Fără ridicări de maşini, în Târgu-Mureş!

Distribuie pe:

Un proiect de hotărâre privind interzicerea ridicării maşinilor de către reprezentanţii autorităţilor locale, depus de Olimpiu Sabău-Pop, consilier local în Târgu Mureş, va fi supus la vot în cadrul următoarei şedinţe ordinare de Consiliu Local. Proiectul a venit în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care spune clar că autorităţile locale din România nu au dreptul să legifereze în sfera circulaţiei pe drumurile publice.

Conform proiectului de hotărâre, în urma deciziei ICCJ, se doreşte abrogarea parţială a Hotărârii de Consiliu Local nr. 241, din 05 iulie 2007, a Hotărârii Consiliului Local Municipal nr. 305/30.11.2005, a Hotărârii Consiliului Local Municipal nr. 11/31.01.2013 şi a Regulamentului de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor staţionate neregulamentar, precum şi a celor abandonate pe domeniul public din municipiul Târgu-Mureş. Abrogarea vizează toate dispoziţiile din actele administrative care încalcă Decizia nr. 9 pronunţată de ÎCCJ în dosarul nr. 3 / 2015 şi care dispun „ridicarea vehiculele staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă", astfel cum este prevăzută de art.64  şi art.97 alin.(1) lit.d) şi alin.(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002. „Am iniţiat un Proiect de HCL cu privire la abrogarea HCL care dau posibilitatea ridicării maşinilor din Tg.-Mureş. Am avut un demers similar şi în 2013. În luna mai 2015 ICCJ a decis în sensul argumentelor ce le susţineam încă din 2013: ridicarea maşinilor nu se poate dispune prin HCL!", a declarat consilierul Olimpiu Sabău-Pop.

Dacă în plenul CL Târgu-Mureş se va vota acest proiect, cei care parchează în zone interzise nu vor mai putea fi sancţionaţi şi cu ridicarea maşinii, de către firma privată care are contractul cu administraţia locală. Şi nici nu vor mai plăti cele câteva sute de lei taxă de ridicare şi taxa pe oră de staţionare până la recuperarea maşinii. Consilierii locali au de ales în a respecta decizia instanţei supreme din stat şi să intre în legalitate, sau să continue ridicarea ilegală a maşinilor în oraşul nostru.

 

Lasă un comentariu