Noi - mereu cu datul, alţii cu luatul!

Distribuie pe:

În calitate de primă Cameră sesizată, Senatul României a respins, cu 63 de voturi, unul împotrivă şi două abţineri, propunerea legislativă a senatorului independent Ioan Ghişe, referitoare la recuperarea datoriilor istorice ale unor ţări faţă de România! Potrivit iniţiativei legislativei, se propune Guvernului României „să deschidă negocieri cu unele ţări membre ale Uniunii Europene şi cu Federaţia Rusă, cu scopul recuperării datoriilor de stat faţă de România".

Obiectivele recuperării - conform Agerpres - sunt: datoriile Germaniei faţă de Statul Român, recuperarea Tezaurului României, înstrăinat către Rusia ţaristă, averea Fundaţiei Gojdu". „Darnicilor" senatori români nu le pasă de datoriile Germaniei, nici de Tezaurul încăput pe mâna comuniştilor, după Primul Război Mondial, pe vremea Uniunii Sovietice, nici de „moştenirea Gojdu", înstrăinată pe vremea guvernării lui Călin Popescu Tăriceanu, mai bine spus „dăruită" Ungariei. Unii au fost mereu cu luatul, noi, românii, mereu cu datul! Că „bogaţi" suntem şi avem şi de unde da! Nemernicii dracului! Ăştia sunt aleşii neamului, trimişi, de noi, cu ştampila în cabina de vot, în Sfatul Ţării? Ce ruşine!

 

Lasă un comentariu