Dascăli mureșeni: CĂPUȘAN (VANCEA) GEORGETA-MARIANA

Distribuie pe:

S-a născut în ziua de 21 februarie 1946 la Târnăveni, județul Mureș. Părinții: Andrei a fost maistru la uzina electică Târnăveni în cadrul Combinatului Chimic Târnăveni, Irina casnică. Copii: Janina-Claudia, inginer horticultor, lucrează la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură din Iernut, Daniela-Mariana inginer tehnolog în industria prelucrării produselor alimentare, din Cluj-Napoca. Soțul Vasile, a fost tehnician la Termocentrala din Iernut.

Clasele primare și clasa a V-a, le-a făcut la Școala Generală nr. 3 Târnăveni unde a locuit cu părinții, iar din 1958 părinții s-au mutat în satul Bernadea, comuna Bahnea, clasa a VI-a și a VII-a, a frecventat-o la Școala Generală din Bahnea, județul Mureș. În 1960 a dat admitere la Liceul teoretic ,,Alexandru Sahia" din Târnăveni - secția reală pe care a absolvit-o în 1964 cu diplomă de maturitate. După terminarea liceului a lucrat ca profesor suplinitor, predând limba română, la Școala Generală din satul Tirimia comuna Gheorghe Doja, județul Mureș (1964-1965). În perioada anilor 1965-1968 a fost profesor suplinitor, predând matematică-fizică la Școala Generală Deaj comuna Mica, județul Mureș.

În anul 1968 a dat admitere la Institutul Pedagogic de 3 ani din Cluj-Napoca Facultatea de Științe Naturale și Agricole, absolvind în anul 1971. A fost repartizată ca profesor titular de biologie la Școala Generală din Iclanzel, Mureș (1971-1978). În anul 1978 a obținut transferul la Școala Generală din Ogra, județul Mureș unde a funcționat până în anul 1985, când a fost transferată ca profesor titular la Școala Generală din Lechința-Iernut, dar tot în același an 1985, a fost detașată de Inspectoratul Școlar Mureș în înteresul învațământului la Grupul Școlar Agrico din Iernut unde a funcționat până în anul 2001. Din anul 2001 până în 2003, când a fost pensionată, a revenit la Școala Generala ,,Ion Vlasiu" din Lechința.

În perioada de activitate școlară a obținut toate gradele didactice: definitivat (1974), gradul II (1979), gradul I (1993-1995) cu lucrarea știintifico-metodică: ,,Dăunătorii culturilor de varză din zona Iernut și combaterea integrată a acestora. Modalități de integrare a temei la lecțiile de biologie", având ca îndrumător pe Prof. Dr. Alexandru Crișan de la Universitatea ,,Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca.

În timpul când a funcționat la Școala Generală din Ogra a avut funcția de Președinte al Consiliului Comunal al Organizației Pionierilor.

S-a preocupat de amenajarea laboratoarelor de biologie din școli, de pregătirea și instruirea elevilor, a desfășurat activități culturale, excursii, drumeții la Monumentul Eroilor de la Oarba de Mureș, județul Mureș, iar la Liceul Agricol din Iernut a pregătit elevii pentru olimpiadele județene unde au obținut mențiuni, cea mai mare satisfacție a avut când elevii pregătiți de profesoara Georgeta-Mariana Căpușan, au reușit la Facultatea de Agricultură din diferite centre universitare: Craiova (1988, Răchită Amelia), Cluj-Napoca (elevii anului 1989: Tămaș Simion, Cociș Iulia, Trombitaș Viorica) și București (1989, Medar Olga). Aproape în fiecare an a fost profesor corector la Olimpiada Județeană de Biologie și la Olimpiada de Biologie ,,faza pe țară" care s-a ținut la Târgu- Mureș. De asemenea a fost profesor corector la examenul de Bacalaureat la Biologie din Sărmașu de Câmpie și Luduș.

S-a pensionat în anul 2003 având o vechime de peste 37 de ani.

După pensionare în anul 2005 a primit ,,Diploma de excelență" din partea Inspectoratului Școlar Județean Mureș, ca semn de înaltă recunoștință pentru contribuția adusă învățământului mureșean de-a lungul întregii cariere profesionale.

,,Dacă ar fi să mai încep încă o dată viața, tot profesor m-aș face!", a declarat dascălul Georgeta-Mariana Căpușan. 

Lasă un comentariu