Un pictor italian a căutat multă vreme un model, după care să zugrăvească o față de înger. Într-o zi, mergând pe o stradă lăturalnică, zări un copil drăguț cu păr bălai, cu o privire blândă și de o drăgălășie neobișnuită. „Iată modelul", își zise el, și merse să vorbească cu părinții. Aceștia bucuroși consimțiră să-l picteze. Când portretul fu terminat, pictorul îl așează în studioul său de lucru. Toți cei ce veneau admirau capul de înger de o frumusețe desăvârșită. După mulți ani, pictorul s-a gândit că frumusețea îngerului său ar fi și mai izbitoare dacă ar așeza alături un alt portret, care să insufle groaza. Astfel, unul ar reprezenta pe diavolul întunecat, întruchiparea răului. Și a căutat mulți ani, dar n-a găsit ceea ce dorea el. Odată, vizitând o închisoare, într-o altă țară, în căutarea modelului dorit, ochiul său de artist fu izbit de groaznica înfățișare a unui tânăr. O răutate crudă era împietrită pe fața sa, o privire de fiară se vedea în ochii săi și brazde adânci, ca urmare a păcătoșeniei nestăvilite, schimonoseau fața sa. Numaidecât, îi ceru voie, își scoase caietul său și îi schița, chipul fioros. Apoi, îl întrebă de unde este și, aflând că e italian, când se întoarse acasă, caută să vadă din ce familie se trage. Mare îi fu mirarea când află pe părinții lui și nu-i venea să creadă că tânărul din pușcărie, cu chipul fioros era tocmai copilul cu fața de înger. Puse alături cele două portrete: nimeni nu putea crede că e una și aceeași persoană. Fiindcă a fost foarte frumos, părinții l-au lăsat să facă tot ce a dorit, astfel s-a prăbușit în toate păcatele. Decăderea i-a schimbat fața, i-a ruinat viața și i-a pierdut sufletul.
