De dragoste… Şi-atât!

Distribuie pe:

Între cer şi pământ.../ Iubite de Lună şi vânt,/ Plutesc peste plaiuri.../ Alaiuri de zâne cântând"… 24 iunie 2015: Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezatorul - Sf. Ion de Vară; „Cap de vară", în calendarul popular, pentru că acum soarele ajunge la apogeu; Sânzienele sau, după regiune, Drăgaica; Ziua Universală a Iei Româneşti - ediţia a treia; nu în ultimul rând, ziua naşterii tatălui meu, care acum îşi numără anii, mulţi, între îngeri.

Fie-i odihna-n lumină şi-n parfum de Sânziene!

Sărbătoare „păgână" - singura intrată cu nume propriu în Calendarul creştin, cu care se împleteşte fascinant! -, Sânzienele induc o stranie magie: minunile îşi regăsesc fiecare locul prestabilit dintru începuturi. Se deschid cerurile, zânele coboară pe pământ, plutesc în dans ameţitor, cântă şi dau rod plantelor şi femeilor, păsărilor şi animalelor, puteri de vindecare ierburilor: „Du-te, Soare, vino, Lună,/ Sânzienele îmbună,/ Să le crească floarea-floare,/ Galbenă, mirositoare,/ Fetele să o adune,/ Să le aşeze în cunune,/ Să le prindă-n pălărie,/ Struţuri pentru cununie,/ Boabele să le rostească,/ Până-n toamnă să nuntească!"

Noaptea premergătoare însufleţeşte satele, cu ritualuri străvechi. Puse sub pernă, florile de Sânziene ajută fetele de măritat să-şi vadă în vis ursitul. În miez de noapte, femeile culeg ierburi de leac şi descântec, ale căror virtuţi vindecătoare sunt întărite a doua zi, la biserică. Fetele culeg Sânziene, însoţite de muzică şi de chiuiturile flăcăilor, împletindu-le în cununi ce le vor apăra gospodăria, şi care, aruncate peste casă, dacă se agaţă de coş, le anunţă nunta apropiată. Cunoscute şi sub numele de „Iarba Sfântului Ion", se spune că florile pot alunga diavolii şi duhurile necurate. Pentru alungarea acestora, se aprindeau focuri, în care se aruncau substanţe puternic mirositoare, se buciuma şi se striga.

Sărbătoarea mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de „Amuţitul Cucului". Se credea că, dacă cucul amuţeşte înainte de Sânziene, vara va fi secetoasă.

Cu ani în urmă, în unele sate din sud-vestul Bucovinei, putea fi întâlnit obiceiul „Boului înstruţat". În cadrul ceremonialului, masca taurină murea şi renăştea simbolic la acest început de timp calendaristic.

Tot în noaptea de Sânziene se culege „Apa de Stele", roua culeasă din locuri necălcate fiind învestită cu puteri tainice. Orice obiect impregnat cu preţioasa „Apă de Stele" devine un talisman: este de ajuns să-l laşi în seara de dinainte şi să-l iei dimineaţa, înainte de a-l vedea Soarele.

Se deschid cerurile pentru ochii minţii celui care ştie să privească. Se întâlnesc Yng (Luna) şi Yang (Soarele). Cum scria Mihail Sadoveanu: „Dumnezeu rânduieşte un răstimp de linişte, când stau în cumpănă toate stihiile şi cerurile cu stelele şi vânturile". Pentru morţi se fac pomeni îmbelşugate şi se pun flori mirositoare pe morminte.

În ziua sărbătorii - adică astăzi! -, fetele care au participat la datinile din timpul nopţii joacă „Hora Zânzienelor", purtând, în unele locuri, „Steagul Drăgaicei", o prăjină ce are în vârf o cruce împodobită cu flori de Sânziene, pelin şi spice de grâu, şi îmbrăcată ca o păpuşă.

După unii specialişti, sărbătoarea Sânzienelor îşi are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o horă ce se învârteşte ameţitor. 

Dimitrie Cantemir consemnează pentru prima dată importanţa acestor flori ca reprezentări fitomorfe ale unor tradiţii ancestrale, considerând Sânzienele divinităţi antropomorfe. În credinţa popular-străveche, Sânzienele erau onorate ca preotese ale Soarelui, divinităţi nocturne cu chipuri de femei frumoase, care se ascundeau prin păduri întunecate, neumblate de om. „Nu este exclus ca în vremuri îndepărtate populaţia din munţi să se fi întâlnit, la momentele solstiţiale (Sânzienele) sau echinocţiale, pentru a săvârşi ritualuri închinate Soarelui. Megaliţii din Munţii Călimani, pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi mărturii în acest sens."

