UNDER 21: România - Armenia 3-0. Start reuşit în preliminariile Euro 2017

Distribuie pe:

Naţionala de tineret a României a debutat cu dreptul în preliminariile Euro 2017. Echipa antrenată de Cristian Dulca a învins marţi seara la Târgu-Mureş, cu scorul de 3-0 (2-0), reprezentativa similară a Armeniei, în primul meci din grupa a 5-a a preliminariilor Campionatului European din 2017. Jucătorul celor de la CFR Cluj, Păun, putea înscrie foarte repede, în minutul 2, însă a şutat alături. Păun a contribuit totuşi la primul gol al meciului, marcat de interistul George Puşcaş în minutul 16. Până la pauză, echipa lui Cristi Dulca, debutant pe banca naţionalei de tineret într-un meci oficial, a mai înscris o dată, prin acelaşi omniprezent Păun, în minutul 32. Intrat pe teren în repriza secundă, Florin Tănase a irosit o mare ocazie de a face 3-0, după o fază bine lucrată de Puşcaş şi Bumba în minutul 68. România a tremurat în minutul 81, atunci când Papykian a ratat de două ori în aceeaşi fază. Mai întâi a fost blocat senzaţional de Cojocaru, apoi a trimis cu capul în transversală. Scorul final al partidei de la Târgu-Mureş a fost stabilit în prelungiri, când Tănase s-a revanşat pentru ratarea de mai devreme şi a finalizat cu sânge rece din situaţie de singur cu portarul.

România: Cojocaru - Manea, Ţîru (Neag '51), Boldor, S. Filip - Nedelcu (O. Popescu '74), Tăbăcariu - Bumba, Mitriţă (Fl. Tănase '65), Păun - Puşcaş.

Armenia: Aivazov - Manuşarian, Mamahanov, Şahnazarian, V. Minasian - Malakian (Poghosian '65), N. Minasian - Arakelian (Harutiunian '46), Simonian, Papikian - Miranian (Hakobian '58). Selecţioner: Artak Oseian.

Următorul meci al Naţionalei de tineret a României va avea loc la 4 septembrie, pe teren propriu, împotriva formaţiei Bulgariei. Din grupa a 5-a mai fac parte Ţara Galilor, Danemarca şi Luxemburg. Un prim rezultat a fost consemnat în 31 martie, Ţara Galilor – Bulgaria 3-1. Câştigătoarea grupei se va califica direct la turneul final, iar cele mai bune 4 din 9 ocupante ale locurilor secunde vor disputa un play-off pentru a decide ultimele două selecţionate care vor merge la EURO 2017 din Polonia.

 

Lasă un comentariu