• Cei care au mai supravieţuit, dintre vechii ingineri-inventatori români, s-au făcut cârciumari, buticari sau dascăli suplinitori şi navetişti; ziariştii amatori au înzecit numărul scriitorilor netalentaţi, precum şi al radiofoniştilor şi televizioniştilor diletanţi, agramaţi, bâlbâiţi, mândri de încrezuţi, rău intenţionaţi şi nesătui bişniţari; maeştri strungari, lăcătuşi, sudori, forjori, chimişti, electriceni, sticlari şi tâmplari sunt fie taximetrişti tăcuţi şi plictisiţi, fie recepţioneri sau chelneri stilaţi la hoteluri şi restaurante de lux; iscusiţii agronomi, zootehnişti, medici veterinari şi horticultori, lipsiţi de obiectul muncii (pământul, pomii, viţa-de-vie, vitele sau oile) sunt pe la patronii-fermieri, tractorişti sau paznici de câmp; foştii ofiţeri, miliţieni şi securişti s-au „reciclat" în industriaşi, bancheri sau în ghizi şi translatori în turismul cultural, ecologic şi tradiţional; actorii s-au „clonat" în politicieni-măscărici, iar politicenii, „la fără frecvenţă şi seral", în regizori, clovni şi sufleori în culisele vieţii cotidiene; vechii judecători şi procurori s-au atestat ca notari, avocaţi şi executori judecătoreşti bănoşi; medicii şi asistenţii medicali, cu zecile de mii, s-au dus în lumea largă, unde sunt celebri, uitând, total şi definitiv, să revină de unde au plecat. Iar ţara înaintează ca racu'!
• Nu-i de mirare că nici „viaţa de câine" nu mai ce-a fost ea odată. Cândva „maidanezii", câinii de prisos ai sibienilor au ajuns în elegantul şi confortabilul azil de cinci stele de lângă oraşul german Passau. Ca urmare, având de toate de-ale gurii, o duc extrem de bine. Nici gând să ceară repatrierea, chiar dacă nu cunosc limba şi obiceiurile noilor lor stăpâni. Şi nu-i ceartă nimeni pentru asta. Continuă să latre, ca toţi câinii de pe Pământ, în graiul lor universal! Şi pentru că au ajuns, fără voia lor, într-o ţară nu numai străină, dar şi extrem de civilizată, de ordonată şi de severă, le e frică şi teamă să ceară inscripţii pe limba lor, nici la intrare în elegantul lor orăşel, nici pe cuşti şi nici pe aleile lui umbroase; nu pretind şcoli şi cantine separate de cele ale câinilor băştinaşi; nu le revindecă adăposturile, lanţurile şi botniţele. „Şăd" cuminţi. Se vede, de la o lungă cale de poştă europeană, că fostul lor primar, ajuns dintr-o neîntâmplare preşedinte de ţară, i-a instruit să fie cuminţi şi ascultători. Nu cum erau, în trecut, la ei acasă, în Sibiu: rânjiţi şi obraznici, nesătui şi agresivi, răpănoşi şi plini de purici! Noaptea, uliţele satelor şi străzile oraşelor erau în stăpânirea lor exclusivă!
• Dezamăgiţi şi de rezultatele votului lor electoral din toamna anului trecut, din nou românii îşi retrimit la muncă speranţele dincolo de fruntariile ţării, fiind la mare căutare dascălii de limbi străine. Şi nu-i de mirare, de vreme ce supărările lor sunt şi numeroase şi diverse, la adresa celor întâmplător ajunşi în funcţii nevisate şi nemeritate, cel mai mult revoltându-i neruşinoasa lor lăcomie, ca şi lipsa decenţei şi a bunului simţ. Săracul cu sufletul, însă extrem de bogatul cu mintea, „înstrăinatul" filosof Emil Cioran (1911-1995) ne-a lăsat moştenire o întrebare precum o cutremurătoare sentinţă la moarte. Ascultaţi-o şi găsiţi-i un răspuns, dacă sunteţi în stare: „Când se va evapora apa din sângele românilor şi vom şti să drămuim banii cu folos pentru ţară, nu pentru nişte unsuroşi cu gulere albe şi păpuci de lac în labe nespălate?"