Gândul mă duce la „Hora de la Frumuşica", efigia Muzeului din Piatra-Neamţ, una din capodoperele culturii Cucuteni, descoperită în 1942. Cu siguranţă vă amintiţi suportul antropomorf din ceramică: şase statuete feminine, văzute din spate, înlănţuite parcă într-o horă. „Meşterul a renunţat la modelarea capului, braţelor şi picioarelor, folosind decupări ovale, pe două registre. Modelajul şoldurilor exprimă clar feminitatea personajelor, conferind ritm ansamblului şi dând impresia de rotire. Invocarea soarelui şi apei, ca elemente care aduc belşugul grânelor, este accentuată cu ajutorul decorului dispus în elipse pictate cu alb, pe fond roşu." (4.000 î.Hr.!!!) Bătrâni mai suntem!

Drăgaica, divinitate agrară, protectoare a lanurilor înspicate de grâu şi a femeilor măritate, este sinonimă cu Sânziana. Drăgaica se naşte la 9 martie, (Echinocţiul de primăvară, în Calendarul Iulian), ziua morţii Babei Dochia, creşte şi se maturizează miraculos până la 24 iunie - ziua Solstiţiului de vară, în Calendarul Gregorian, când înfloreşte planta ce-i poartă numele - Sânziana sau Drăgaica. Zâna este invocată de fecioare la vârsta căsătoriei şi de neveste cu copii în braţe, în timpul dansului nupţial - Jocul Drăgaicei.

„În obiceiurile, credinţele şi folclorul românesc, Drăgaica păstrează amintirea Marii Zeiţe neolitice, divinitate lunară, echinocţială şi agrară, identificată cu Diana şi Iuno, în Panteonul roman, şi cu Hera şi Artemis, în Panteonul grec.

«Hai, Drăgaică să sădim/ Să sădim, să răsădim,/ Că ştim iarna ce păţim./ C-a venit iarna bogată/ Cu Drăgaica scuturată./ Şi-au venit Drăgăicili/ Să reteze spicili,/ Spicili sunt măricele/ Drăgăicili frumuşele./ Se retează cu plăcere/ Că sunt tare multicele./ Grâul spic ca vrabia/ Şi paiul ca trestia/ Cu tichii de la copii/ Cu mărgele de la fete/ Cu cercei de la neveste…"

În cetele de Drăgaică din sudul Munteniei, fata care joacă rolul divinităţii este îmbrăcată ca mireasă, cu o rochie albă şi cu cunună împletită din flori de Sânziene pe cap, însemn al Cununei.

Drăgaica bagă bob spicului de grâu, împarte rod semănăturilor şi femeilor, înmulţeşte păsările şi animalele, stropeşte cu rouă şi miros plantele de leac, vindecă bolile şi suferinţele oamenilor, în special bolile copiilor, apără holdele de grindină, furtuni şi vijelie, urseşte fetele de măritat.

Spre deosebire de Rusalii - făpturi fantastice aducătoare de rele -, Sânzienele (Drăgaicele) sunt zâne bune. Dar, dacă li se nesocoteşte ziua, ele pot deveni şi răzbunătoare, lovindu-i pe cei păcătoşi cu „Lanţul Sânzienelor", stârnind vijelii, grindină, lăsând câmpul fără de rod şi florile fără de leac şi miros.

După dansul Drăgaicei din ziua când şi Soarele joacă pe cer la amiază, apar primele semne că vara se întoarce spre iarnă: începe să scadă lungimea zilelor şi să sporească nopţile, se usucă rădăcina grâului paralel cu coacerea bobului în spic, florile îşi pierd din miros şi puterea tămăduitoare de boală, cucul încetează să mai cânte, se întoarce frunza pe plop, ulm şi tei.

Manifestările cultice, câmpeneşti şi montane, de cinstire a zeiţei agrare, au devenit ocazii de întâlnire şi cunoaştere a tinerilor în vederea căsătoriei şi, apoi, vestite târguri, bâlciuri şi iarmaroace de Drăgaică şi de Fete. Printre cele mai renumite târguri sunt cele de la Buzău, Focşani, Câmpulung Muscel, Buda (Vrancea), Ipăteşti (Olt), Piteşti, Cărbuneşti (Olt), Giurgeni (Ialomiţa), Broşteni (Mehedinţi) şi… cel mai cunoscut, Târgul de Fete de pe Muntele Găina. Unitate în diversitate!

Sub aspect religios, în ziua de 24 iunie, în Bucovina se sărbătoreşte, cu mare fast, Aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, care adună mii de pelerini. Tot acum se face şi pomenirea Sfântului Niceta de Remesiana.

Cum spuneam la început, tot astăzi, 24 iunie 2015, sărbătorim Ziua Universală a Iei Româneşti: pentru a treia oară consecutiv, Sânzienele îmbracă Terra în ie şi horbotă de indicibilă vrajă românească.

