Un istoric - care a vizitat recent Ulpia Traiana Sarmizegetusa, ca și Sarmizegetusa Regia - constata, cu regret: „Imperiul Roman cu ale sale fastuoase deschideri a apus pentru totdeauna. Ruinele de la Ulpia Traiana ar vorbi despre ce a fost, dacă ar avea gură… Dacă ar fi puse în valoare. Dar nu sunt..."
Și nu doar că nu sunt „puse în valoare". Dar, prin zonă, nu sunt, constată un trecător, nici pensiuni, nici hoteluri, nici măcar broșuri din care să reiasă istoria fabuloasă a locului, întrebându-se: „Nu înțeleg de ce nu ne respectăm noi, românii, urmași ai romanilor, trecutul?"
Dar, cu referire la vestigiile trecutului, dar și ale bogățiilor naturale - cu care România a fost înzestrată din plin -, ne vine în minte o remarcă recentă a ministrului Mediului din Marea Britanie, Caroline Spelman, care spunea, citată de agenții de presă, un mare adevăr: „Până acum am luat ca pe un dat ceea ce ne oferă natura, fără a înțelege că serviciile pe care aceasta ni le face au un preț și că, dacă o distrugem, asta ne va costa foarte mult". Drept pentru care, Marea Britanie a și întocmit un studiu, în care autorii se întreabă: „Oare care este prețul unui lac? Dar al unei păduri? Ei, dar al unei priveliști cu un spațiu verde?"
Extrapolând, oare, noi, românii, ne punem asemenea întrebări, la ce înseamnă Ulpia Traiana Sarmizegetusa și Sarmizegetusa Regia pentru trecutul României - ca premisă a viitorului nostru? Poate, teoretic, da, dar, în mod practic, nu! Păcat!
