Ce cărţi citeam noi înainte de decembrie 1989?

Mai an, un ins cu capsa bine pusă, un guraliv cu un roi de fluturi în căpăţână, căruia îi mergea gura ca meliţa şi cam totul îi pute prin această Românie postdecembristă, înjurând, mereu vituperând, demolând, la grămadă şi fără discernământul necesar, tot ce temeinic a fost făcut înainte de evenimentele (că numai „revoluţie" n-a fost!) din decembrie 1989, tot ce s-a clădit aici, în Carpaţi, ne întreba pe noi, cei deveniţi membri ai Uniunii Scriitorilor înainte de 1990: „Ce cărţi citeaţi voi în «Epoca Ceauşescu»?".

Deoarece mie îmi este atât de uşor să dau un răspuns prompt şi argumentat unei atât de stupide întrebări, destul este să deschid ediţia a doua, revăzută şi adăugită, a cărţii „Memorii. File de jurnal. Alocuţiuni parlamentare. Confesiuni", apărută la Editura Nico (2013). Apelând la prima parte a cărţii, de aproape 500 de pagini, în care am cuprins şi capitolele „Memorii" şi „File de jurnal", îmi va fi foarte uşor, de fiecare dată, să vin cu necesarele şi convingătoarele argumente că noi, scriitorii (şi nu numai noi, ci şi adevăraţii pasionaţi de lectură ai acelor timpuri), primiţi în Uniunea Scriitorilor înainte de decembrie 1989, citeam. Citeam mult. Şi nu orice. Aveam ce citi, iar argumentele vin să confirme, din plin, cu destule exemple, că nu trăiam, chiar deloc, într-o „Sahară culturală", cum susţinea individul despre care mai sus pomeneam.

Într-o vreme postdecembristă, în care guvernanţii României puneau umărul la demolarea culturii româneşti, în care crima oribilă, sângele, drogurile, violenţa, vulgaritatea, comportamentul golănesc, sexul, pornografia, dezastrele, metodele de îmbogăţire fără muncă, actele de terorism dominau posturile private de televiziune şi paginile ziarelor în care cultura nu avea loc, nici măcar un minut, nu mai miră, parcă, pe nimeni, o întrebare precum cea amintită de insul pomenit. Prezenţi, însă, erau, ne amintim cu toţii, Adrian Copilu' Minune şi Nicolae Guţă, vedeta porno Laura Andreşan, Vali Vijelie, Adi de la Vâlcea, Carmen Şerban şi Minodora, cam toate piticaniile maneliste ale acelor timpuri. Într-o vreme în care românii erau scuipaţi, fără jenă, printr-o obrăznicie fără margini, un sondaj scotea la iveală un adevăr cutremurător: un tânăr de azi, dacă se mai oboseşte să mai citească o singură carte într-un întreg an! Iar „modelul", demn de urmat pentru foarte mulţi imberbi, era manelistul Nicolae Guţă, cel care, într-un an, de Revelion, sfidător şi arogant, aducea în studioul unei televiziuni acel BMW al lui, ultimul răcnet, la care, înainte de 1989, un Toma Caragiu, Dem Rădulescu, George Cozorici, Emanoil Petruţ, Puiu Călinescu, George Constantin şi alţi mari actori ai vremii, nici n-ar fi îndrăznit să viseze.

O „libertate", neîngrădit exprimată, capota prin jungla aceasta a „libertăţilor" unui capitalism sălbatic care începea să invadeze totul, cultura, mai ales, încurajându-i pe acei neisprăviţi porniţi să dea de pământ cu marile valori ale literaturii române. Într-o nefericită întoarcere în memorie, spre „obsedantul deceniu" românesc, cu nuanţele proletcultismului bolşevic al acelui Bogdanov, care clama cândva, pe la Moscova, „în numele zilei de mâine, lui Rafael şi muzelor să le dăm foc!", piţifelnicii ăştia postdecembrişti dădeau cu napalm peste cultura naţională, peste scriitorii importanţi şi opera lor, trecându-i, de-a valma, pe „lista neagră", printre „viruşii periculoşi ai începutului de secol 21". Confuzia, mârlănia, bădărănia, plăcerea diabolică a demonizării, manipularea, macularea, triumful subculturii care duc la „maidanizarea României", într-o ţară în care „pigmeii, care se vor mai înalţi decât sunt", se aruncau, la anul 1990, asupra lui Emil Cioran, Eugen Barbu, Nae Ionescu, Densuşeanu, Sadoveanu, Arghezi, Titus Popovici, Marin Preda, Petru Dumitriu, Haşdeu, Nichifor Crainic, Geo Bogza, Nicolae Iorga, Rebreanu, Slavici, Camil Petrescu, Călinescu, Tudor Vianu, Radu Gyr, Ioan Alexandru, Zaharia Stancu, Nichita Stănescu, Nicolae Labiş, Fănuş Neagu, Grigore Vieru, Eugen Uricaru, Dinu Săraru, Augustin Buzura, Nicolae Breban, D.R. Popescu, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Geo Dumitrescu, Eugen Jebeleanu, Ion Gheorghe, Adrian Păunescu.

