Știință și... Religie

Distribuie pe:

„Această existență nu este decât un refugiu, o scurtă etapă în lungul voiaj care conduce către Dumnezeu Tatăl. Consideră-te un invitat pe Pământ".

Paramahansa Yogananda (1893-1952),înțelept indian. A studiat la Universitatea din Calcutta. A murit în Los Angeles, Statele Unite.

El își educa discipolii după următoarea teorie: „Adevărata bază a religiei nu este credința, ci experiența intuitivă. Intuiția este puterea sufletului de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Ca să înțelegi cu ce se ocupă religia, trebuie să-L cunoști pe Dumnezeu"

***

„Îl cauți pe Dumnezeu? Atunci privește-L în om. Divinitatea se manifestă în om mai mult decât în orice al obiect sau ființă".

Ramakrishna (1836-1886), filosof mistic indian. A fost unul din cei mai mari mistici indieni ai secolului al XIX-lea. De mic copil a trăit experiențe extatice, ceea ce a făcut ca tatăl său să-l dea la o școală specială, spirituală. Deși nu era prea interesat de școală, era preocupat în această perioadă de caracterele sfinților și eroilor spirituali. Studiază pe lângă specificul religios local și islamul și creștinismul.

Autor de citate:

„Dumnezeu este în toți oamenii, dar nu toți oamenii sunt în Dumnezeu. Acesta este motivul suferinței lor".

„Iubește toate ființele! Nimeni nu este altceva decât un alt aspect al tău. Dumnezeu este pretutindeni și nimic nu există fără de Dumnezeu".

„Tot astfel cum o lampă nu poate arde fără ulei, nici omul nu poate exista fără Dumnezeu".

***

„Dumnezeu a lăsat inteligența că să-i ajute pe oameni în sărăcia simțurilor".

Alexandre Dumas (1802-1870), autor de romane istorice de aventuri, prin care a devenit cel mai popular scriitor francez din lume. Este fiul unui general din vremea lui Napoleon, produs al încrucișării unui marchiz francez emigrat în insula Haiti cu o negresă. Din căsătoria generalului mulatru Dumas cu o albă, se naște, în 1802, viitorul autor al celor Trei mușc

„Această existență nu este decât un refugiu, o scurtă etapă în lungul voiaj care conduce către Dumnezeu Tatăl. Consideră-te un invitat pe Pământ".

Paramahansa Yogananda (1893-1952),înțelept indian. A studiat la Universitatea din Calcutta. A murit în Los Angeles, Statele Unite.

El își educa discipolii după următoarea teorie: „Adevărata bază a religiei nu este credința, ci experiența intuitivă. Intuiția este puterea sufletului de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Ca să înțelegi cu ce se ocupă religia, trebuie să-L cunoști pe Dumnezeu"

***

„Îl cauți pe Dumnezeu? Atunci privește-L în om. Divinitatea se manifestă în om mai mult decât în orice al obiect sau ființă".

Ramakrishna (1836-1886), filosof mistic indian. A fost unul din cei mai mari mistici indieni ai secolului al XIX-lea. De mic copil a trăit experiențe extatice, ceea ce a făcut ca tatăl său să-l dea la o școală specială, spirituală. Deși nu era prea interesat de școală, era preocupat în această perioadă de caracterele sfinților și eroilor spirituali. Studiază pe lângă specificul religios local și islamul și creștinismul.

Autor de citate:

„Dumnezeu este în toți oamenii, dar nu toți oamenii sunt în Dumnezeu. Acesta este motivul suferinței lor".

„Iubește toate ființele! Nimeni nu este altceva decât un alt aspect al tău. Dumnezeu este pretutindeni și nimic nu există fără de Dumnezeu".

„Tot astfel cum o lampă nu poate arde fără ulei, nici omul nu poate exista fără Dumnezeu".

***

„Dumnezeu a lăsat inteligența că să-i ajute pe oameni în sărăcia simțurilor".

Alexandre Dumas (1802-1870), autor de romane istorice de aventuri, prin care a devenit cel mai popular scriitor francez din lume. Este fiul unui general din vremea lui Napoleon, produs al încrucișării unui marchiz francez emigrat în insula Haiti cu o negresă. Din căsătoria generalului mulatru Dumas cu o albă, se naște, în 1802, viitorul autor al celor Trei mușchetari. El este crescut anevoios împreună cu o soră mai mare. În ciuda tuturor intervențiilor, Napoleon refuză să acorde o pensie văduvei generalului Dumas, astfel încât educația școlară a tânărului Alexandre rămâne destul de precară. Face călători prin Italia, Franța și Germania. În anul 1848 publică „Dama cu camelii", care mai târziu a servit ca sursă de inspirație pentru libretul operei lui Giusepe Verdi „La Traviata".

„1001 CUGETĂRI"

 

hetari. El este crescut anevoios împreună cu o soră mai mare. În ciuda tuturor intervențiilor, Napoleon refuză să acorde o pensie văduvei generalului Dumas, astfel încât educația școlară a tânărului Alexandre rămâne destul de precară. Face călători prin Italia, Franța și Germania. În anul 1848 publică „Dama cu camelii", care mai târziu a servit ca sursă de inspirație pentru libretul operei lui Giusepe Verdi „La Traviata".

„1001 CUGETĂRI"

 

Lasă un comentariu