DNA a pus sechestru pe conturile vicecampioanei ASA Târgu-Mureș

Distribuie pe:

Vicecampioana ASA Târgu-Mureș se confruntă cu probleme dintre cele mai grave și urmează să intre în incapacitate de plată, după ce DNA a cerut instanței blocarea conturilor clubului de fotbal. În urma acestei decizii, discuțiile privind desființarea echipei au devenit din ce în ce mai aprinse în ultimele ore, iar jucătorii se tem că nu își vor mai încasa salariile. Pe fondul acestei anchete DNA a apărut și informația conform căreia Dan Petrescu ar urma să plece în China, având oferă de la Jiangtsu Sainty, fosta echipă a atacantului Cristian Dănălache. Ancheta autorităților a avut ca scop investigarea modului în care Primăria orașului a finanțat în ultimii ani echipa ASA Târgu-Mureș, urmărind circuitul banilor din fondurile publice în contul clubului. În luna martie a acestui an, după primarul Dorin Florea, a fost rândul celui care conduce clubul ASA Târgu-Mureș din poziția de membru al Consiliului Director, viceprimarul Claudiu Maior, să dea cu subsemnatul la DNA. Surse din rândul anchetatorilor susțin că Maior a fost audiat în aceelași dosar, privind finanțarea ilegală, de la bugetul local, a echipei de fotbal.

Conform ultimelor informații, unii jucători și-au sunat deja avocații pentru a vedea clauzele din contract și pentru a încerca să rezilieze înțelegerile. Cei mai mulți dintre cei care doresc să plece sunt chiar fotbaliștii care au ajuns la ASA Târgu-Mureș în această vară.

 

Lasă un comentariu