Porţile europene s-au închis pentru autonomia maghiară a „Ţinutului Secuiesc"

Distribuie pe:

La Comisia de Monitorizare a Congresului Puterilor Locale şi Regionale (CPLRE) al Consiliului Europei s-a întâmplat un moment istoric. Pentru prima oară, după 25 de ani, în care românii au fost umiliţi şi batjocoriţi de forurile europene, s-a făcut în sfârşit dreptate.

Ţineţi minte cum ani de zile oficialii europeni ne arătau cu degetul ca paria Europei, iar Ungaria şi minoritatea maghiară erau reprezentate ca vedetele democraţiei şi libertăţii multiculturale? O etapă în care România era percepută ca oaia neagră a Europei în problema drepturilor minorităţilor s-a încheiat. Europa recunoaşte modelul românesc de respectare a minorităţilor ca fiind cel mai avansat de pe continent şi chiar din lume.

Cererea de arbitraj pentru autonomia „Ţinutului Secuiesc", solicitată de mai multe consilii locale din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, a fost respinsă în această lună, la Strasbourg, de Comisia de Monitorizare a Congresului Puterilor Locale şi Regionale (CPLRE) al Consiliului Europei.

Preşedinta delegaţiei României la acest congres, Ludmila Sfîrloagă, a declarat că cererea a fost respinsă pentru că „nu este de competenţa Congresului şi a Consiliului Europei". Potrivit acesteia, tema în cauză face subiectul unei dezbateri politice interne, prin urmare trebuie dezbătută în ţară şi nu la instanţele europene. Ludmila Sfârloagă, această urmaşă social-democrată a „revoluţionarilor paşoptişti" din Ploieşti este vicepreşedinta Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale şi a reuşit să convingă membrii Comisiei de monitorizare a Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Consiliul Europei că cererea delegaţiei maghiare şi a CNS nu are fundament juridic.

Cele 47 de consilii locale din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, care au solicitat sprijinul Consiliului Europei în vederea obţinerii autonomiei „Ţinutului Secuiesc" au fost reprezentate la Strasbourg, printre alţii, de către preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, şi primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad. Dezbaterea a fost una foarte aprinsă, la aceasta participând membri din Franţa, Italia, Finlanda, Portugalia şi Republica Moldova. Chiar dacă prezenţa unui grup de aproximativ 20 de persoane de naţionalitate maghiară, condus de şefa delegaţiei Ungariei la CPLRE, a creat presiune asupra membrilor Comisiei, preşedinta delegaţiei naţionale a României, dna Ludmila Sfîrloagă, a reuşit, prin intervenţia sa argumentată şi hotărâtă, să obţină respingerea atât a arbitrajului cerut de reprezentanţii „Ţinutului Secuiesc" cât şi a posibilităţii ca acest Congres să trimită o misiune de monitorizare în România. Acest demers a avut sprijinul celorlalţi membri ai delegaţiei României.

Consiliul Naţional Secuiesc a cerut anul trecut celor 153 de consilii locale din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş să adopte câte o hotărâre în care să solicite crearea unei regiuni administrative autonome cu denumirea „Ţinutul Secuiesc", care să fie ulterior înaintate Guvernului şi Parlamentului României, forurilor europene şi internaţionale. La solicitarea acestuia, 47 de consilii locale din cele trei judeţe au adoptat proiectul de hotărâre privind autonomia, însă hotărârile au fost atacate în instanţă de către Prefecturi pe temei de nelegalitate. Concret, pe motiv că crearea unei regiuni autonome pe criterii etnice contravine Constituţiei României.

Este o victorie morală şi juridică pentru România, care arată lumii că unitatea ţării noastre nu poate fi pusă la îndoială de instituţiile europene, iar vremea petiţiilor maghiare autonomiste şi destabilizatoare în U.E. a trecut. România dovedeşte că mai are politicieni patrioţi care reuşesc să impună punctul de vedere românesc în forurile europene.

Pe de altă parte, Europa s-a lămurit că prietenia dintre Viktor Orban şi Vladimir Putin este un cocktail exploziv pentru democraţia şi existenţa suverană a ţărilor europene şi a Uniunii Europene. Felicitări Ludmila Sfîrloagă!

Sursa: http://www.napocanews.ro/2015/03/portile-europene-s-au-inchis -pentru-autonomia-maghiara-a-tinutului-secuiesc.html

Lasă un comentariu