La ce e bună mintea cea de pe urmă?

Distribuie pe:

Undeva, într-o ţară, la un loc bine văzut, s-a aşezat odată un domn îmbrăcat bine, care avea în mână un coşuleţ plin cu monezi mari de aur şi care striga tare:

- Dau un galben mare, un Napoleon, pentru un cent!

Omul acesta făcuse prinsoare cu cineva că, timp de patru ore, mai nimeni nu va veni că să schimbe un cent cu un Napoleon. Şi aşa a fost. Omul striga mereu schimbul, dar oamenii treceau zâmbind, convinşi fiind că este o glumă. Cele patru ore se scurseră şi nimeni nu venise. Un copilaş care se ţinea de mâna tatălui, auzind anunţul, l-a bătut la cap pe tatăl său ca să facă schimbul. Tatăl a făcut schimbul, un cent pentru un Napoleon şi a intrat repede într-un magazin ca să probeze. Banul era veritabil. A ieşit repede ca să mai schimbe şi alţi cenţi, dar timpul expirase şi omul plecase. Ce regret pe el!

Lasă un comentariu