Cum obțin părinții zile libere pentru a-și duce copiii la medic!

Distribuie pe:

În ședința de săptămâna trecută, Guvernul a aprobat normele metodologice pentru aplicarea legii prin care se acordă părinților și reprezentanților legali zile lucrătoare libere pentru îngrijirirea sănătății copiilor.

Astfel, ziua liberă urmează să se acorde unuia dintre părinți, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, în baza unei cereri depuse cu 15 zile înainte de vizita la medic. Părintele care solicită ziua liberă trebuie, de asemenea, să dea o declarație pe propria răspundere, conform căreia celălalt părinte nu a solicitat o zi liberă în acel an și că nici nu o va solicita.

Controlul medical se poate efectua, atât în sistemul public de sănătate, cât și în cel privat.

După efectuarea controlului medical, părintele (reprezentantul legal al copilului) are obligația să prezinte medicului de familie al copilului rezultatele investigațiilor. Pe baza acestora, medicul de familie eliberează gratuit o adeverință, pe care părintele o va prezenta angajatorului drept dovadă că acest control medical a fost efectuat.

În situația în care ziua liberă a fost acordată în cursul anului școlar, iar copilul frecventează o formă de învățământ preuniversitar, medicul de familie are obligația să elibereze pentru acesta o scutire medicală.

Reamintim că, potrivit Legii 91/2014, familiile sau persoanele care au în îngrijire unul sau doi copii au dreptul la o zi lucrătoare liberă, iar cei care au trei sau mai mulți copii vor beneficia de două zile lucrătoare libere pe an, consecutive sau separate, după cum decide angajatorul.

Important! Pentru ziua sau zilele libere acordate, angajatorul nu are obligația să plătească părinților drepturile salariale aferente unei zile de lucru! 

Lasă un comentariu