În viaţa sfântului Ioan Rusul (1690-1730), se povesteşte despre o femeie nobilă care avea un singur fiu şi care, într-o zi, nu s-a mai întors de la şcoală. Mama s-a dus la şcoală să se intereseze de dânsul, iar acolo i s-a spus de către colegi, că fiul său nu mai vine la ore şi că s-a amestecat cu desfrânaţi şi drogaţi.
Lovită parcă de trăsnet, nu mai vedea înaintea ei nimic; pieptul i se strivea şi, în gât, i s-a pus un nod care o îneca. Voia să plângă, însă nu putea. Lacrimile i-au secat. Atunci şi-a zis: „Mă voi dezbrăcă de toate hainele mele şi de toată onoarea mea şi voi merge la oraş; o să merg pe străzi şi-o să întreb: N-aţi văzut pe băiatul meu?". Aşa a făcut, şi l-a găsit.
Viaţa nu înseamnă să aştepţi ca furtunile să treacă, ci să înveţi să dansezi în ploaie!
