Interviu cu prof. univ. dr. avocat IOAN SABĂU-POP
- Cât de dificilă este lupta de recuperare a proprietăților retrocedate ilegal?
- În problema retrocedărilor, ar trebui mai întâi să stabilim cadrul general în care se realizează acestea și modul în care sunt aplicate legile retrocedării, unde au competențe să stabilească drepturile de proprietate autoritățile locale, respectiv comisiile locale pentru stabilirea dreptului de proprietate, avându-l ca președinte pe primar, și comisiile județene, avându-l ca președinte pe prefect.
În mod paradoxal, este de remarcat că, în toate procesele care s-au derulat de-a lungul timpului având ca temă retrocedările, nu s-a admis să participe ca părți procesuale Regia Națională a Pădurilor (RNP) și Ministerul Finanțelor Publice (MFP), deși reprezentanții RNP (ocoale silvice) fac parte din comisiile de retrocedare, semnează anexele de reconstituire a dreptului de proprietate și sunt somate să predea suprafețele stabilite de comisii sau de instanțele judecătorești.
Mai mult, reprezentanții RNP sunt șantajabili, fiind amenințați cu dosare penale, în cazul în care nu pun în aplicare deciziile comisiilor sau ale instanțelor, fără ca ei să poată contesta sau să se apere. Pe de altă parte, în caz de despăgubiri, MFP, prin direcțiile județene ale finanțelor, este reprezentantul patrimoniului statului. Cu toate acestea, nici MFP nu avea calitate procesuală în dosarele retrocedării, deși el dă banii pentru toate despăgubirile.
Consider că, în toți acești ani, în problema restituirilor a existat o inerție extraordinară din partea autorităților publice (comisii de fond funciar, Guvern, MFP și chiar RNP), ceea ce a creat o adevărată hemoragie în materie de restituiri.
- Ați reușit să faceți puțină lumină în stufărișul legilor de restituire a proprietăților?
- Doresc să vă spun din capul locului că în demersul grupului constituit pe lângă Prefectura Mureș, format din Ioana Rus - consilier juridic la Prefectura Mureș, Lucian Iacob, de la Direcția Silvică și eu - milităm pentru restituiri sau pentru despăgubiri pentru toți aceia care sunt îndreptățiți, toți cei care, într-adevăr, au fost supuși unor abuzuri din partea statului după 6 martie 1945.
Or, în materie de restituire, legiuitorul nu dă un moment de constituire a dreptului, așa că, pentru terenuri, pășuni, păduri, iazuri, ne-am trezit că se solicită proprietăți de pe vremea lui Cuza, a lui Mihai Viteazul, iar în Transilvania ajungem la Maria Tereza. Mai mult, se consideră ca fiind abuzive toate preluările de către statul român după data de 6 martie 1946.
Grupul nostru a descoperit un lucru foarte important, care a fost împărtășit, până la urmă, și de instanțele judecătorești, și anume situația Decretului 228, din 1948. Acest decret a fost considerat un act abuziv de preluare a proprietăților, ceea ce nu este adevărat.
În esență, Decretul 228, din 1948, a reglementat situația proprietăților preluate de către statul român, prin Legea nr. 91, din 9 februarie 1945, semnată de Regele Mihai, care au aparținut absenteiștilor, părăsitorilor de avere, inamicilor statului, celor care au făcut parte din armate străine (fascisto-hitleriste și horthyste), care au luptat împotriva aliaților și a României, criminalilor de război. Aceste bunuri au fost preluate în administrate de celebra CASBI (Casa de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice).
Multe instanțe au interpretat greșit legile, considerând că aceste bunuri, care au intrat în administrarea statului după data de 6 martie 1945 trebuie să fie retrocedate. Or, acest lucru este greșit în cazul Decretului 228/1945, întrucât preluarea acestor bunuri a fost stabilită prin Legea 91, din 9 februarie 1945, deci anterior datei de 6 martie 1945. În procesele în care am pledat eu, am reușit, în mare parte, să convingem instanțele de judecată de acest adevăr.
O altă reușită a noastră este faptul că Regia Națională a Pădurilor, alături de grupul în care lucrez și eu, a formulat recurs în interesul legii, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, în anul 2012, în sensul că, atât MFP, cât și RNP pot avea calitate procesuală în litigiile de restituire, situație care ajută foarte mult la aflarea adevărului.
- Și au devenit aceste instituții părți procesuale?
