„Noi ne rugăm pentru că nu putem să nu ne rugăm şi această rugăciune este a tuturor pentru fiecare şi a fiecăruia pentru toţi... Este ca sângele care circulă în trupul Bisericii: ea (rugăciunea) e viaţa sa şi expresia vieţii sale, glasul iubirii sale şi eternul suspin al duhului Dumnezeiesc. Această rugăciune a fiecăruia pentru toţi şi a tuturor pentru fiecare este expresia legăturii între credincioşi".
Alexei Homiakov (1804-1860), poet şi scriitor. Şi-a desăvârşit studiile universitare la Moscova, unde obţine licenţa în matematică. Ceva mai târziu îl găsim ofiţer într-un regiment de cavalerie, după care pleacă la Paris, unde studiază pictura, apoi în Italia, Elveţia şi Austria. A murit de holeră, încheindu-şi viaţa îngrijind pe ţăranii din jurul său care erau bolnavi de holeră. Împreună cu prietenii săi Ivan Kireevski (1806-1856), şi Constantin Axakov (1817-1860), au elaborat o doctrină tradiţionalistă, conform căreia Rusia are propria ei cale de urmat şi nu are nevoie să imite sau să copieze instituţiile occidendale. Slavofilii ruşi acuzau cultura occidendală şi „occidentalizarea" (politica de modernizare a Rusiei promovată de Petru cel Mare şi Ecaterina cea Mare), ca nişte influenţe nefaste pentru Rusia, unii dintre ei mergând până acolo încât au adoptat modele de îmbrăcăminte şi tunsorile din perioada de dinainte de încoronarea ţarului Petru I. Doctrinele lor ca şi ale altora au avut un impact puternic asupra culturii ruse, incluzând şcoala de arhitectură a Renaşterii Ruse. Lupta lor pentru puritatea limbii ruse avea ceva comun cu viziunile estetice ale lui Lev Tolstoi.
***
„Dumnezeu este aici, pe pământ, cea mai populară dintre fiinţe. În mijlocul câmpului, ţăranul îşi ridică ochii spre cer şi, printr-o mişcare simplă, ca şi inima sa, le arată copiilor pe Dumnezeu. Sărmanul îl cheamă, muribundul îl strigă, cel rău se teme de el, cel binevoitor îl slăveşte, regii i se închină, armatele îl pun în frunte. Victoria lui îi aduce laudă. Înfrângerea în el caută ajutor. Nu este timp, nu este loc sau împrejurare unde Dumnezeu să nu fie chemat şi unde să nu se arate".
***
„Când ne-am născut Dumnezeu ne-a dat ca leagăn inima unei mame".
Henri Lacordaire (1802-1861), ilustru reprezentant al catolicismului, orator, scriitor şi profesor de teologie francez, autor de citate: „Înainte de orice fiţi buni; bunătatea îi dezarmează pe cei mai mulţi oameni". „Răul nu are nevoie de cultură; el se naşte fără pregătire, ca mărăcinii într-un pământ părăsit". „Pentru o viaţă fericită este nevoie numai de trei lucruri: binecuvântarea lui Dumnezeu, cărţi şi un prieten".
„1001 CUGETĂRI"