Este o sărbătoare superbă, de mult aşteptată şi meritată de poporul român. La ceas de înălţare sufletească se cuvine însă cuvântul de mulţumire adresat şi marilor spirite care

ne-au stat alături, fie şi involuntar uneori, nemurind frumuseţea cămăşii… dacice!

În aprilie 1940, în hotelul ,,Regina" din Nisa, pictorul francez Henri Matisse termina de pictat „La blouse roumaine", tablou ce avea să devină celebru, inspirat de colecţia de ii dăruită de Theodor Pallady, prietenul său român. Tabloul se păstrează la Paris, în Muzeul Naţional de Artă Modernă, Centrul Pompidou. Nu este singurul tablou cu ii pictat de Matisse, strălucit reprezentant al picturii secolului al XX-lea. „Moştenitor al impresionismului şi neoimpresionismului, Matisse dă impuls mişcării fauviste, dar este în acelaşi timp un pictor universal, la fel de dezinvolt în cultivarea artei africane, cât şi în creaţia artiştilor renascentişti sau cu operele contemporanilor săi."

Theodor Pallady îi era coleg şi prieten. „Cu o formaţie complexă, provenită din rigoarea şcolii germane unită cu simbolismul promovat de Moreau, folosind experimentele din cadrul curentului Art Nouveau şi ale prietenilor săi, care vor pune bazele fovismului, Pallady îşi găseşte curând drumul său propriu. Prietenia sa cu Matisse, legăturile cu spiritul artei franceze explică numeroasele raporturi cu ceea ce se va numi École de Paris. Totuşi Pallady nu va adera la programul estetic promovat de aceste curente artistice. Sensibilitatea sa controlată este dublată de o supremă asceză a spiritului, într-o unitate care îl distinge de lirismul post-impresionist." V-am lămurit, nu?

Cert este faptul că „tablourile lui Matisse cu ia românească aveau să-l inspire, patruzeci de ani mai târziu, pe creatorul de modă Yves Saint Laurent, „acesta dedicând iei colecţia sa de toamnă-iarnă haute couture 1981, prezentată la Paris".

Didier Grumbach, decan la Institutul Francez de Modă, a vorbit astfel despre acea colecţie a lui Saint Laurent: „A fost, în mod clar, o poveste de dragoste. Când a decis să facă o colecţie «românească», a fost cu totul neaşteptat. La vremea aceea locuia în Marrakesh, dar a fost oricum o dorinţă reală. S-a inspirat din ceva ce îi plăcea extrem de mult."

Deci, „celebrul Yves Saint Laurent şi-a îmbrăcat supermodelele în portul tradiţional din satele noastre de pe vremuri! Ceea ce pentru unii de pe la noi pare învechit şi primitiv a fost folosit de Saint Laurent pentru o colecţie de modă haute couture! Acea colecţie de haine din 1981 a fost expusă ulterior în numeroase muzee din lume. În 2009, la un an de la moartea lui Yves Saint Laurent, colecţia a ajuns şi la Bucureşti, pentru două luni (28 mai 2009 - 26 iulie 2009).

Ia a mai fost folosită ulterior şi de alţi creatori de modă, precum Jean-Paul Gaultier, Oscar de la Renta sau Tom Ford."

„E bine că 24 iunie este Ziua Universală a Iei" - spun femeile basarabene. De ce? „Pentru că în acea zi e sărbătoarea Sânzienelor, iar potrivit unor tradiţii populare vechi aceste creaturi bune, vesele şi iubitoare, purtau ii.

S-a creat şi un grup pe Facebook, în această privinţă: „În această zi, fiecare ne vom îmbrăca într-o ie, ne vom fotografia şi vom posta imaginea ca poză de profil pe Facebook sau în orice altă reţea socială. Nu contează dacă ia pe care o purtăm este moştenită de la bunici şi străbunici sau este adaptată modern de un designer. Important este să fie albă. Nu contează dacă vă aflaţi în România, dacă sunteţi românce în străinătate sau doar fane ale feminităţii româneşti. Important e să o purtaţi cu drag. Astfel, vom îmbrăca pentru o zi toată planeta în ie."

Nu uitaţi că suntem români! - ne îndeamnă poetul George Filip, din Montreal:

„IE...POEZIE...ROMÂNIE" : „Rare/ stele planetare/ ţes în ii/ Steaua răsare./ Mamele,/ bunicile/ descântă/ arnicile;/ ţes în ie/ poezie/ şi o cos/peste dimie./ Mai la lampă,/ lumânare,/ pun altiţă/ de ardoare/ şi din ochiuri/ de altoi/ aduc tradiţii/spre noi./ Ia,/ îngerul de vis,/ a pus-o-n culori/ Matisse./ Şi aşa,/ românca ie/ duce către veşnicie/ maica noastră Românie!"

(surse: www.ortodox.ro, Victoria Anghelescu, Cotidianul.ro, 22 iunie 2011, Wikipedia)

 

Lasă un comentariu