Motivele invocate de premierul Victor Ponta, privind refuzul de a-şi da demisia din funcţie, sunt puerile: „Dacă aş satisface cererea opoziţiei am intra într-o criză politică fără precedent. Cine ar mai plăti pensiile şi salariile bugetarilor, totul s-ar prăbuşi, inclusiv economia, care se află într-o creştere continuă (creştere care este nulă dacă românii nu o duc mai bine, ci din contră). Dacă eu şi Guvernul meu plecăm, cine mai aplică noile coduri fiscale şi de procedură fiscală, legile noii salarizări şi a pensiilor şi preconizatele înlesniri fiscale pentru sectorul privat? Opoziţia doreşte doar să ne ia locul la guvernare, dar cu cine? Cu Predoiu, care şi el are probleme cu DNA în cazul Gala Bute."
Aşa să fie?! Domnul Ponta se face că nu înţelege gravitatea faptelor penale de care este acuzat - evaziune fiscală şi spălare de bani, conflict de interese în cazul Şova, acuzând DNA de faptul că vrea să dea jos Guvernul, acţiune care după părerea lui şi a lui Tăriceanu este o lovitură de stat. Care lovitură de stat? El şi Guvernul pe care-l conduce sunt susţinuţi la putere prin votul Parlamentului împotriva urmăririi penale şi a moţiunii de cenzură, depusă de opoziţie - PNL. Pe domnul Ponta nu-l interesează faptul că prin acţiunile sale în forţă, prin care îşi apără scaunul, funcţia de premier provoacă o criză politică şi economică în România, care afectează grav relaţiile cu statele din Uniunea Europeană, cu SUA - aliatul nostru în apărarea integrităţii teritoriale, ca membrii NATO, şi în cazul unui atac la suveranitatea României. De asemenea, nu-l interesează faptul că atât Consiliul Uniunii Europene, cât şi guvernele ţărilor membre, prin ambasadele de la Bucureşti, i-au spus clar că într-un stat democratic „nimeni nu e mai presus de lege", că prin apărarea de către majoritatea parlamentară a împiedicării Justiţiei de a cerceta şi judeca pe parlamentari şi miniştri corupţi, cum s-a întâmplat cu Ponta şi aliaţii lui, este un atentat grav la adresa Justiţiei, practică străină ţărilor democratice, aplicată şi susţinută în unele state sud-americane unde domneşte forţa militară şi dictatura unei minorităţi corupte, stăpână pe bogăţiile statelor respective.
Specialiştii în domeniul fiscal, oamenii de afaceri, contribuabilii care au parcurs atent prevederile proiectelor Codului fiscal şi ale Codului de procedură fiscală susţin cu argumente că „ceea ce dă cu o mână - guvernul va încerca să ia ulterior cu două mâini. Cum? Extrem de simplu: lăsând contribuabilul la latitudinea unor aprecieri discreţionare - am putea spune chiar abuzive - ale organelor fiscale, care vor putea foarte uşor să stabilească debite suplimentare (cu ocazia inspecţiilor fiscale) pe baza unor considerente pur subiective şi a unor proceduri de control (ne referim aici, în special, la controalele inspectorilor antifraudă fiscală) insuficient reglementate procedural şi care nu asigură un raport corect de şanse în relaţia contribuabil-organ fiscal."
Indiscutabil, impresia, la prima lecturare a celor două coduri, e că lucrurile se schimbă în mai bine, cu condiţia ca în final să se ţină seama de argumentele şi propunerile făcute în dezbateri în mod egal şi real, de patronate şi contribuabili - oameni de afaceri, în scopul stabilirii unei legislaţii fiscale structurate şi corecte faţă de ambele părţi implicate, fără portiţa lăsată deschisă pentru interpretări, care să conducă la abuzuri, fie ale fiscului, fie ale contribuabilului, cum se întâmplă acum.
Deci, în concluzie, domnul premier Ponta poate pleca liniştit din fruntea guvernului deoarece salariile şi pensiile se vor achita în continuare de la buget, nu din buzunarul lui, iar codurile fiscale, cu îmbunătăţirile aduse, se votează de Parlament şi se aplică după promulgarea de către preşedinte. Iar de criză politică nu poate fi vorba dacă actuala coaliţie rămâne la putere.
