Prepoziţia circumstanţială condiţională
condiţional, -ă, condiţionali, e; adj. Care este supus unei condiţii, care cuprinde o condiţie. Ca termen gramatical este folosit în morfologie: mod condiţional (numit şi condiţional-optativ), tip de complement şi de prepoziţie circumstanţială condiţională. Ca sinonim parţial, în studiile de specialitate se foloseşte cuvântul ipoteză.
Mioara Avram, în Gramatica pentru toţi (p. 313), defineşte complementul circumstanţial condiţional ca parte de propoziţie care arată condiţia (ipoteza) de a cărei îndeplinire depinde o acţiune sau o însuşire, determinând un verb: (- Umblând prin multe împărăţii, vei cunoaşte multe, fătul meu!) sau uneori poate determina un adjectiv: O lucrare remarcabilă, în caz de prezentare a bibliografiei, este aceasta (au fost subliniate cuvintele determinate).
Între adjectivele determinate sunt amintite cele derivate cu sufixul -bil; purtabil, utilizabil (precedate de locuţiunea prepoziţională construită cu acuzativul: în caz de). În vorbirea populară există şi o variantă a acestei locuţiuni: la caz de. La caz de nevoie, îţi suntem aproape.
Din exemplele prezentate, putem observa şi părţile de vorbire prin care se exprimă complementul circumstanţial condiţional: verb la gerunziu, substantiv.
Vom adăuga substitutele substantivului: „În locul dumnealui, am fi procedat diferit." „În locul celor doi, nu aş fi rămas la concurs."
În Gramatica Academiei, vol. II, p. 196, se realizează diferenţa între în cazul, în ipoteza, cu condiţia (substantive care exprimă lexical ideea de condiţie; caz, ipoteză, condiţie şi locuţiuni prepoziţionale, în locul, în caz de, la caz de).
Ca substantive, cuvintele subliniate în prima situaţie pot fi urmate de un atribut în genitiv, în cazul prietenei… în ipoteza participării la olimpiadă… cu condiţia sosirii la timp…
Despre independenţa semantică şi sintactică a unor substantive aminteşte autoarea Mihaela Gheorghe, profesor la Universitatea Transilvania, din Braşov, în Teste de limba română pentru învăţământul superior.
Între locuţiunile prepoziţionale în componenţa cărora se află substantive enumerăm: din pricina, cu excepţia, în privinţa, în ciuda (sursă Theodor Hristea; Sinteze de limba română) (p. 264). Despre independenţa sau lipsa de independenţă a substantivelor, despre locuţiuni prepoziţionale sau „false" locuţiuni prepoziţionale, cercetătorii din domeniul limbii au păreri diferite.
Complementul circumstanţial condiţional se exprimă şi prin adverbele astfel sau altminteri „folosite ca rezumat al unei supoziţii contrare după indicarea singurei posibilităţi existente" (Mioara Avram, op.cit. p. 313) ex: „Sperăm că va participa la congres; altfel nu ne-ar fi expediat comunicarea.
La nivelul frazei, complementului circumstanţial condiţional îi corespunde propoziţia circumstanţială condiţională.
În ce priveşte frecvenţa folosirii în comunicare, propoziţia circumstanţială condiţională prezintă prioritate faţă de complementul echivalent:
Ex: „Şi dacă ramuri bat în geam/ Şi se cutremur plopii/ E ca în minte să te am/ Şi-ncet să te apropii" (Mihai Eminescu). Primele două propoziţii din frază sunt circumstanţiale condiţionale. Prima conjuncţie şi aparţine propoziţiei principale insuficiente e; al doilea şi stabileşte un raport de coordonare între condiţionale; conjuncţia dacă nu s-a repetat în propoziţia a doua.
În gramatica limbii latine (sursă Istoria limbii române, coordonator Alexandru Rosetti) ca propoziţii condiţionale reale, am întâlnit exemplul: si dormis, expergiscere, si stas, ingredere…. (Cicero, filozof şi scriitor latin 106-43 î.Hr.) = dacă dormi, trezeşte-te, dacă stai, porneşte…"
