Nu este cazul (și nici momentul) să alcătuim un „top" al cauzelor care au sărăcit România, în ultimii 25 de ani de democrație. Realitatea este că subordonarea noastră, a românilor, este, acum, totală, monitorizarea nu slăbește deloc. De la Bruxelles ni se vântură întruna așa-zisul „compromis echitabil". Dar cât poate fi de echitabil machiavelicul compromis, câtă vreme câțiva hotărăsc, iar ceilalți, mulți și nevoiași, execută întocmai. Or, datorită unei asemenea optici - ca unii să comande, iar alții să execute - s-au derulat, de-a lungul anilor, în România, retrocedările și privatizările marilor active economice. Una din cauzele care au sărăcit România.
Bunăoară, în opinia multor analiști și comentatori, retrocedările - așa cum s-au făcut - au constituit cea mai mare afacere de corupție din istoria României de la fanarioți încoace. Ele vizând nu doar o anumită zonă geografică, ci aproape întreaga țară. Cu fiecare amenințare cu „mecanismul" (așa-zisul Mecanism de Cooperare și Verificare - n.n.), ni s-a spus (ordonat) să grăbim retrocedările sau privatizarea nu știu cărui obiectiv important. În cazul retrocedărilor, afacerea ticăloasă în timpul căreia au fost până și „inventați" oameni și… proprietari morți! Autorii morali ai acestui jaf au fost, desigur, în multe cazuri, și politicieni, dar și așa-ziși „oameni de afaceri", datorită cărora, în perioada 1990-2014, în România s-a înregistrat o stratificare socială incredibilă: la un pol, o minoritate putred de bogată, iar la celălalt, majoritatea populației sărăcită. Multe din aceste dosare de mare corupție (cu autorii lor, unii, arestați) se află „în lucru", în anchetele procurorilor DNA, dar și altele vor fi scoase, sperăm, la iveală în viitor!
De privatizarea activelor economice au profitat, de asemenea, nu proprietarii de drept ai acestora (cei care le-au construit și muncit în cadrul lor), ci vânzătorii lor, guvernanții care s-au succedat la putere. Cu o ocazie, președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu, spunea: „Privatizările au fost în proporție de 80% un eșec, iar România ar fi trebuit să aibă astăzi un PIB de cel puțin de trei ori mai mare decât cel actual. „Vindem acțiuni la companii strategice - spunea Văcăroiu, în perioadă de criză, în contextul în care capitalul autohton nu există. Pur și simplu au dispărut industrii care au fost competitive dintotdeauna, cu exporturi de peste 80-90% în zona vestică. Cu prea multă ușurință, începând din '90 încoace, am acceptat prea multe sfaturi de afară, spre binele nostru și binele a dus la situația de astăzi a României", a afirmat Văcăroiu, citat de Agerpres. Și Văcăroiu cam știe ce vorbește, el activând și-n socialism, și-n capitalism. Iar faptul că el are dreptate, îl denotă, din multe alte exemple, domeniul metalurgic, dar și cel al petrolului. Privatizările combinatelor metalurgice românești au fost preluate încă de la începutul anilor 2000 de magnatul rus Igor Ziuzin, proprietarul grupului Mechel, beneficiind de un preț bun, ajutoarele de stat, eșalonări de datorii etc. Este vorba de combinatele Mechel Câmpia Turzii, Târgoviște, Ductil Steel Oțelul Roșu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila și Mechel Reparații Târgoviște. Rezultatul? Cu sublinierea că investitorii ruși au fost primii curtați, încă din 1990, de Ion Iliescu și Petre Roman. În 2013, compania rusă Mechel și-a vândut toate acțiunile deținute în România - pe sume derizorii - către Nixarom SRL. Ca urmare, de la vânzarea din 2013, unele au fost puse pe butuci, iar la altele producția a fost reluată. În 2011, acestea aveau o cifră de afaceri de circa 890 de milioane de euro și 6.000 de angajați.
Pe de altă parte, conform unor date de ultimă oră, una dintre cele mai mari investiții rusești în România, rafinăria Rafo Onești, va fi vândută la fier vechi, după cum a anunțat compania rusă Petrochemical Holding. Anunțul a luat prin surprindere angajații, care auziseră că firma era în curs să primească o finanțare din partea unei bănci din Anglia. Rafo are 540 de angajați. În 2013 a avut o cifră de afaceri de circa 18 milioane de euro și pierderi de peste 10 milioane de euro. Cât despre angajați, să fie sănătoși!
Dar primul abandon răsunător al rușilor a fost cel de la Alor Oradea, producător de alumină, cumpărat în anul 2000 de Russki Aluminium, companie cumpărată de magnatul rus Roman Abramovici. În câțiva ani, compania a fost închisă din cauza furturilor de active.
Iată de ce observațiile lui Văcăroiu - că privatizările au fost în proporție de 80% un eșec - s-au cam adeverit, chiar și numai din aceste exemple.
Cu referire la faptul că toate guvernele care s-au perindat la conducerea țării - fie ele de stânga sau de dreapta - au avut ca numitor comun incompetența, ar putea fi multe de spus. S-a afirmat, nu o dată, că „statul e cel mai prost administrator". Dar formula a fost apreciată de unii economiști de marcă drept o mască a devalizării, paravanul pentru transferarea către privați (mai ales, companii și firme străine!) a activelor de stat performante. Urmarea? Renunțarea masivă la producția industrială proprie și abandonarea oricărui efort de planificare strategică a dezvoltării sale prin utilizarea resurselor proprii în economia națională.
Pe de altă parte, despre oamenii care ne-au condus și, încă, ne conduc, cineva spunea: „Mi-e imposibil să cred că un ministru dovedit o catastrofă în mai toate împrejurările guvernării poate realiza un lucru eficient pentru țară". Și, din păcate, are dreptate. Ne vine în minte fostul ministru de Finanțe, Ialomițeanu, care spunea odată, că „e o plăcere să mai treacă pe la Banca Națională, mai învață câte ceva de la guvernator". Ceea ce nu e rău, dar dacă o făcea la vreme, nu era mai profitabil pentru țară? Am putea da însă multe alte exemple privitoare la incompetența celor care ne conduc. Pierdere de vreme…
… Încă, cu 500 de ani în urmă, Machiavelli scria celebra sa lucrare „Principele", manualul tehnicilor de putere ce este și astăzi la fel de actual. El demonstra că acțiunea morală se desparte de politică, viciul și virtutea nu sunt concepte utilizabile în politică. Din păcate, politica la noi s-a ocupat (se ocupă, încă!) aproape exclusiv de interesele proprii ale baronilor puterii, deveniți, fără teamă, baronii hoției. Iar acest sistem al celor îmbogățiți peste orice măsură s-a instalat și decide soarta a milioane de români care mai cred în libertate și democrație. Deși, până la urmă, i-au sărăcit! Asta, și datorită obiceiului de a sta în genunchi în fața străinilor!
