Cauze finalizate de procurorii anticorupție mureșeni

Distribuie pe:

Direcția Națională Anticorupție (DNA), prin Biroul de Informare și Relații Publice, a inclus în sinteza cauzelor finalizate în luna iunie 2015 și două cazuri ale Serviciul Teritorial Târgu-Mureș.

În primul dintre ele, procurorii anticorupție mureșeni au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Bakai Beniamin, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de folosirea și prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte ori incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri de la bugetul general al Uniunii Europene în formă continuată (6 acte materiale), obținere ilegală de fonduri în formă continuată (6 acte materiale) și participație improprie la fals intelectual, în formă continuată (4 infracțiuni cu câte 3 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, se precizează: „În perioada 2007 - 2012, inculpatul Bakai Beniamin a solicitat și a primit în repetate rânduri, de la A.P.I.A. Harghita, subvenții în sumă totală de 10.632,55 lei, reprezentând fonduri din bugetul Uniunii Europene, pentru mai multe suprafețe de teren, inclusiv o parcelă în suprafață de 5.000 mp, care aparținea unei rude, împotriva voinței acesteia (...). În același context, inculpatul Bakai Beniamin a instigat mai mulți funcționari din cadrul primăriei comunei Sânmartin Ciuc, județul Harghita, care, necunoscând situația reală a terenurilor deținute de acesta, fie au făcut mențiuni necorespunzătoare în Registrul Agricol, fie au eliberat adeverințe din care rezulta faptul că inculpatul deținea o suprafață de teren mai mare decât în realitate.

În cauză, a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatului Bakai Beniamin, dosarul fiind trimis spre judecare Tribunalul Harghita, cu propunerea de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Cel de-al doilea caz prezentat se referă la sesizarea instanței de judecată, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului Chelărescu Claudiu Daniel, la data faptelor medic la Compartimentul de Jandarmi din cadrul Centrului Medical Județean Mureș, în sarcina căruia s-a reținut „săvârșirea infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale și fals în declarații.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut: „În perioada 2011 - 2013, inculpatul Chelărescu Claudiu-Daniel a încheiat, în calitate de reprezentant al unei firme, contracte comerciale și a încasat sume de bani în numerar, reprezentând contravaloarea bunurilor livrate către o altă societate, întocmind și semnând, în acest sens, chitanțele și facturile aferente. În perioada 2009-2013, inculpatul Chelărescu Claudiu Daniel nu a menționat în declarațiile de interese, la secțiunea 1, că este asociat în cadrul firmei respective, denumirea, adresa acesteia, calitatea deținută, numărul de părți sociale, iar la secțiunea 2 nu a menționat calitatea de administrator, precum și valoarea beneficiilor aferente anului fiscal.

În prezența apărătorului ales, inculpatul Chelărescu Claudiu Daniel a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 1 an și o lună închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Chelărescu Claudiu Daniel, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției, a fost trimis la Tribunalul Mureș".

Important! În legătură cu dosarele menționate, DNA precizează că „această etapă a procesului penal reprezintă finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție".

 

Lasă un comentariu