O veche tradiţie spune că Hermes Trismegistul i-ar fi învăţat pe egipteni arta scrierii, afirmând că întregul univers nu e decât o Carte, un Manuscris unic, un gigant sul de papirus. Hieroglifele desenate cu mâna au devenit copiile hieroglifelor caligrafiate de zei pe imensulpapirus al Cerului şi al Pământului. Aplecat deasupra tăbliţei, Scribul, strămoşul nostru, fixase cu condeiul urma trecerii lui şi a lumii sale ca să se ştie. Ce altceva putem face astăzi, consemnează universitarul clujean Mircea Muthu în volumul Dinspre Sud-Est, reamintindu-ne mesajul lui Hermes Trismegistul, decât să ducem mai departe efortul celor străvechi, aşa cum ne pricepem, cu umilinţă şi orgoliu.
Ca să se ştie, preluând vrerea înaintemergătorilor, Preacucernicul Părinte Vasile Chiorean scrie pe gigantul sul de papirus al universului despre taină şi jertfă; taina lucrării dumnezeieşti întruchipate în Sfântă Biserică, la Reghin - Iernuţeni, şi jertfa omului întru cinstirea lucrării dumnezeieşti şi veşnicirea ei. Părintele scrie, pe lumină cu lumină, cronica Bisericii Ortodoxe Române Reghin-Iernuţeni, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului" şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", la 20 de ani de când s-a împlinit toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit al lui Dumnezeu, prin Minunea Sfinţirii, şi la 30 de ani de când prin piatra de temelie s-a rostit jurământ în numele creştinismului, Noua Biserică nefiind doar înălţare în spiritualitate a Reghinului- Iernuţeni, ci operă a întregii Ortodoxii, nume din numele luminii lumii; căci fiecare altar e parte din Marele Tot, din Armonia Nemărginită, eliberându-l pe om din vicleşugurile finitului, din prozaic şi nimicnicie, apropiind-l de azurul suitor al gândului, al bunătăţii, iertării şi iubirii, de valurile luminii divine, cele de pace, nădejde şi mântuire. Sunt sugestive, citându-le, aici, versurile lui Ioan Alexandru din Imnele Transilvaniei: Vă jur pe crinu-mpodobit/ Ieşit împărăteşte pe colină/ Că nu-i nădejde alta-n univers/ Decât iubita asta de lumină...
Ca să se ştie, Părintele Vasile Chiorean cuprinde în dreaptă pomenire zbaterea Domniei Sale şi a credincioşilor, de la demolarea bisericii vechi a Iernuţenilor la altarul improvizat sau cununiile oficiate în curtea Casei parohiale, până în Amiaza Sfinţirii Bisericii celei Noi, când reghinenii au fost mai aproape de Dumnezeu, cum consemna publicaţia Opinia reghineană. Pe de-o parte, Părintele, în cartea-album, aşază Biserica din Iernuţeni în corola dăinuirilor, în credinţa dovedită, în măreţia gândului şi a faptei întemeietoare, iar pe ziditorii ei în Casa biruitorilor, a celor treziţi din înţepenirea sufletului, spre a înmulţi binele, iar pe de altă parte, pornind de la zicerile Sfântului Pavel - Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu (Evrei, 13, 7 ) - îl cuprinde în smerenie şi vrednicie pe Preafericitul Părinte Teoctist, la împlinirea a 100 de ani de la naşterea sa, Biserica din Iernuţeni fiind sfinţită de Preafericitul, prima biserică din ţinuturile mureşene sfinţită de un patriarh. Astfel, albumul de faţă îşi susţine atractivitatea prin aceste secvenţe de unicitate. Sunt emoţionante cuvintele rostite de Preafericitul Teoctist când Părintelui Vasile Chiorean i s-a acordat cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române pentru preoţi, Crucea patriarhală: „Iubite părinte Vasile, un semn de la Patriarhie, să-l ai, să-l arăţi credincioşilor, să-l porţi la dumnezeiasca liturghie, pentru că eşti vrednic de el." Părintele Vasile Chiorean prin ctitoria de la Iernuţeni, şi-a aflat loc vrednic la cina împărătească. În eseul Mărinimia Domnului din „Dăruind vei dobândi", Nicolae Steinhardt detaliază despre cei care aud cu adevărat Glasul lui Dumnezeu având statut de comeseni ai Sfintei Treimi, aşezaţi la masa împărtească: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el (...) voi veni la el şi vom face locaş..." (Apoc. 3, 20 şi Io. 14, 23)
Avatarurile începutului, zidirea ca atare a Bisericii, sfinţirea, imaginile de la sfintele liturghii, utrenii, vecernii, botezuri, cununii, revigorarea tradiţiilor culturale prin înfăptuiri bisericeşti, pelerinajele, vizitele canonice ale unor înalţi ierarhi, expoziţiile de carte şi icoane de la Casa Parohială în memoria preotului copist şi iconar Pop Alexandru, zis Popa Sandu, cuvintele de învăţătură şi binecuvântare de la sfinţirea Bisericii, cartea de aur a Parohiei, itinerarul biografic al Părintelui Vasile Chiorean, portretul preotesei Cătălina Chiorean, dar şi trecerea testamentară a mesajului spiritual de la tatăl-preot la fiul-preot, dr. Chiorean Claudiu Dorin, devin rosturi şi înţelesuri, purtând, in crescendo, inefabilul sfintelor rugăciuni sau afectivitatea metaniei de mulţumire, venind din întrebarea tulburătoare a psalmistului David: „Doamne, ce vom răsplăti Ţie pentru ce ne-ai dat nouă?"
Când marele duhovnic şi martirul român, Părintele Ioan Iovan, a fost hirotonit diacon şi apoi preot de Episcopul Nicolae Popovici, Preasfinţia Sa a concentrat momentul în cuvintele memorabile: „Te pun slujitor al acestui sfânt şi sfinţitor altar, să deschizi Cerul, nu să-l închizi." Aşez cuvintele Preasfinţiei Sale Nicolae Popovici ca pe o cheie Sol la neclintite portative de credinţă şi viaţă ale Preacucernicului Părinte Vasile Chiorean, simţindu-l ca slujitor smerit la sfântul şi sfinţitorul altar al Bisericii Iernuţeni, locul unde a deschis Cerul, bucurându-se, în adâncuri lăuntrice, alături de credincioşi şi de familie, să vestească, fără de oprire, lumina euharistică. De aceea spunem că Părintele este din seminţia celor care au în ei (nu deasupra lor!) şi legea morală, şi cerul înstelat. De aceea ne reamintim, cu consideraţie şi afecţiune, rândurile aşezate de Înalt Preasfinţia Sa Andrei în Cartea de aur a Parohiei Iernuţeni: „Ai milă, Doamne, de Parohia aceasta, de părintele Vasile şi de toţi cei dragi dânsului."
Ai milă, Doamne, de cel vrednic să îmbrace veşmântul „pe care numai Îngerul îl poartă!"
(Din „Manuscrisul de jad")
