Se spune despre un părinte din Pateric, că aşa de intens se ruga când mergea prin curte, şi zicea rugăciunea lui Iisus, încât mergea pe deasupra pământului. Şi, alt părinte, mai bătrân, văzându-l,
s-a mirat cum de el a ajuns bătrân şi n-a ajuns la măsura asta. Şi
l-a întrebat:
- Ce lucrare ai, cum te rogi?
Şi-i zice părintele:
- Zic rugăciunea lui Iisus.
- Păi cum o zici?
Zic: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, nu mă milui pe mine, păcătosul".
Acesta, când a auzit, i-a zis:
- Stai, că n-o zici bine! Zi: miluieşte-mă pe mine, păcătosul!
- Mă iertaţi, am greşit, nu mi-am dat seama….şi a început să zică aşa. Şi nu mai mergea pe deasupra pământului. Şi atunci l-a văzut bătrânul şi i-a zis:
- Zi aşa, zi înainte cum o ziceai tu!
Vedem deci, că Dumnezeu caută la sufletul omului, la credinţa lui. Şi părintele avea în rugăciune o formulare greşită, dar el credea cu toată fiinţa lui! Aşa că, chiar dacă ţi-ar spune duhovnicul ceva greşit şi tu crezi, Dumnezeu îţi va da după credinţa ta, nu după greşeala unui duhovnic.
