...E a ta că e a ta, țara ta!
Zilele trecute am fost într-un market.
M-am oprit la o gondolă, interesat de marfa expusă.
La nici doi metri de mine, la gondola de vizavi, bogat, estetic-atractiv „mobilată" cu DVD-uri și reviste, s-au oprit un băiețel (să fi avut 12-13 ani) și tatăl lui, un domn la 35-40 de ani.
Am auzit dialogul lor fără să vreau, dată fiind distanța mică dintre noi.
Uite, tata, două volume cu „Tom și Jerry"! Ok, le luăm pe amândouă, hai să mergem! Oh, nu, te rog, hai să mai căutăm, poate găsim și „Jack și vrejul de fasole"! Dar, tu ai acasă filmul, titrat în maghiară. Nuu, nu-l am, nici în română și nici în maghiară! No, bine, hai să-l căutăm!
Din dialogul celor doi am constatat că puștiul vorbea limba română curat, atent, îngrijit. Tatăl, în schimb, avea în pronunție, nedisimulat, accentul inconfundabil al vorbitorilor (români) de limbă maghiară.
Sincer să fiu, din această perspectivă... bilingvă, dialogul celor doi m-a intrigat. Am intervenit în discuție. Mă scuzați domnule, dar sunt plăcut surprins de fiul dumneavoastră, de opțiunile sale... mature, privind filmele de desene animate! De ce spun asta? Pentru că eu, și acum, privesc cu mare drag la acest gen de desene animate, din categoria, generic spus, „Tom și Jerry", adică desenele animate...expirate, ca să folosesc o sintagmă...la modă.
Cu atât mai meritorie alegerea fiului dumneavoastră, cu cât „piața" filmelor de animație din zilele noastre este plină de violență, de povești macabre, de personaje de care, eu, unul, om bătrân, vorba aia, mă sperii numai dacă le privesc, fără să le aud „glăscioarele" care te bagă-n sperieți.
Domnul îmi răspunde. Păi, și noi ne uităm la desene, cu copilul! De mic, a deschis ochii pe „Tom și Jerry" și ceilalți eroi ai desenelor animate de altădată. Nu i-am interzis să se uite și la desenele „moderne".
Are casete video, DVD-uri cu desene de toate felurile, în română, în maghiară.
Îl întreb pe copil: dar tu vorbești foarte bine limba română, mai bine decât tatăl tău. Ce frumos răspunde copilul! Tata e maghiar, mama e româncă, eu învăț la o școală în limba română. Să știți că vorbesc foarte bine și limba maghiară. Eu îi iubesc pe părinții mei, și pe unul și pe altul, la fel de mult!
Frumos exemplul celor doi, un româno-maghiar (fiul) și un maghiar(tatăl)! Și exemplul lor nu e unicat. Dar, să recunoaștem cu tristețe, nici în excedent nu sunt asemenea exemple!
„Îi iubesc pe toți maghiarii cinstiți și buni ai acestei țări, care lucrează convergent la binele patriei comune, România", spunea AP.
Ei, bine, cei doi, tatăl și copilul întâlniți în market, cu siguranță, se numără printre acei maghiari cinstiți și buni!.
„Domnilor, înainte de toate, vă rog să iertați greșelile cuvântării mele, deoarece românește eu numai de câteva luni vorbesc. (...) Având nădejdea că interesele sale vitale vor fi ocrotite în marginile noului Stat, secuii au primit cu liniște și cu încredere unirea cu România (aplauze prelungite). (...) Domnilor deputați, de multe secole - 1500 de ani - secuimea trăiește strânsă într-un colț din munții Ardealului. În acest enorm timp, partea cea mai mare a vieții, secuimea a petrecut-o ca un copil vitreg al Statului Maghiar (aplauze prelungite). (...) Ca cetățean credincios al Statului Român, și ca secui care îmi iubesc neamul, am venit în acest loc, nevoind să țin seama de acea teroare nestăpânită a societății, cu care răposații conducători au voit să silească pe secui să se bată cu morile de vânt (aplauze). Noi am adus cu noi încredere și ca răspuns cerem tot încredere. (...) Făcându-se astfel, eu sunt convins că în scurt timp, poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul Românei Mari (aplauze prelungite și îndelung repetate). Răspunsul domnului Nicolae Iorga, președinte: „Dlor, mulțumesc în numele dvoastră dlui deputat baron Iosif de Fay pentru cuvintele spuse în numele secuilor, care, alături de Ștefan cel Mare (în discursul său, baronul amintise doar de contribuția secuilor la dezrobirea Ardealului, în 1600, sub comanda lui Mihai Viteazul) au luptat la Podul Înalt, în 1475, pentru apărarea Moldovei și a românilor, și care, în cea mai mare parte, sunt vechi frați ai noștri români, care și-au pierdut limba. Îi mulțumesc pentru încrederea ce-o pune în Statul nostru român, care va ști să prețuiască și să susțină această încredere! (aplauze prelungite!)".
