Părintele Dometie Manolache

Distribuie pe:

Anul 2015 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi" şi „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii". Am ales pentru această lună pe Părintele Dometie Manolache, de la Râmeţ.

Părintele Dometie Manolache a fost unul dintre marii părinţi duhovnici ai secolului trecut, pe care i-a dat lumii ţara noastră. Născut în ziua de 15 octombrie 1924, într-un sat din judeţul Buzău, şi trecut la cele veşnice în ziua de 6 iulie 1975, părintele Dometie a rămas în evlavia credincioşilor drept „duhovnicul sfânt de la Râmeţ". La rândul său, părintele Dumitru Stăniloae, referindu-se la părintele Dometie, l-a numit drept „un erou al credinţei, un suflet de mare sfinţenie şi puritate".

Stelian Manolache, după numele său de mirean, s-a născut în localitatea Mărculeşti. Părinţii săi, români muncitori şi credincioşi, au primit de la Dumnezeu doi-sprezece copii, Stelian fiind cel de-al patrulea.

În anul 1937, la vârsta de 13 ani, după ce a terminat şcoala primară din localitatea Tîrlele-Filiu, tânărul Stelian s-a înscris la Seminarul Teologic din Buzău, pe care l-a absolvit în anul 1945, ca „şef de promoţie". În acelaşi an, seminaristul râvnitor se va înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care o va termina în anul 1949.

În ziua de 6 iulie 1949, tânărul teolog intră în obştea monahală de la Mănăstirea Prislop. Hirotonia întru preot a fost primită în ziua de 6 august 1949, în Mănăstirea Hodoş-Bodrog, fiind hirotesit întru duhovnic în Catedrala din Arad, de către Preasfinţitul Andrei Mageru.

În acelaşi an, în ziua de 14 septembrie, odată cu Înălţarea Sfintei Cruci, la vârsta de numai 25 de ani, tânărul este tuns în monahism, la Mănăstirea Prislop, primind numele Dometie. Împreună cu viitorul mitropolit Antonie Plămădeală, părintele Dometie l-a avut drept naş de călugărie pe părintele Arsenie Boca. El va rămâne în obştea de la Mănăstirea Prislop până în ziua de 18 mai 1952, când se transferă la Mănăstirea Afteia - Cioara.

Peste douăzeci de tinere fete de pe Valea Sebeşului îşi vor mărturisi dorinţa de a îmbrăţişa viaţa monahală. Părintele Dometie îşi va manifesta dorinţa de a înfiinţa o mănăstire, aproape de Sebeş. Cu ajutorul părintelui Dometie, în anul 1952, ele vor fi primite însă în mănăstirile din Rateşti şi Barbu. La rândul său, părintele se va aşeza la Mănăstirea Ciolanu, vreme de trei ani el fiind duhovnicul lor, precum şi al altor maici din Mănăstirea Rateşti.

Neputând înfiinţa o mănăstire lângă Sebeş, părintele Dometie se va aşeza în Mănăstirea Râmeţ, recent transformată în mănăstire de maici, împreună cu vieţuitoarele sebeşene de la Rateşti. Astfel, după o perioadă petrecută în mănăstirile din Piatra-Fântânele şi Dragomireşti, în ziua de 1 martie 1959, părintele Dometie Manolache este numit preot duhovnic, la Mănăstirea Râmeţ şi la parohia Râmeţ-Sat. Când a ajuns la această mănăstire, locul era deosebit de aspru, chiliile fiind puţine, iar clădirile părăginite. Cele mai mari greutăţi le-a avut însă în privinţa aprovizionării cu alimente şi medicamente.

În urma Decretului 410, emis în luna mai a anului 1960, obştea de la Mănăstirea Râmeţ a fost nevoită să se împrăştie prin ţară, care pe unde a putut, aşteptând cu emoţie întoarcerea. Fiind desfiinţată, mănăstirea a ajuns cabană turistică şi bufet. Multe dintre maici au lucrat în Cooperativa Record, din Aiud, unde se ţeseau covoare. Atât maicile, cât şi părintele, au stat în lume, continuându-şi nevoinţele monahale, până în anul 1969, când toţi au putut să se întoarcă în obştea lor dragă.

În anul 1972, la chemarea Preasfinţitului Antonie Plămădeală, părintele Dometie Manolache se înscrie la cursurile de Doctorat, la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care le va termina cu excelentă. Părintele Dometie trece la cele veşnice în data de 6 iulie 1975, într-o zi de duminică, la numai o lună după terminarea studiilor.

În cuvântul rostit la înmormântarea duhovnicului de la Râmeţ, Preasfinţitul Emilian Birdaş afirma: „Teolog distins, părinte duhovnicesc, spirit de înaltă jertfelnicie, altruist gospodar de o mare capacitate, şi-a dat necontenit silinţa pentru a îmbogăţi, lărgi şi aprofunda, în toate fibrele fiinţei păstoriţilor săi, conştiinţa dăruirii de sine pentru interesele obştii, pildă dându-se, din belşug, ca unul care toată viaţa a ars pentru ideea dăruirii de sine. Cel mai viu şi mai frumos omagiu pe care i-l putem aduce este să-i urmăm îndemnurile, dar mai ales pilda vieţii sale, după puterile noastre."

Pentru noi cei de astăzi nu ne rămâne decât imensa şansă de a ne ruga la mormântul Părintelui Dometie în frumoasa vatră monahală a Râmeţului, în frumoasele locuri ale Ardealului nostru sfânt şi binecuvântat. Aşteptăm cu răbdare vremea când numele Părintelui Dometie Manolache v-a fi trecut în rândul sfinţilor români.

 

Lasă un comentariu