Se ajungea, în acele zile, la un grad de nesimţire de neimaginat. Intelighenţia românească era barbar lovită de nişte pigmei, prin totala lipsă a bunului-simţ şi a măsurii, dovadă a bădărăniei, prostiei cu ciucuri, abil promovate pe toate canalele. Despre marii bărbaţi ai Neamului, despre marile personalităţi, care, la vremea lor de glorie, în tranşeea istoriei au făurit România Mare, nici nu se mai pomenea. Iar inşi, precum cel cu întrebarea, jubilau, triumfau!

Acesta-i contextul în care, nervos, mare născocar de Cârlibaba, insul ne întreba: „Ce cărţi citeaţi voi în «Epoca Ceauşescu»?", considerând, în tâmpenia lui, România de atunci o „Sahară culturală". Voi încerca să-i răspund, chiar târziu, acelui pripit gureş, situat în postura unei Cassandre actuale, care, atunci, prin decembrie 1989, avea doar 17-18 ani, devenit azi un aspru şi neînduplecat „judecător" al perioadei dinainte de evenimentele din iarna acelui an, pe care, de fapt, el nu le cunoaşte. Dându-i replica potrivită, mă gândesc că el vine cu acele judecăţi stupide de tipul celei apărute, în „Dilema", despre Înaltul Domn al Poeziei şi Limbii Româneşti - Mihai Eminescu, cum că autorul „Doinei", al „Luceafărului", al „Glossei" şi al „Odei" (în metru antic) ar fi fost doar „mic, negricios, păros. Un Mitică cunoscător al gramaticii româneşti." Şi cam atât! El şi ai lui ciraci dau cu bidineaua, de-a valma, peste tot ce a însemnat carte de poezie sau proză în perioada amintită, de dinainte de decembrie 1989.

Ca unul care, în viaţa mea, am trăit multe în acea perioadă a „obsedantului deceniu" şi după aceea, repet, de multe ori, în astfel de cazuri, cuvintele lui Aristotel: „Prieten îmi e Platon, dar mai prieten îmi este Adevărul!". Nu pot să nu recunosc că, mai ales după anul 1964, an al „deschiderii", în România s-au făcut multe în cultură, după o perioadă abia scăpată din chingile acelei „ere a ticăloşilor", cum o definea Marin Preda, autorul romanelor „Moromeţii", „Delirul", „Cel mai iubit dintre pământeni", perioadă stalinisto-proletcultistă, după care apăreau o mulţime de cărţi valoroase. Atunci, în acea perioadă, de după anul 1964, mi-am format şi biblioteca personală de vreo 10.000 de volume!

Aşadar, era, pe atunci, România o „Sahară culturală", sintagmă folosită de insul novice într-ale unei realităţi culturale a acelor vremuri? Cu toate interdicţiile ideologice ale timpului, ocolind, cu abilitate, tabuurile partidului unic, scriitorii târgumureşeni, avându-l, ca mentor spiritual pe Romulus Guga, ne adunam la acea masă cu 12 scaune, de la „Grand", dacă nu, la ora 3, la aceea masă a scriitorilor de la restaurantul „Predeal", şi, în acel decor uman, greu, poate pentru unii, de conceput azi, în acea concretenţă a timpului, discutam, în adevărate colocvii-cenaclu, despre literatură. Se citea şi se scria carte bună. Într-o seară de iulie 1980, la Librăria „Universala" din Târgu-Mureş, prozatorul Augustin Buzura îşi lansa romanul „Vocile nopţii", autorul-academician care, după 1989, a fost înlăturat, brutal, prin intervenţia preşedintelui Traian Băsescu, de la conducerea Institutului Cultural Român, pentru a face loc acolo lui Horia Roman Patapievici, care, în cartea „Politice", înjură, copios, România!

