În anii copilăriei mele, când mai făceam câte o trăsnaie, bunicul mă dojenea și îmi spunea pezevenchi, grecotei, pehlivan, șmecher. Cum nu înțelegeam acești termeni, bunica mă lămurea că ei vin din greacă, adică din limba elenă veche sau modernă, că la noi sunt mulți greci, mai ales în orașele dunărene și în Dobrogea, unde sunt amestecați cu turci, tătari, lipoveni și ruși, de care eu habar nu aveam pe atunci, fiind elev în clasa a treia.
Mai târziu, bunicul m-a trimis la bibliotecă, de unde am luat o carte mare, pe care scria „Atlas geografic", editată în Franța, în anul 1925. Bunicul m-a sfătuit să mă uit numai la continentul european - țări, popoare, relief, bogății, șosele, căi ferate, căi navale etc. „Când ajungi la Grecia, stăm la discuție", mi-a zis el. Numai că Dumnezeu a vrut să mi-l ia în ceruri pe bunicul, la vârsta de numai 57 de ani…
În cei opt ani de liceu, profesorii de geografie și de istorie ne-au învățat multe lucruri legate de statele Europei, dar și din alte continente. Trecusem de un război mondial, iar în anii 1939 - 1940 a venit un alt război mondial, care a răsturnat ordinea multor țări și popoare, nu numai în Europa. Războiul a ținut până în 1945, după care s-a trecut la rectificări de frontiere, au apărut state noi, s-a început refacerea economică și repararea a tot ceea ce s-a distrus. Era pace, și la radio ascultam relatări despre evenimentele din lume.
Despre Grecia, știam că e alcătuită dintr-o zonă continentală, alta peninsulară și o puzderie de insule locuite, de diferite suprafețe, în mările Marmara și Egee. Mai știam că acolo au fost lupte grele, invazii, cotropiri de teritorii. Anglia și Germania, dar și Turcia le-au creat mari pierderi, în porturi, în marea lor flotă comercială, poreclită „Cărăușii mărilor", vechea linie de comerț din mările Neagră, Marmara, Egee și Mediterană, cu vechi nave, zise caiacuri, caravele, apoi nave cu abur sau modernele nave de comerț mărfuri generale, care legau Orientul cu Vestul, celebra linie grecească „Dunărea - Levant", din porturile dunărene românești, din Dobrogea, Bulgaria, Turcia, dar și din porturile Siriei și Libanului (posesiuni franceze), din Egipt, prin portul Alexandria și canalul de Suez, până în Arabia.
Grecii aveau și flotă militară, un vechi crucișător de bătălie, cumpărat pe datorie de la englezi - „Căpitan Averoffu", cu care grecii se mândreau pe atunci. Se glumea că crucișătorul era atât de mare, încât nu îl puteau întoarce în Bosfor și că l-au dat turcii la fund, cu o singură ghiulea de tun.
O afacere în stil grecesc a fost făcută de un mare șmecher armator grec, numit Onasis, care a pus mâna pe toată flota americană de invazie, părăsită prin Tunisia, a modificat forma navelor în cargouri simple, ușoare, cu motoare puternice, inventând navele „RO-RO", pentru transportul containerelor. Un mare ajutor „ca picat din cer"
l-a primit Onasis, după ce președintele Kennedy a fost împușcat la Dallas, iar frumoasa lui primă doamnă s-a resemnat și s-a înduioșat la „poveștile grecoteiului". Doamna Jacqueline Kennedy și-a șters lacrimile, și-a adunat averile și a părăsit Statele Unite ale Americii, cu actele de vânzare a flotei de invazie americană în Mediterana, minima ei dorință fiind să cadă repede în brațele ospitaliere ale magnatului septuagenar, devenind mult stimata și apreciata doamnă Onasis.
Astfel, flota grecească a ajuns, imediat după cel De-al Doilea Război Mondial, cea mai mare flotă maritimă de transport comercial, dar și cu parc de nave turistice de lux și nave interinsulare, pescadoare, iar altele specializate să preia mașinile turiștilor sau chiar să facă transporturi militare de urgență.
În concluzie, grecii s-au descurcat binișor, dar drahma, moneda lor din vechime, a sucombat, cu euro nu stau deloc bine, iar în zile noastre vom vedea ce se va mai alege de economia grecească.
