Drumul judeţean Breaza - Voivodeni, asfaltat după 20 de ani

Distribuie pe:

Localnicii din comunele Breaza şi Voivodeni au un motiv de bucurie odată cu finalizarea lucrărilor la drumul judeţean DJ 154 J Breaza - Voivodeni - Glodeni, un drum extrem de important, prin care zona este legată de municipiul Reghin. Înainte de recepţia lucrărilor, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, a mers în zonă pentru a vedea modul în care firma constructoare a respectat proiectul. Drumul, cu o lungime de 4,1 kilometri, este folosit zilnic de cei care transportă marfă, de elevii care studiază în Reghin şi de familiile care îşi asigură traiul din vânzarea legumelor în piaţa din municipiu. Preşedintele Ciprian Dobre a purtat discuţii atât cu primarii localităţilor Voivodeni şi Breaza, cât şi cu reprezentanţii firmei care a reuşit finalizarea lucrărilor într-un termen de şase luni, deşi contractul prevedea durata de un an. „Acest drum reprezenta o mare problemă pentru localnicii din zonă, până anul trecut. Era un drum foarte îngust, de maximum 4 metri lăţime care se termina brusc după localitatea Voivodeni, fiind obligat mai apoi să tranzitezi zona pe un drum de pământ. Am reuşit să rezolvăm această problemă prin asfaltarea drumului, prin amenajarea de şanţuri care să faciliteze scurgerea apei, însă am respectat şi siguranţa circulaţiei prin toate elementele necesare pe un drum public, construit pentru oamenii din zonă. Plănuim în continuare modernizări şi reabilitări de drumuri la Vătava, la Valea Largă, la Bezid şi Bichiş. În acest caz vorbim de o lungime de 4,1 kilometri de drum asfaltat, totul pentru a sprijini economia din zonă şi pentru a uşura viaţa mureşenilor care tranzitează această zonă în fiecare zi", a declarat preşedintele CJ Mureş, Ciprian Dobre, la vizita de lucru ce a avut loc joi, 11 iunie.

Primarii din Voivodeni şi Breaza: „O investiţie pentru oameni"

Primarii localităţilor Voivodeni şi Breaza au declarat că problema acestui drum a persistat în comunitate vreme de 20 de ani. „Eu pot să spun că după 15 ani de chin cu acest drum, de când sunt în Primăria Breaza, putem să vedem o realitate clară legată de acest drum. De 15 ani am făcut demersuri pentru oamenii din această zonă, iar acum ne putem mândri cu un drum la standarde europene. Locuitorii comunei sunt mulţumiţi şi totodată recunoscători că după atâţia ani Consiliul Judeţean a acordat o atenţie deosebită zonei noastre", a declarat primarul comunei Breaza, Gheorghe Chira. Edilul comunei Voivodeni, Vasile Boer, afirmă că lucrarea este una care se ridică la standardele europene şi că locuitorii au un motiv real de bucurie. Valoarea totală a proiectului se ridică la 4,171 milioane de lei, iar garanţia pentru lucrarea efectuată la drumul judeţean se întinde pe durata a doi ani.

Lasă un comentariu