Pe data de 28 Iunie 2015, grupul de elevi „Dacii Liberi", împreună cu membrii Asociaţiei „Noua Dreaptă", Filiala Mureş, au organizat împreună comemorarea a 75 de ani de la răpirea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa de către URSS, prin punerea în practică a „Pacului Ribbentrop-Molotov", de la 23 august 1939.
Evenimentul a fost marcat la Catedrala Mică din Tg.-Mureş unde, după slujba Vecerniei şi a Litiei, s-a organizat vizionarea unui film documentar cu mărturii cutremurătoare ale supravieţuitorilor valurilor de persecuţii şi deportări în Siberia a populaţiei româneşti, ce au urmat imediat după „invazia roşie".
Mărturiile supravieţuitorilor sunt şocante. Valurile de deportări s-au desfăşurat în mai mulţi ani. Nu s-au deportat toţi membrii familiilor deodată, la un loc, şi duşi împreună în acelaşi loc, ci au fost luaţi pe rând şi împrăştiaţi în părţi diferite, cu scopul de a distrugere unitatea familiei. Prima dată, în 1940, au fost deportaţi taţii, învinuiţi de „trădare de patrie sovietică"; mamele (soţiile lor) au fost deportate în 1945, învinuite de „colaboraţionism", pentru că s-au plâns administraţiei române când au trecut Prutul, în 1941, pentru eliberarea Barasabiei, că sovieticii le-au omorât soţii; iar în 1949, copiii lor au fost deportaţi împreună cu bunicii, ca „duşmani ai poporului". În listele de deportări, sovieticii comunişti i-au trecut pe „nepoţi" drept „copii" ai bunicilor, pentru a ascunde abominaţia pe care o săvârşeau: de a deporta copii singuri, fără părinţi. În Siberia, bunicii au murit primii, iar copiii au fost despărţiţi de fraţi şi diseminaţi prin orfelinatele de copii, cu identitatea schimbată, pentru a li se pierde urma.
Supravieţuitorii au relatat condiţiile de transport, înghesuiţi în trenurile de vite închise etanş, în căldură de plus 40 de grade Celsius, modul în care se trăia şi se murea în timpul drumului, disperarea ce îi cuprindea, hrana ce nu se putea mânca, naşterile de copii ce aveau loc în beznă completă, ameninţarea că „sunt deportaţi pe veci" şi duşi „mâncare lupilor" în Siberia. Posibilitate de revoltă nu era...
Ajunşi în Siberia, au fost „cazaţi" în barăci de animale ori în bordeie abandonate, uneori pline cu şerpi, oferindu-li-se paie pentru a se „încălzi" la minus 50 de grade Celsius în timpul iernii. Este descrisă munca forţată la care erau supuşi bătrânii şi copiii de 12-13 ani în construcţii, în mină ori la pădure, hrana extrem de sărăcăcioasă şi lupta pentru a supravieţui în acele condiţii inumane, păstrându-şi demnitatea şi identitatea de români. Este relatat şi modul în care se străduiau acei oameni să-şi păstreze credinţa în Dumnezeu, într-un sistem ce-i îndoctrina (mai ales pe copii) să-şi însuşească „ateismul ştiinţific" în şcoli. Toţi supravieţuitorii recunosc faptul că Dumnezeu i-a salvat din gulag. Alţii au fost omorâţi tocmai pentru că nu doreau să renunţe la credinţa lor. Alţii au revenit la credinţă prin minune. „Buneii noşti au dus credinţa în Siberia şi au adus-o şi înapoi", afirmă una dintre supravieţuitoare.
Deportaţii au trăit tot timpul cu speranţa că se vor întoarce pe pământurile natale. După moartea lui Stalin, în 1953, deportaţilor li s-a permis sa plece acasă, dar pe banii lor. Astfel, unii au fost nevoiţi să mai muncească zi şi noapte câţiva ani pentru a-şi strânge bani de drum. Ajunşi pe locurile natale, în Basarabia, drama lor a continuat, deoarece ei au fost primiţi cu respingere de către foştii consăteni de frică să nu li se întâmple şi lor ceva, să nu fie deportaţi şi ei. În fostele lor case, au fost strămutaţi alţi oameni (au fost colonizate, de obicei, alte naţionalităţi), au fost dărâmate ori rolul caselor a fost schimbat. După peregrinări din sat în sat, aceştia au reuşit să se stabilească, în sfârşit, undeva, încercând să-şi refacă viaţa, înfruntând foametea şi încercările de deznaţionalizare ce vor urma.
Pentru cei ce doresc să vizioneze acest documentar cutremurător, îl pot găsi pe internet căutând după cuvintele: „Să nu ne răzbunaţi - Deportări în Siberia". Politicile de deportare şi de colonizare au fost duse în paralel cu politicile de deznaţionalizare a românilor prin rusificare sau „moldovenizare" (conform teoriei sovietice că moldovenii nu ar fi români). Peste acestea, amintim şi emigrările ce au avut loc după destrămarea URSS în 1991. Ca urmare, procentul etnic majoritar românesc a fost puternic redus în actuala Republică Moldova, românii au ajuns minoritari în Bucovina de Nord şi aproape nesemnificativi (15%) în sudul Basarabiei (Buceac).
„Noua Dreaptă" Mureş consideră că cea mai importantă reparaţie a nedreptăţilor Holocaustului Roşu se va realiza doar prin lichidarea consecinţelor „Pactului Ribbentrop-Molotov" (pact încheiat între două regimuri politice condamnate de istorie şi, în multe părţi ale lumii, inclusiv de lege), prin reunificarea celor două state româneşti, România şi Republica Moldova, şi readucerea, pe cale paşnică, în graniţele Statului Român a nordului Bucovinei şi sudului Basarabiei, a ţinuturilor Herţa, Hotin şi a Insulei Şerpilor. Toate acestea cu respectarea drepturilor şi chiar cointeresarea în acest proiect comun a tuturor popoarelor ce trăiesc acum pe aceste vechi pământuri româneşti, urmaşii acelora pe care agitaţia istoriei i-a adus pe pământurile noastre şi care nu au nici o vină că s-au născut aici. Astfel se poate realiza un viitor prosper într-o Nouă Românie din viitoarea Europă a naţiunilor europene, unde şovinismele specifice secolului XIX nu-şi mai au locul.
Bineînţeles că aceste idealuri naţionale nu se pot realiza înainte de o primenire a mentalităţii poporului român din interiorul şi exteriorul actualei Românii, eradicarea politicianismului şi a corupţiei, instaurarea unui climat de moralitate în viaţa publică românească şi implementarea soluţiilor pentru realizarea României prospere pe care ne-o dorim cu toţii.
e-mail: mures@nouadreapta.org
site: www.nouadreapta.org
tel: 0756.77.67.67