Nu neagă nimeni realitatea aceea, dinainte de decembrie 1989, că erau destule pete negre, destule apăsări ale vremii, atât în socialul timpului, dar şi în lumea literară, în lumea culturală de atunci. Era acea vreme în care un mare filosof - Constantin Noica - trăia într-o mare singurătate, într-o izolare asumată la Păltiniş, ca mulţi alţi oameni de mare valoare, precum cea a marilor spirite, a dăruiţilor înaltelor idei. Ne amintim de scandalul pe care l-a stârnit cartea „Schimbarea la faţă", distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor, a prozatorului Mihai Sin. Dar, adevărat e că apăreau cărţi bune şi se citea mult.

Noi, scriitorii târgumureşeni, ne simţeam, în pofida acelui corset ideologic, în a noastră lume literară. Atunci, acolo, la Librăria „Universala" (după 1990 devenită „Romulus Guga", dar nu pentru mult timp, mai-marii politici ai timpului considerând că e bine să fie dat de pământ şi acest nume!), dar şi după aceea, în acel spaţiu central (pe atunci librăria era condusă de domnul Ioan Oprea) aveau loc întâlnirile cu cititorii, precum şi lansările cărţilor tuturor scriitorilor importanţi, mureşeni şi din ţară: Marin Preda, Romulus Guga, Ion Horea, Ion Vlasiu, Ion Băieşu, Augustin Buzura, Petre Sălcudeanu, Vasile Netea, Mihai Sin, Adrian Păunescu, Marin Sorescu, Valeriu P. Vaida, Ion Coja, Răzvan Theodorescu, Zeno Ghiţulescu, Cornel Moraru, Lazăr Lădariu, Iulian Boldea, Tudor Balteş, Anton Cosma, Dan Culcer, Serafim Duicu, Aurel Gurghianu, Ion Ilie Mileşan, Nicolae Băciuţ, Valentin Marica, Dumitru Mureşan, Martha Izsak, Ion Dumbravă, Kocsis Francisko, Teodor Borz, Al. Cistelecan, Soril Miavoe, Eugeniu Nistor, Mara Nicoară, Ioanichie Olteanu, Silvia Obreja, Aurel Pantea, Virgil Podoabă, Gheorghe Perian, Ion Apostol Popescu, Helmuth Seiller, Andrei Zanca, Cristian Stamatoiu, Ilie Şandru, Melinte Şerban, Sutõ Andras, Kovacs Gyõrgy, Marko Bela etc. Se cultiva, în rândul scriitorilor mureşeni, uniţi, solidari întru idee, nu dezbinaţi ca azi, un admirabil efort al gustului pentru citit, pentru promovarea noutăţilor editoriale. Era vremea căutărilor cărţilor bune ale scriitorilor români şi străini, valoarea având prioritate, cititul făcând parte din energia vitală, necesară strecurării printre stâncile Scyllei şi Charybdei acelor vremuri, în acel conglomerat al supravieţuirii spirituale.

Deschid filele cărţii de care pe la începutul acestor rânduri aminteam: „Memorii. File de jurnal. Alocuţiuni parlamentare. Confesiuni", pentru a fi în măsură să înşir aici doar o parte din cărţile citite în acele timpuri.

