CU PLUTA, DE LA LUDUŞ LA NĂDLAC

Distribuie pe:

Duminică, 14 iunie 2015, de la debarcaderul situat între podul de cale ferată şi podul rutier din Luduş, patru buni prieteni, doi ingineri, un mecanic şi un medic veterinar, toţi cu locuri de muncă şi căsătoriţi, au început aventura vieţii lor pe râul Mureş, la care au visat din copilărie. Cu pluta confecţionată în regie proprie şi-au propus să petreacă două săptămâni împreună, plutind pe undele domoale ale străvechiului Maris, de la Luduş până la Nădlac, cale de 460 de kilometri. Parteneri de idei, de acţiune şi de fapte ieşite din tiparul cotidianului sunt Tiberiu Orban şi Marius Olariu, din Luduş, Florin Ciuguzan, luduşean stabilit de câţiva ani în Italia, şi clujeanul Ovidiu Pintea. În năstruşnicul lor demers au fost încurajaţi şi ajutaţi de familie, de prieteni, de cunoscuţi. În ziua plecării, la ora şi locul stabilite, toţi aceştia, împreună cu edilul oraşului Luduş, Cristian Moldovan, au fost prezenţi ca să le ureze vânt bun din pupa, călătorie plăcută şi întoarcere acasă cu amintiri dintre cele mai frumoase. O mulţime de luduşeni s-a adunat pe podul rutier, fără să înţeleagă ce se petrece la debarcader, dar devenind, fără voie, martori ai unui eveniment deocamdată singular în istoria Luduşului.

Oare ce resorturi interioare i-au motivat pe aceşti prieteni pentru o asemenea călătorie?! Să fie lectura din copilărie despre năstruşniciile lui Tom Sawyer şi Huckleberry Finn, poveştile despre plutaşii din munţii Călimani care transportau pe Mureş trunchiuri de copaci până aici, în Câmpia transilvană şi mai jos, exemplul acelui tată şi acelui fiu care, în anii 1978 şi 2011, au organizat, fiecare cu grupul lui, expediţii pe Mureş, din Bercul Cheţaniului până la Nădlac?! Au vrut să verifice dacă informaţiile istorice despre corăbiile romane care urcau pe Maris până la castrul de la Brâncoveneşti mai sunt utile şi în anul 2015?! Să fi ştiut ei că Luduşul şi-a început ascensiunea economică în jurul anului 1860, când a devenit port la… Mureş?! S-au inspirat din serialele tematice DIGI sau National Geografic?! Şi-au propus să experimenteze două săptămâni de viaţă fără griji, timp în care să revadă, dintr-o altă perspectivă frumuseţi ale patriei noastre?! Poate câte ceva din fiecare.

Se ştie că reuşitele incită şi devin modele de urmat, dacă rezonează la timpul potrivit şi în mintea omului potrivit. Dacă rămânem în zona plutăritului pe Mureş, de această dată omul potrivit s-a dovedit a fi inginerul Tiberiu Orban, din Luduş, angajat la Administraţia Bazinală de Apă Mureş. Ideea unei expediţii cu pluta pe Mureş i-a încolţit în 2012. Şansa lui a fost că ,,echipajul'' era în aşteptare şi în căutarea omului de acţiune, care să-i unească. Timp de trei ani au tot croit la planuri, în direct şi pe reţele de socializare. Au întocmit liste cu necesarul de materiale pentru construcţia plutei, pentru conducerea ei şi efectuarea eventualelor reparaţii, pentru dormit şi pregătirea hranei, au calculat costurile financiare, au adunat bănuţ lângă bănuţ, au alcătuit orarul zilnic al traseului, luând în calcul şi dificultăţile create de starea vremii şi obstacolele întâlnite pe traseu (cascade, baraje, bancuri de nisip ş.a.). Timp de o săptămână întreagă au muncit la asamblarea materialelor procurate (camere de tractor, zeci de peturi goale, rigle de lemn, plăci OSB şi multe altele), la desfacerea pe unităţi, transportul lor la debarcader, reasamblarea, urcarea pe punte a materialelor de folosinţă personală şi a căţeluşei Lili, adoptată ca mascotă a echipajului, înălţarea pe catarg a Drapelului Naţional roşu, galben şi albastru şi a steagului oraşului Luduş. Totul a fost gata exact aşa cum au planificat. Cu un telefon mobil fixat pe catarg filmează secvenţe ale călătoriei lor, iar prin celelalte ţin legătura cu cei de acasă şi cu prietenii şi postează zilnic, pe pagina lor de Facebook ,,Cuplutapemures'' cele mai interesante imagini şi filmuleţe. Preluăm de pe pagina lor de Facebook o postare a plutaşilor, plină de umor: ,,Să nu uităm totuşi că acest gen de aventură este destul de periculos. Mureşul şi-a cerut tributul. Avem două pierderi şi un rănit: Ovi şi-a pierdut telefonul, lui Marius i-au fost smulse două perechi de şosete nou-nouţe, iar telefonul lui Tibi are apă la «genunchi»." Au avut parte de vijelie, de ploi torenţiale, de nopţi nedormite, de soare puternic, de vizitatori de la diferite televiziuni şi posturi de radio, curioşi de pe maluri.

Dacă totul se va sfârşi cu bine, vom afla după data de 28 iunie 2015.

 

Lasă un comentariu