DANIEL SENIUC, coordonator al Clubul de sănătate și nutriție al Centrului de Medicină Herghelia Lifestyle pentru Târgu-Mureș

Distribuie pe:

Pe parcursul a trei luni a avut loc la hotel Concordia un curs de nutriție vegetariană pentru prevenirea bolilor cardiovasculare, coordonat de tânărul Daniel Seniuc, organizat de Centrul de Medicină Lifestyle Herghelia. Despre acesta s-a auzit numai de bine, (de)mult și nu doar aici, ci și în străinătate, dar de un timp și târgumureșenii pot beneficia de serviciile lui, prin organizarea acestor cursuri de nutriție și chiar printr-un bistro vegetarian recent deschis, cu meniurile foarte speciale ale adventiștilor și celor care se știe că optează pentru alimentație ovo-lacto-vegetariană și preponderant chiar vegană. Din istoricul și descrierea Centrului Lifestyle Herghelia, reținem că face parte dintr-o asociație non-profit - medicină preventivă - al cărei scop este creșterea nivelului de sănătate fizică, psihică socială și moral-spirituală din România, prin educație sanitară și medicină preventivă, în acord cu progresul științei medicale și în spirit creștin. Medicii, asistenții și hidroterapeuții au fost pregătiți în centre Lifestyle din Norvegia și SUA și promovează un tratament medical integrat, cu accent pe stilul de viață natural. Activitatea asociației a fost încununată în 1996 când, în localitatea Herghelia, jud. Mureș, într-un cadru natural splendid, s-au deschis porțile unui centru medical unic în România, mai ales datorită dietei vegetariene. Programul de reabilitare are la bază 8 principii ale sănătății, reunite sub acronimul NEW START. SĂNĂTATE, SOARE, NUTRIȚIE, APĂ, TEMPERANȚĂ, CUMPĂTARE, ACTIVITATE FIZICĂ, TIHNĂ, ECHILIBRU MENTAL ȘI SPIRITUAL. Participanții la cursul de nutriție au beneficiat de un cadou minunat, o duminică întreagă petrecută în acest peisaj miraculos localizat atât de aproape de Târgu-Mureș - program coordonat de Daniel Seniuc - ce a inclus o prezentare a întregului hotel, cu sălile de conferință, tratament, cele de masaj, recuperare, kinetoterapie, cu aparatele pentru sport, piscina, sauna sărată, o plimbare prin pădure și o degustare inclusiv de legume din solariile (serele) proprii. Spre bucuria târgumureșenilor, urmează să se deschidă și în oraș un magazin cu legumele de acolo, unde roșiile, ardeii și altele au un cu totul alt gust… bio.

Lasă un comentariu