Sunt fragmente din cuvântul deputatului Iosif de Fay, în prima ședință a Parlamentului României Mari.
Dar, iată ce spunea în 1993, fiul lui Iosif de Fay, Ștefan: „Primul - și cel mai puternic atribut al apartenenței la un neam ține de cultura în care trăiește omul. Eu nu-s român prin sânge, ci prin cultură, prin limbă. Limba și cultura mi-au dat mie Patria. Ele m-au făcut român".
Și, iată ce spunea Ștefan Fay junior despre profesiunea de credință a tatălui său: „Pe tata, la răscrucea marilor întrebări pe care le punea istoria, l-a făcut român opțiunea pentru dreptatea cauzei românești în problema Transilvaniei. Pentru el, dreptatea i-a impus atitudinea. Pentru mine nu a existat chestiunea alegerii. M-am născut într-o cultură, într-o limbă, într-o priveliște dominată de această limbă al cărei farmec și bogăție transcendentală le-am simțit din copilărie; nu pot să le aparțin decât lor, adică României. Știu că această Românie este asediată fără încetare de toți dușmanii și chiar prietenii ei, dar nu mă voi preda celor care încearcă a-mi jefui ori denigra Patria."
Minunate cuvinte (la o răsfoire mai amănunțită a istoriei acestei vechi familii vom găsi și fapte) de patriotism!
Iată câteva repere biografice ale celor trei străluciți reprezentanți ai familiei Fay. Pe atunci, pe la anii 260 d.H, familia Chapteuil (Capdeuil) s-a stabilit în localitatea Fay sur Lignon. De la numele localității și-au luat numele de mai târziu, urmașii. Istoria urmașilor
familiei e parte din istoria marilor evenimente ale lumii. În sec XII, familia ajunge la curtea regelui Ungariei, Bela al IV-lea. Unii s-au dovedit luptători de nădejde, cu cariere militare strălucite, alții au devenit figuri importante ale artei, culturii maghiare.
În sec XIX, se naște în Transilvania, Iosif de Fay. Se va căsători cu Gabriela Kemeny, a cărei descendență paternă ducea la familia Miculi, maghiarizată Kemeny. La insistențele bunilor prieteni Octavian Tăzlăoanu și Eugen Goga (fratele lui Octavian Goga) și ale altor mari patrioți români, va intra în Parlament, ca reprezentant de Odorhei al secuilor. Regele Ferdinand îi propune să intre în diplomație. Astfel, ajunge la Tokyo, apoi la Bruxelles, unde-și găsește sfârșitul, se pare, otrăvit.
Ștefan Fay, fiul lui Iosif Fay, s-a născut în 1919 în comuna mureșeană Seuca. După o încercare cazonă (patru clase la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu) studiază doi ani desenul și sculptura la Academia de Arte Frumoase București, fiindu-i elev lui Ion Jalea. Este atras de literatură. Debutează în 1952, cu reportaje și povestiri. A scris mult și memorabil. Apogeul îl constituie romanul „Moartea baroanei".
S-a stins pe Coasta de Azur, la Nisa, în 2009, cu puține zile înainte de a împlini 90 de ani.
Ștefan Fay jr, fiul lui Ștefan Fay, este actualul consul român onorific la Nisa. Am văzut descendența paternă impresionantă, dar și mama, Voica are vechi și românești origini, începând cu Bogdan, descălecătorul de Țară! Soția lui Ștefan jr., Ioana de Fay (născută Glavce) a absolvit Arhitectura la București. Una din mătușile sale este Lady Douglas Hamilton. A câștigat concursul inițiat de BOR în vederea construirii primei Biserici ortodoxe române la Nisa. Copiii, Sergiu și Pierre, vorbesc românește și sunt mândri de descendența românească!