- În practică, am întâlnit o anumită reticență din partea MFP și a RNP de a se implica. Motivele doar le putem bănui: indiferență, indolență, complicități cu vârfurile politicii românești și ale factorilor de decizie, interese oculte.
Aș putea da ca exemple județele Brașov și Covasna, unde, deși am solicitat intervenția acestor instituții, nu au fost interesate să recupereze ceea ce a pierdut statul român.
Am avut și în județul Mureș cazul reprezentanților Ocolului Silvic Răstolița care, în loc să depună acte în favoarea statului român, și-au luat traista în spinare și s-au dus prin Ungaria și Austria, căutându-i pe așa-zișii urmași ai foștilor proprietari și punându-se slujba acestora. Un prieten chimist mi-a spus odată că și conștiințele oamenilor se topesc ca metalele, fiecare la punctul ei de rezistență în fața ispitelor... Mai nou, multora le este teamă să mai decidă sau să semneze ceva, din cauza activității intense a Direcției Naționale Anticorupție.
În ultima vreme, am observat că mai mulți analiști și comentatori ai problemei retrocedărilor sunt foarte vocali pe la posturile de televiziune și acuză compartimentele juridice din cadrul direcțiilor silvice de non-combat, însă nu este așa. Specialiștii juridici lucrează într-o instituție și, prin urmare, ei sunt la dispoziția acelei conduceri.
- Cui ar trebui să reproșăm greșelile în materie de retrocedări?
- Eu îmi mențin părerea că foarte multe disfuncționalități provin din lege. Aducem reproșuri comisiilor de restituire, însă de vină este legea care a dat posibilitatea să se greșească.
De exemplu, după părerea mea, înființarea, în legislatura 2004 - 2008, a ANRP (Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților) a fost o greșeală. S-a dovedit că prin aceasta nu s-a produs decât o scurgere de bani. Apoi, s-a înființat Fondul Proprietatea, tot o cale de scurgere a banilor spre buzunarele prea largi și prea lacome ale celor care au luat decizia înființării lui.
Dacă am amintit legislatura 2004 - 2008, să nu credeți că am ceva cu cineva din punct de vedere politic. Cu toții au greșit, dar grav este că unii au greșit cu intenție. Adică, în restituiri, au văzut o zonă din care pot să facă avere. Este o situație fără precedent, nu numai în România, ci chiar în Europa, modul în care s-a procedat după Revoluție în problema restituirilor, fără să se țină seama de istorie și de interesul public. Să nu se creadă că, în Transilvania, de actuala legislație beneficiază populația maghiară, ci niște indivizi, pe care, de 25 de ani, îi vedem că sunt liderii lor. În cercetările noastre din județele Harghita și Covasna, ne-am dat seama că, în sfârșit, populația maghiară s-a trezit și este total nemulțumită de liderii ei.
- Cum ați ajuns să pledați în aceste procese?
- Eu m-am implicat în problema retrocedărilor începând cu anul 2009 și țin să îi mulțumesc domnului senator Marius Pașcan, care era prefect, la acea vreme, și care m-a împovărat cu „sacul de pietroaie" al retrocedărilor. De atunci, sacul nu s-a ușurat deloc, dimpotrivă, se tot adaugă câte un pietroi.
Pentru că eu cunoșteam încă de pe atunci problematica în domeniul restituirilor de proprietăți și m-am exprimat public ca profesor universitar, domnul Pașcan m-a rugat să mă implic, reprezentând Prefectura Mureș în cadrul proceselor aflate în derulare.
Primul nostru succes a fost chiar în anul 2009, în care am recuperat 29.000 de hectare de pădure, reușind să strămut procesul la Brăila. Apoi, a fost o suită de alte procese, unele judecate aici, dar cele mai multe strămutate la instanțe din întreaga țară.
Strămutarea în sine a fost un succes, întrucât, până atunci, foarte rar accepta Înalta Curte de Casație și Justiție această procedură. Prin aceasta nu vreau să zic că nu aveam încredere în justiția de la noi, numai că nici judecătorul nu trăiește sub o cupolă de sticlă, nu se poate izola complet de comunitate, ceea ce înseamnă că factorul de influență este foarte puternic, mai ales că s-a construit și, după aceea, s-a instaurat mentalitatea că tot ceea ce se solicită trebuie și restituit.
L-aș da ca exemplu pe șeful Tribunalului din Covasna, care a fost dus la instruire în Ungaria, „injectat" cum trebuie, a intrat în „circumferința" lui Laszlo Tökés, toate dosarele de retrocedări ajungeau „întâmplător" la el și toate erau soluționate în favoarea solicitanților.
