Un hoț furase într-o noapte o vacă de la un om sărac, dar bun credincios. Era singura lui vită cu care muncea și de la care avea lapte pentru copii. Vaca avea un clopot legat la gât. Hoțul o duse la el în grajd. Era convins că nimeni nu l-a văzut. El s-a dus să se culce, dar clopotul de la gâtul vacii îl auzea că suna mereu. Temându-se că va fi descoperit, s-a sculat din pat și s-a dus în grajd. Vaca stătea liniștită, dar clopotul suna necontenit. Ca să nu mai sune, el luă un șomoiog de paie, îl vâri în clopot și pleacă să se culce. Dar îl auzi din nou. Enervat, se sculă iarăși, se duse la grajd, desfăcu curelușa cu clopotul de la gâtul vacii, îl înfășură în niște cârpe, îl duse înăuntru și-l ascunse sub pat. Acum credea că poate să doarmă liniștit. Abia își puse capul pe pernă și auzi din nou clopotul. Spumegând de furie, sări din pat, luă clopotul, se duse în capătul grădinii și îl îngropă acolo, sperând că acum va putea dormi în pace. Dar cum puse capul jos, și auzi clopotul, care suna, când amenințător a alarmă, când tânguitor. Ce mai putea face? După ce se gândi puțin, se duse de luă clopotul, îl puse la gâtul vacii și o duse înapoi acasă înainte de a se face de ziuă. Din acea clipă, clopotul încetă să mai sune. În fiecare din noi există o conștiință ce ne mustră ori de câte ori facem ceva rău.
