Insolvenţa personală, posibilă şi în România!

Distribuie pe:

În Monitorul Oficial nr. 484, din 26 iunie a.c., a fost publicată Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, care va intra în vigoare peste şase luni, respectiv în 26 decembrie.

Aşteptat de sute de mii de români, actul normativ li se adresează persoanelor fizice de bună-credinţă, ale căror datorii rezultă dintr-o activitate ce are ca scop satisfacerea unei nevoi personale, cum ar fi restanţele la furnizorii de utilităţi, întârzieri la achitarea ratelor bancare contractate pentru achiziţia unui serviciu sau produs personal, însă nu şi dintr-o afacere ce are ca scop generarea de profit.

Starea de insolvenţă poate fi luată în considerare dacă termenul de plată a datoriilor a fost depăşit cu mai mult de 90 zile, însă situaţia financiară a datornicului nu este iremediabil compromisă, caz în care cuantumul minim al datoriilor trebuie să totalizeze 15 salarii minime pe economie. Legea prevede şi o procedură simplificată pentru insolvenţa personală, dacă suma totală a datoriilor este de cel mult 10 salarii minime pe economie, nu există bunuri sau venituri urmăribile, iar datornicul are peste vârsta standard de pensionare sau şi-a pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă.

Insolvenţa prin lichidare de active poate fi solicitată de către datornic, în mod direct, în cazul în care situaţia sa financiară este iremediabil compromisă.

 

Lasă un comentariu