Demult tare, stăpânul unui ținut frumos din Orient a strâns pentru o întrecere pe toți pictorii din țară. Premiul cel mare îl câștiga zugravul tabloului care vedea mai tare dragostea pentru Dumnezeu.
Au fost selectate pentru finală trei tablouri. Unul reprezenta o mamă îngenuncheată la mormântul copilului ei. Ochii ei, privind cu nădejde către cer, păreau să spună: „Mai presus de toate, dragostea pentru Tine va birui, Doamne!"
Al doilea tablou înfățișa doi prieteni - unul trăgând spre sine pe celălalt, arătându-i biserica cu degetul, pentru a zice: „Vino după mine, pentru dragostea lui Dumnezeu…"
Ultimul tablou înfățișa o femeie având într-o mână un vas cu apă, iar în cealaltă o făclie aprinsă. Chipul femeii părea că arde de o râvnă nepământească. Dedesubtul tabloului stătea scris: „Cu această torță aș vrea să aprind cerul și cu această apă să sting flăcările iadului ca pe viitor nimeni să nu mai iubească pe Dumnezeu în nădejdea unei răsplăți sau de teama unei pedepse, ci numai pentru El însuși și pentru slăvita Lui atotbunătate".
Nimeni din cei care au analizat cele trei lucrări ale artiștilor nu a avut vreun dubiu în privința premiului cel mare. Pentru mesajul puternic, impresionant, câștigător a fost ales pictorul care a zugrăvit ultima lucrare.
