Centura Daneşului la box - Ediţia a II-a

Distribuie pe:

Desigur, orice comună îşi doreşte să aibă o „centură", dar una ocolitoare, care să scoată traficul auto, care, de regulă, trece prin centrul aşezărilor, ocolind în acest fel aşezările, fie ele şi rurale, cum, de altfel, se întâmplă în ţările civilizate ale Europei, mai ales aici, la noi, în satele transilvane, unde casele îşi au vechimea şi şubrezenia lor, nefiind proiectate să reziste la trecerea şi hurducăiala de astăzi a atâtor maşini. O astfel de centură ar fi necesară şi în comuna Daneş, o localitate care arată ca în revistă privind curăţenia, trandafirii, florile ce-ţi zâmbesc la tot pasul, unde există, în domeniul sportului, pe lângă echipa de fotbal, având în acest sens un teren de fotbal comparabil oricărei echipe divizionare. Tot aşa, şi în sportul mănuşilor de box, există constituită „Asociaţia BOX CLUB STEJARUL" Daneş, a cărei activitate sportivă s-a concretizat, duminică, 14 iunie 2015, în a doua ediţie, numită CENTURA DANEŞULUI. La startul întrecerii, au participat 28 juniori, componenţi ai mai multor cluburi sportive şcolare, de la categoria de greutate 28 kg pană la 67 kg. Şi-au trimis emisarii în ale artei sportului cu mănuşi cluburile sportive din; Câmpia Turzii, CSM Sibiu. Clubul Sportiv Progym - Gheorgheni, Zărneşti, Râmnicu Vâlcea, Universitatea Cluj, CSM Târgu-Mureş şi, nu în ultimul rând, „Box Club Stejarul" Daneş. Din staff-ul organizatoric au făcut parte: Dănuţ Ghiurca - delegat general, arbitru internaţional, Alexandru Şerban, Viorel Nedelcu. Grupele de sportivi avându-i alături pe antrenorii: Iosif Murvai - Clubul Sportiv Progym Gheorgheni, Furmuzache Rotaru - CSM Zărneşti, Universitatea Cluj - Octavian Matiş, CSM Râmnicu Vâlcea - Marius Băluţ. Gheorghe Roşca, Ionuţ Florin - Câmpia Turzii, Dănuţ Ghiurca - Târgu-Mureş, Mihai Pătrăţeanu - Asociaţia „Box Club Stejarul" Daneş. Întrecerea a avut girul unei adevărate gale sportive, de la arbitri, coordonatori în aprecierea câştigătorilor, asistenţă medicală, antrenori, susţinători, constituiţi din părinţi, rude, aplauze din partea numerosului public.

De la Şcoala gimnazială „Liviu Rebreanu" Târgu-Mureş, am stat de vorbă cu sportivul Radu Vultur, elev în clasa IV-a, câştigător al unei centuri a acestei întreceri. Ca rezultate în cei doi ani de box, are în palmares 23 de meciuri jucate, cu tot atâtea victorii. Petrişor-Vitan Alex, din Câmpia Turzii, elev în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială din localitatea Luna, practică sportul de trei ani, cu 16 meciuri jucate în palmares, toate câştigate. Cei doi edili locali au participat pe tot timpul galei la toate meciurile. Antrenorul Octavian Matiş, de la Universitatea Cluj, se mândreşte cu un vicecampion european, are trei campioni ai României, pregăteşte un lot de fete, îşi alege viitorii sportivi având o pepinieră largă din elevi ai şcolilor clujene. Antrenorul de box Marius Băluţ, component al Clubului Sportiv Râmnicu Vâlcea, a venit la Daneş cu opt copii. Anul trecut a fost antrenorul lotului de juniori ai României, are copii înscrişi la loturile naţionale, alţi doi sportivi la seniori - boxerul Mihai Adrian a câştigat la juniori tineret locul cinci european. Ca peste tot, sunt probleme cu banii, spunând că în mare măsură este ajutat de părinţii copiilor, care îl însoţesc în turneele de pregătire. Câştigătorilor li s-au înmânat centuri, diplome şi medalii. Antrenorul sibian Emil Bihorean a venit în fruntea unui lot reprezentativ de cadeţi, juniori, tineret, născuţi în 2004, 2003, 2002, cu scopul schimbului de generaţii la cluburi, de a reînnoi lotul CSM-ului sibian. Un alt interlocutor cu care am stat de vorbă a fost domnul Daniel Ghiurca, preşedintele clubului „Ring Box- Târgu-Mureş", arbitru internaţional de box: „A fost un turneu bine organizat, la care au participat opt cluburi, s-au desfăşurat 14 meciuri, întâlnirea se înscrie ca etapă de pregătire în calendarul sportivilor, atât a celor din Târgu-Mureş, cât şi a celorlalte cluburi prezente, o competiţie care va întări capacitatea de luptă a combatanţilor, ştiind că urmează Cupa României de juniori. Felicitări pe această cale celor din Primăria Daneş, cât şi antrenorului Mihai Pătrăţeanu, stabilit la Daneş, cel care, alături de consilierii locali, de primarul Nicolae Mosora şi de viceprimarului Ioan - Dorin Burnete, a făcut posibil un astfel de turneu, sperând să devină tradiţie.

Au fost remarcaţi copii cu reale calităţi în sportul cu mănuşi, prestaţiile pe ringul de box ale mai tânărului localnic Suciu Raul, Adrian Zgavarocea, de la Râmnicu Vâlcea, medaliat la campionatele naţionale, Radu Vultur de la Târgu-Mureş, sportivi cu reale perspective, alături de fraţii Szilard, de la Gheorgheni, sunt tot atâtea motivaţii să credem că sportul în box va avea ecoul scontat pe tărâm naţional, cât şi internaţional. Antrenorul de box Mihai Pătrăţeanu, cunoscut în arta sportului pugilist, cu ani în urmă având rezultate remarcabile la Oneşti, în cadrul Clubului Sportiv Muncitoresc Borzeşti, club devenit o nostalgică amintire, s-a mutat cu familia la Daneş şi se ocupă de pregătirea multor sportivi. A reluat activitatea odată cu înfiinţarea Clubului de box, găsind înţelegerea necesară în cadrul celor din Primăria Daneş, participând efectiv la construcţia ringului de box, aducând mulţumiri pentru sprijinul necondiţionat celor de la societatea de Gaz Metan „Tubex Daneş", domnului director Alexandru Niţă, cât şi celor din Primărie, Consiliul Local, în acest mod, Daneşul devenind o reală pepinieră de testare a aptitudinilor sportive pentru componenţii mai tineri ai cluburilor sportive din ţară.

Lasă un comentariu