O carte pentru minte, inimă şi înţelepciune

Distribuie pe:

Poate o frază din opera unui scriitor (scriitorul este istoricul, dar în cunoştinţă de cauză îi spun, acum, scriitorul) să-ţi deschidă o lume, să te apropie, prin bucuria studiului, de biografii culturale înalte, opere, vieţi, idei,profesiuni de credinţă?

De dată recentă, fişele mele de lectură au consemnat: „Dând dovada unei adânci înţelegeri a sensului istoriei, Nicolae Iorga depăşeşte expunerea în manieră descriptivistă pentru a înfăţişa dezvoltarea naţiunii române ca „fiinţă vieţuitoare în evoluţia sa lăuntrică", în tot ce are mai caracteristic şi mai înălţător." Insertul aparţinând eseuluiSavantul, dintr-o serie de eseuri şi rostiri istorice, paradigmatice, făcându-şi loc în orizontul veşniciei despre care vorbea marele Lucian Blaga - cartea scriitorului, istoricului, poartă numele de Eseuri şi rostiriistorice, Editura Veritas, ediţie îngrijită la Târgu-Mureş de Mariana Ploeşteanu şi Corina Teodor - mă face să revăd sintezele Savantului, pe unele avându-le zi şi noapte, ca pe limpezi priviri ocrotitoare, în biblioteca proprie. Înţeleg - şi eseul citat mă sprijină - că de la Istoria literaturii române însecolul al XVIII-lea la impresionanta Istorie a românilor şi a romanităţii orientale (un monument în 10 volume), Savantul impune, mai ales în sud-estul european, adevăratele dimensiuni ale istoriei noastre, „rostul şi importanţa civilizaţiei româneşti în concertul larg al civilizaţiilor." Aşadar, o carte scrisă pentru minte, inimă şi înţelepciune (mai ales pentru înţelepciune, minte mai găsind, chiar din categoria celei scurte, şi inimă, la fel, chiar dacă pulsând şi apa din sângele românesc, cum scria Emil Cioran) ce te duce spre esenţe, treziri ale spiritului şi de neclintit tradiţii culturale. Autorul eseurilor şi rostirilor istorice (publicate ab initio în revista Vatra, pe când aceasta credea în reflecţia lui Xenopol despre uitarea istoriei capovârniş al decăderii) le încredinţează vitalitatea pe care o aprecia în opera Savatului, cel care sfărâmă „săltăraşele geografice", „împărţirile cronologice artificiale şi comode, pentru a releva (...) victoria umanităţii..."

Cu aceeaşi exigenţă a comentariului, scriitorul, istoricul, aşază biruinţaSavantului (scria Samuil Micu: biruinţa neamului pre care Dumnezeu să o cinste) în altitudinile istoriei şi spiritualităţii româneşti, Mihai Viteazul, Petru Maior, Avram Iancu, Nicolae Bălcescu, George Bariţ, Ioan Puşcariu, Vasile Ladislau Pop, alături deevenimente memorabile, Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor Române, Proclamaţia Independenţei de Stat, sau evenimente istorice cu dureroase consecinţe asupra vieţii şi conştiinţei poporului român, cum a fost Diktatul de la Viena. Reţinem din peisagistica pledoariilor:„Se încerca zadarnic ca printr-un ruşinos asasinat (9/19 august 1601, lângă Turda) să se şteargă actele politice ale unui întreg popor..."; „Înclinat spre acţiunea revoluţionaară, spirit practic, lucid şi sobru, Iancu s-a impus dintru început contemporanilor prin calităţile sale (...) De aici şi autoritatea sa necontestată, firească pentru cei din apropierea sa, miraculoasă pentru adeversarii nevoiţi a recunoaşte că „şi-a câştigat-o prin caracterul său, prin judecăţile drepte, prin sfaturi, ţinuta şi învăţăturile pe care le împrăştia."; „Ecorurile Războiului de Independenţă au fost receptate cu deosebită satisfacţie şi bucurie în Transilvania, încât - mărturisea un martor ocular - pana omenească nu o poate scrie (...) Apreciind grelele sacrificii făcute, corespondentul publicaţiei Memorial diplomatique ţinea să menţioneze că „în numeroasele lupte românii s-au condus cu un eroism căruia Europa întreagă îi aduce omagiu."

În problematica, mereu inspirată, a eseurilor şi rostirilor excelează invincibilitatea documentului şi efortul plauzibil al interpretărilor, fie că acestea se referă la istoria românilor în scrieri şi documente străine, la memorialistica paşoptistă mureşeană, cu accente pe Memoriile lui Vasile Moldovan, prefectul Legiunii III de pe Târnave, corespondenţa adresată lui Bariţ, evidenţiind o gândire politică înaintată, „creaţia statală" ca valoare a istoriei noastre încrisă la scara istoriei Europei, rolul personalităţilor locale (v. Profiluri mureşene) cu concepţii clare şi atitudini faţă de momentele importante ale istoriei Transilvaniei. Scriitorul, istoricul, reintegrează, în spaţiul apogeelor culturale, lucrarea fundamentală a lui Vasile Pârvan, Getica, Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti de Gheorghe I. Brătianu sau culegerea de studii Unirea Principatelor şi puterile europene apărută sub egida Academiei Române.

Scriitorul, istoricul, cu întreaga fiinţă prinsă în adevărul şi sfinţenia transilvanităţii, rosteşte cu migală şi energie civică, cum subliniază cuvântul înainte, cu un sens de tenacitate şi spirit al datoriei (Vasile Băncilă argumenta în 1938 că sensul Ardealului e un sens de tenacitate, iar Octavian Goga sublinia spiritul de datorie al Ardealului). Este semnificativ cum devine motto titlul lucrării academicianului Ştefan Pascu, Ce este Transilvania? ; titlul şi întrebarea care deschid cortina eseurilor şi rostirilor istorice, aducându-l în scenă pe autorul lor, cu fascinaţia „călătoriilor istoriografice", conturând, prestant, destinul românesc.

Aşa îl simţim pe distinsul prof.univ.dr. Vasile Dobrescu când ne întâmpină cu Eseuri şi rostiri istorice; năzuind a-şi duce gândul şi truda până la capăt.

Lasă un comentariu