Într-un număr din „Novâi mir", citeam nuvela „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici" a lui Aleksandr Soljeniţîn, autorul romanelor „Pavilionul canceroşilor", „Arhipelagul Gulag", „Primul cerc". Mai apoi, am avut privilegiul de a-mi procura şi citi cărţi rare, care se tipăreau tocmai în acele vremuri: „Un veac de singurătate" (Gabriel Garcia Marquez); „O zi mai lungă decât veacul" (Cinghiz Aitmatov - mă mir că autorul, cu această extraordinară carte, n-a obţinut Premiul Nobel pentru Literatură!), „Data Tutashia" (Ciabua Amiredjibi), „Facla în ureche" (Elias Canetti), „Uragan asupra Europei" (Vintilă Corbul şi Eugen Buranda), „Istoria literaturii române de la origini până în prezent" (George Călinescu), „Cartea milionarului" (Ştefan Bănulescu), „Atlas de sunete fundamentale" (Ştefan Augustin Doinaş), „Don Juan" şi „Drumul la zid" (Nicolae Breban), „Groapa", „Incognito", „Principele", „Săptămâna nebunilor" (Eugen Barbu), „Orgolii", „Refugii", „Drumul cenuşii", „Vocile nopţii" (Augustin Buzura), „În curte la Dionis", „Maitreyi", „Nuntă în cer", „Romanul adolescentului miop" (Mircea Eliade), „Nebunul şi floarea", „Adio, Arizona!", „Amurgul burghez", „Evul Mediu întâmplător" (Romulus Guga), „Păsările", „Iluminări" (Alexandru Ivasiuc), „Arhipelagul" (Mircea Iorgulescu), „Ulysses" (James Joyce), „Pagini de jurnal şi corespondenţă" (Franz Kafka), „Fiul secetei" (Ion Lăncrănjan), „Jurnalul de la Păltiniş" (Gabriel Liiceanu), „Războiul sfârşitului lumii", „Conversaţie la Catedrală" (Mario Vargas Lliosa), „Poezii" (Eugenio Montale), „Geneza", „Labirintul", „Tatuajele nu se lasă la garderobă" (Francisc Păcurariu), „Îngerul a strigat", „Cantonul părăsit", „Cartea cu prieteni", „Dincolo de nisipuri" (Fănuş Neagu), „Semnele realului. Secţionări critice convergente" (Cornel Moraru), „Cuvânt împreună despre rostirea românească" (Constantin Noica), „Repetabila povară", „Manifest pentru sănătatea pământului", „Sub semnul întrebării", „De la Bârca la Viena", „Iubiţi-vă pe tunuri" (Adrian Păunescu), „Pumnul şi palma" (Dumitru Popescu), „A treia dimensiune" (Radu Petrescu), „Vânătoare regală", „F" (D. R. Popescu), „Moromeţii", „Viaţa ca o pradă", „Delirul", „Cel mai iubit dintre pământeni" (Marin Preda), „Viaţa pe un peron", „Polemici cordiale", „Caminante" (Octavian Paler), „Străinul", „Setea" (Titus Popovici), „Un şofer de elită", „Din faţă şi profil", „Atamanul" (Vasili Şukşîn), „Scrieri" (Vasile Părvan), „Bani pentru Maria", „Trăieşte şi ia aminte", „Despărţirea de Matiora" (Valentin Rasputin), „Versificaţia modernă" (Vladimir Streinu), „Biblioteca din Alexandria" (Petre Sălcudeanu), „Bate şi ţi se va deschide", „Viaţa la o margine de şosea", „Ierarhii", „Terasa", „Schimbarea la faţă" (Mihai Sin), „În dulcele stil clasic", „Respirări", „11 elegii", „Noduri şi semne" (Nichita Stănescu), „Dervişul şi moartea" (Meşa Selimovici), „Sfidarea retoricii" (Eugen Simion), „Dragostea şi revoluţia" (Dinu Săraru), „Însoţitorul", „Obligado", „Galeria cu viţă sălbatică" (Constantin Ţoiu), „Prima verba" (Laurenţiu Ulici), „Careul de fugă", „Cădere liberă" (Grigore Zanc), „Cartea cea de toate zilele" (Ion Vlasiu), „Textul şi realitatea" (Jean Starobinski) etc. Acestea erau cărţi apărute şi citite atunci. Ce cărţi, ne întrebăm, se tipăreau imediat după decembrie 1989, în România? Ale Sandrei Brown!

Am înşirat doar câteva titluri, la îndemână, şi câţiva autori ai cărţilor acelor vremuri. La care ar mai fi de adăugat reeditarea, după 1964, a clasicilor români, traducerile unor mari scriitori străini. Aşa că gureşul ins ar trebui să se obosească să parcurgă măcar o parte din titlurile de mai sus, pentru a se convinge că, pentru aceia care, într-adevăr, au vrut să citească, să afle noutăţile editoriale, ca intelectuali români, n-a existat acea invocată de el „Sahară culturală." Eram, pe atunci, mult mai uniţi, mai solidari scriitorii români, buni colegi de condei şi prieteni, pentru că, aşa cum se exprima odată regizorul Alexandru Tocilescu, „bucuriile şi satisfacţiile pe care ni le dau cultura şi arta nu le vor oferi, niciodată, fripturile şi murăturile."

Cele de mai sus ar fi un răspuns, argumentat, la întrebarea insului: „Ce cărţi citeaţi voi în «Epoca Ceauşescu»?".

Lasă un comentariu