20 de ani de la sfințirea Bisericii ortodoxe din Reghin-Iernuțeni, prima biserică din ținuturile mureșene sfințită de un Patriarh, Teoctist Arăpașu (I)

Distribuie pe:

S-au împlinit anul acesta, în ziua de 7 februarie, 100 de ani de când Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Teoctist Arăpașu vedea lumina zilei, motiv extrem de potrivit pentru a ne aduce aminte de chipul său plin de lumină, de vocea sa blândă și caldă care a încălzit sufletele noastre, de înțelepciunea sa, de care s-a bucurat întreaga ortodoxie românească și nu numai, mulți ani la rând. A stat cu demnitate și onoare mulți ani la cârma Bisericii Ortodoxe Române, făcând din aceasta una dintre cele mai apreciate Biserici din întreaga lume.

Dumnezeu a rânduit ca în timpul zilelor vieții sale, Patriarhul Teoctist să-și îndrepte pașii săi și pe pământul sfânt și binecuvântat al ținuturilor mureșene, scriindu-se prin aceasta, o pagină de nepieritoare istorie pentru spațiul transilvănean și, în special, pentru cel mureșean. Este vorba de acea memorabilă zi de vară, ziua de 20 august a anului 1995, când a avut loc sfințirea bisericii din Reghin-Iernuțeni. Slujba de sfințire a fost oficiată de un numeros sobor de ierarhi, preoți și diaconi, avându-l în frunte pe vrednicul de aducere aminte, cinstire și pioasă pomenire, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist Arăpașu, Întâi Stătătorul Bisericii Ortodoxe Române din acele timpuri, oferind prin aceasta un moment de bucurie sfântă pentru tot spațiul reghinean, pentru părintele Vasile Chiorean, cel mai însemnat ctitor al bisericii din Iernuțeni, și pentru toată suflarea creștinească de pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu.

Dintre multele realizări ale vrednicului preot Vasile Chiorean, putem spune că cea mai mare reușită a sfinției sale este desigur, ctitorirea primei biserici noi în orașul Reghin în regimul comunist, cu toate că lucrările autorizate, după patru ani de așteptare, avizau reparații capitale și extinderi la biserica veche, fostă greco-catolică înainte de anul 1948. Planul secret privind ridicarea unei biserici noi era știut de persoane importante din Sfatul Popular Reghin și chiar și de Preasfințitul Emilian, care, mai apoi i-a și ajutat cu 110.000 de lei.

Lucrările au durat 10 ani: 1985-1995, iar la noua casă parohială trei ani: 1991-1993. Această osteneală a credincioșilor din Iernuțeni a fost răsplătită la 20 august 1995 prin sfințirea bisericii de către însuși Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, înconjurat de Preasfințitul Andrei al Alba Iuliei, Preasfințitul Ioan al Covasnei și Harghitei și Preasfințitul Episcop vicar Ioachim al Romanului și Hușilor și de un sobor de 57 de preoți și diaconi, răspunsurile la strană fiind date de Corul Renașterea al studenților teologi din Cluj-Napoca, în care se aflau și primii doi fii ai părintelui paroh Vasile Chiorean, respectiv, Vasile-Cătălin și Claudiu-Dorin, azi preoți amândoi.

Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist l-a răsplătit pe părintele Vasile Chiorean cu un rând de veșminte preoțești și cu distincția cea mai înaltă pentru clerici, „Crucea patriarhală", iar enoriașilor le-a oferit diplome de apreciere.

Biserica ortodoxă din Iernuțeni este prima biserică din ținuturile mureșene sfințită de un Patriarh, iar părintele Vasile Chiorean este primul preot, din această parte de țară, care a primit „Cruce patriarhală" direct din mâinile Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist Arăpașu.

(va urma)

Lasă un comentariu