Pe vremea când Cromwell era în culmea puterii sale în Anglia, un nobil dintr-un orăşel se făcu vinovat de răzvrătire. I se făcu un scurt proces şi dictatorul rosti sentinţa: „În seara aceasta la primul dăngănit de clopot din turla bisericii, vinovatul va fi decapitat". Soţia nobilului condamnat a făcut cerere, prin care îl ruga pe Cromwell să aibă milă de copiii ce-i aveau şi să-i ierte soţul. Dictatorul însă a rămas neînduplecat. În după-amiaza acelei zile se ridică în piaţa din faţa bisericii un eşafod. Când s-a înserat, lumea era adunată să vadă execuţia. Un ofiţer cu 10 soldaţi au adus pe condamnat, i-au dat jos cămaşa, l-au legat la eşafod, iar călăul, cu securea în mână, aştepta să sune clopotul. Au aşteptat, au aşteptat, dar niciun sunet de clopot. Enervat, ofiţerul se duse la turla bisericii, căci credea că clopotarul nu-şi face datoria. Dar clopotarul, un om bătrân şi surd, trăgea de zor, însă nu se auzea niciun sunet. Atunci ofiţerul urcă în clopotniţă să vadă ce s-a întâmplat. Acolo fu uimit. Tânăra soţie a condamnatului se agăţase cu amândouă mâinile de limba clopotului şi era toată însângerată. Limba clopotului izbea mâinile ei de pereţii clopotului, ele erau cu totul strivite, dar clopotul n-a dat niciun sunet. El a dus-o în faţa lui Cromwel, i-a raportat că cel condamnat n-a putut fi executat, căci nu a fost niciun dangăt de clopot şi i-a arătat cauza. Cromwell fu adânc de mişcat de jertfa acestei soţii şi răspunse: „Eu îmi ţin cuvântul. Din moment ce nu s-a auzit niciun dangăt de clopot, osânditul este graţiat". Soţia, prin suferinţa ei, îşi salvase soţul condamnat. Aşa a făcut Hristos Domnul cu noi: a suferit El moartea, ca noi să putem fi iertaţi.
