Întâlnirea de 50 de ani a absolvenţilor Liceului de Cultură Generală Band, promoţia 1965

Distribuie pe:

Sâmbătă, 6 iunie 2015, parcul din faţa liceului din Band fremăta de emoţii, de exclamaţii de bucurie, de nedumerire, de îmbrăţişări, luminate de lacrima ce stă sub geană, întru amintirea anilor care au trecut. Erau absolvenţii promoţiei 1965, care veneau la întâlnirea de 50 de ani de la terminarea liceului.

În pragul şcolii îi aştepta domnul diriginte, profesor Pavel Augustin, care ani buni a fost directorul acestei instituţii, profesor Felicia Moldovan, fosta directoare şi actualul director, prof. Creţi Gheorghe.

În sunetul plin de rezonanţă al clopoţelului şi-au îndreptat paşii spre fosta sală de clasă pentru ora de dirigenţie. Din cei 26 de elevi ai clasei a XI a A, au răspuns prezent următorii: Andrus Ana, Bârsan Ştefan, Bocicor Leontin Vasile, Cioba Ilie, Fărcaş (Răduţ) Elena, Ilea Vasile, Moldovan (Oltean) Ana, Moldovan Ioan, Mureşan Gheorghe, Pop (Jurcan) Aurelia, Pop Ioan, Socol Silvia, Tamas (Pintea) Margareta.

Absenţii motivaţi: Maior Rodica, Ruta Ioan, Macavei Maria, Hărşan Valer, priveau cu melancolie din eternitate această festivitate. În amintirea lor şi a profesorilor stinşi, precum lumânările ce se topesc intru luminarea minţilor elevilor, preotul Crişan Lucian a ţinut o slujbă de pomenire la biserica din localitate.

Tot grupul s-a îndreptat apoi spre casa colegului Moldovan Ioan, unde soţia acestuia, îmbrăcată într-un superb costum popular, i-a aşteptat cu pâine şi sare şi o ploscă cu ţuică de Chistilebea. Voi spicui câteva rânduri din emoţionatul cuvânt de bun venit, care rememora oarecum anii de liceu şi cei 50 de ani scurşi de la terminarea acestuia.

Pentru plecarea spre, citadela speranţei" a acestor fete şi băieţi de ţărani, plugurile s-au oprit în brazdă, teascurile au lăsat mustul să se aşeze, cuptoarele au copt pâine proaspătă şi palaneţe, iar căldările au pregătit silvoizul şi zacusca pentru desaga călătoriei.

Doamne ce tineri şi inocenţi erau elevii acelui început! Şi cât de silitori erau! Ce bine le stătea în uniformă. Nu aveau nevoie de telefoane sau tablete. Aveau cuvântul dascălilor lor care le mergea la suflet şi le lumina minte.

Şi erau dascălii aceia plini de elanul tinereţii, porniţi să desluşească, pentru elevii lor tainice şi ascunse înţelesuri din toate domeniile cunoaserii. Numele domniilor lor sunt dăltuite în inima aducerii aminte: prof. Pavel Augustin, Madaras Ildika, Toadere Ioan, Tausance Ioan, Pop Vasile, Vasieşu Viorel, Coasan Gheorghe, Voinea Rodica, Ladariu Steluţa, Negoita Jana, Negoiţă Tudor, Nagy Karoly, Fazakas Bela, Marton Erzsebet, Zsigmond Olga.

Ţinta, pe care fiecare tânăr de atunci şi-a propus-o, a fost aceea de a deveni OM.

Dacă a fi OM însemna să devină specialist de înaltă calificare într-un anumit domeniu, toţi ca unul, au impresionat la locurile de muncă (profesori, ingineri, farmacişti, diplomaţi), fiind garanţii învăţământului de calitate ce se făcea în vremea aceea la Liceul de Cultură Generală Band".

S-au aşezat apoi în jurul mesei încărcate cu bucate alese, pregătite de doamnele Dascăl Lucreţia şi Pop Solovăstru Monica şi au depănat amintiri, sărbătoarea prelungindu-se până târziu în noapte.

 

Lasă un comentariu