Oraşul, din… vârful penelului

Distribuie pe:

Târgu-Mureşul, cu amestecul lui de tradiţie şi modernism, spaţiu de cultură şi interferenţe spirituale, a constituit, şi în acest an, sursa de inspiraţie pentru artişti plastici veniţi din toate colţurile ţării la Tabăra Naţională de Pictură, organizată de Asociaţia Artiştilor Plastici Mureş şi găzduită de Casa de oaspeţi a Primăriei municipiului. Tabăra se află la cea de a şaptea ediţie şi îl are drept coordonator pe Valentin Bretfelean, director executiv în cadrul Primăriei.

O parte din lucrări sunt expuse pe simezele Galeriei de Artă „Unirea", expoziţia fiind vernisată sâmbătă, 13 iunie, în prezenţa a numeroşi iubitori de artă. Gazdele manifestării au fost preşedintele Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş, Ilarie Opriş, şi prof. Vasile Mureşan, muzeograf expert, director artistic al Asociaţiei, iar grupul folcloric „Românaşii" din cadrul Societăţii Culturale „Mioriţa" (director Gheorghe Vanga) a susţinut un spectacol artistic, în coregrafia doamnelor Albert Eva şi Viorela Beica.

Pânzele expuse - a explicat prof. Vasile Mureşan - aduc în prim-plan armonii cromatice personale, interpretări curajoase, artiştii propunându-şi să imortalizeze locuri de referinţă din Târgu-Mureş, prelucrând „frumosul natural" în retortele sensibilităţii, imaginaţiei, fanteziei şi creativităţii, şi redându-l, apoi, privitorului, în chip de „frumos artistic". Se regăsesc, pe simeze, imagini ale bisericilor de lemn din Târgu-Mureş, Sinagogii, Turnului Prefecturii, Cetăţii medievale, dar şi lucrări de pictură naivă, opere ce utilizează tehnicile colajului, peisaje, flori etc.

Sunt toate acestea mărturii despre un altfel de Târgu-Mureş, decantat prin filtrul sufletului şi devenit, prin aceasta, cu atât mai atractiv, mai surprinzător, „înnobilat - ca să cităm cuvintele reputatului istoric şi critic de artă Negoiţă Lăptoiu - de reflexele unei elevate spiritualităţi", nuanţând şi îmbogăţind climatul artistic mureşean.

Expoziţia poate fi (trebuie să fie!) vizitată până la 26 iunie.

 

Lasă un comentariu