte imperialişti occidentali, care, corupându-i pe corupţii României, ne-au impus: clauze contractuale cu scopul jefuirii la vedere a Statului Român, au generat o legislaţie special concepută pentru spolierea naţională, au contribuit la „jupuirea" României prin retrocedări frauduloase inclusiv pentru criminalii de război etc. Lor le „datorăm" faptul că, pe lângă că ne-au transformat presa în instrument de propagandă antiromânească, România este pe locul I în Europa cu cei mai mulţi analfabeţi (peste două milioane) şi pe locul II la sărăcie (40% din populaţie se află sub pragul de subzistenţă). Da, stimaţi cititori, unor astfel de tâlhari şi mincinoşi, deghizaţi în parteneri cu ifose de stăpâni de sclavi, trebuie să le „mulţumim" că vor îndobitocirea omului, controlul total şi puterea globală pentru a ne putea submina şi distruge naţiunea, familia, cultura, Ortodoxia, tradiţia populară etc. Ce ar mai fi de spus când în scopul lor perfid de a ne desconsidera, şi-au găsit şi „demnitarii potriviţi" ca să ne „apere" Interesul Naţional: preşedintele Constantinescu considera că „Statul este cel mai prost administrator al avuţiei naţionale", iar preşedintele Băsescu afirma că „Statul nu poate şi nici nu trebuie să poarte de grijă cetăţenilor săi"! În sfârşit, am cam înţeles „substratul" cuvintelor celor doi şefi de stat: că nu Statul Român ar fi cel mai bun garant al drepturilor românilor şi al bogăţiei noastre naţionale, ci altcineva. Şi acest altcineva este Oculta iudeo-masonică! Preocupată fiind să subjuge lumea întreagă, fără să o mai aştepte pe cea de dincolo, aceasta calcă în picioare destine umane şi desfide concluziile istorice de genul celor exprimate atât de elocvent de cel mai prestigios expert în arheologia aurului: „Aveţi (România - n.a.) peste 6000 de ani de istorie a aurului! Este istoria voastră şi numai cine nu vrea nu o priveşte la adevărata ei valoare. După părerea mea, sunteţi singura ţară din Europa care are o istorie scrisă în propriul ei aur. Şi asta este un lucru rar şi excepţional, de care puteţi să fiţi mândri… Nici la Luvru, nici la British Museum şi nici în muzeele din S.U.A. nu găsim ce există în Muzeul dumneavoastră de Istorie (Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti - n.a.). Este regretabil că voi, românii, nu aţi profitat de această istorie scrisă în aur, aşa cum aţi fi meritat. Şi când spun aţi fi meritat mă gândesc la ceea ce istoria voastră a însemnat pentru Europa, la forţa pe care aurul vostru a avut-o în construirea unei civilizaţii demne de marile civilizaţii ale lumii. Voi, românii, puteţi să vă mândriţi cu originile voastre şi să vă consideraţi cel puţin egali celorlalte popoare care au rădăcini în bătrâna Europă" (B.D. Lipptz). Se aude, oare, unde trebuie?

 

Lasă un comentariu