- Strămutarea proceselor a fost benefică?
- Am reușit să strămutăm procese la Giurgiu, la Constanța, la Dorohoi, la Botoșani, însă ceea ce vreau să vă relev este că, deși am strămutat procesele, instanțele au interpretat diferit aceleași prevederi legale, dând soluții contradictorii. Deci, pe aceeași temă pe care am avut-o la Botoșani, unde am câștigat recent peste 7.000 de hectare de pădure, la Constanța am pierdut aproximativ 3.000 de hectare.
Nu mi-a plăcut maniera în care au judecat cei din Constanța. Tot timpul procesului au fost parcă amuzați de cauză, s-au arătat superficiali, nu i-a interesat să afle adevărul. În schimb, față de completele de judecată de la Botoșani și de la Dorohoi am o admirație deosebită, întrucât au studiat cu foarte multă atenție și scrupulozitate dosarele, deși din ambele părți au fost depuse sute de documente.
- Este județul Mureș „campion" la recuperarea proprietăților retrocedate abuziv?
- Putem spune că în județul Mureș s-a înregistrat o premieră pe țară, existând foarte multe procese prin care s-a încercat recuperarea proprietăților retrocedate ilegal. L-am amintit pe domnul Marius Pașcan, dar vreau să spun că toți prefecții mureșeni de la el încoace s-au implicat în aceste recuperări de proprietăți, ce-i drept, unii mai mult, alții mai puțin, dar „arma" fusese pornită și nu se mai putea opri.
De curând, am câștigat un imobil la Iernut, unde am avut o revendicare din partea Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia asupra unei clădiri pe care o persoană o cumpărase de la finanțe, în urma unei executări silite, prin licitație publică. Iată că, după aproape 10 ani de procese, Judecătoria Luduș ne-a dat câștig de cauză în primă instanță.
O altă speță este cea legată de Lăpușna, în care, săptămâna trecută, am avut câștig de cauză la Tribunalul Mureș. În acest proces, eu am sprijinit RNP, respectiv Direcția Silvică Mureș, care deținea acolo un imobil (cabană de vânătoare și teren), construit în anul 1957, pe care l-a revendicat Paul Philippe al României.
- Comisiile de reconstituire a dreptului de proprietate au făcut greșeli?
- Da, și aici aș dori să aduc în discuție unele exemple negative. Este de neîngăduit ce a făcut comisia județeană de aplicare a legilor fondului funciar, din interese și complicități politice, între anii 2005 și 2008, cu composesoratul de la Sovata. A retrocedat peste 8.000 de hectare de pădure doar prin decizia comisiei, fără o atentă și corectă verificare. Grav este faptul că au fost retrocedate și traseele asfaltate, drumurile și cabanele forestiere, cabanele de vânătoare, în valoare de aproximativ două milioane de euro, care nu trebuiau date gratuit.
Acum, RNP are un proces pe rol, prin care cere fie preluarea acestor bunuri, fie plata lor. La fel s-a întâmplat și cu păstrăvăria de la Eremitu, unde nu trebuia aprobată restituirea, ci acordate despăgubiri.
- Ce ne puteți spune despre Forumul „Transilvania furată"?
- La 1 noiembrie 2013, în sala Unirii din Alba Iulia, împreună cu Marcel Bărbătei de la ziarul „Cotidianul", am inițiat Forumul „Transilvania furată", bucurându-ne de o prezență deosebită (academicieni, universitari), în care am decis să dezbatem în profunzime problemele retrocedărilor din Transilvania și să găsim soluții de recuperare. Până acum, am avut opt ediții ale Forumului „Transilvania furată".
- Este adevărat că în procesele retrocedărilor pledați fără perceperea unui onorariu?
- Nu aș dori să aduc în discuție această problemă mercantilă. Însă vreau să aduc elogii conducerii Prefecturii Mureș și RNP pentru că problema logistică a fost realizată foarte bine (transportul, cazarea).
Eu m-am angajat să duc, chiar în defavoarea muncii mele de cercetare de la universitate, această luptă până la capăt și, de acolo, mai departe.
Vreau să fie colțul meu din cer și un omagiu adus celor care au fost cândva înaintașii mei, au scăpat de spânzurătorile întinse de oprimatorii lor, de-a lungul secolelor, celor care stau prin morminte fără cruci și prin cimitire pe care nici nu le știm...
