Căldură mare, dar mai încape

Distribuie pe:

Spunem acest lucru pentru că, deși ne sufocăm de arșița soarelui, mercurul termometrelor arată valori destul de modeste față de temperaturile pe care luna lui Cuptor le-a atins în anii trecuți, de până la 37 de grade Celsius. După cum am fost informați, deocamdată, la Stația meteo din Târgu-Mureș, în niciuna din zilele lunii iulie n-a fost depășită valoarea de 33 de grade C, la umbră, cu toate că în cele două decade care s-au scurs, din 20 de zile, șapte au atins valori peste 30 de grade C. Este vorba de perioada 6-8 și, respectiv, 17-20 iulie când mercurul termometrelor a oscilat între 31,6 și 34,6 grade C, 8 iulie fiind astfel cea mai fierbinte zi de până acum a lunii lui Cuptor. Ce va fi în continuare vom vedea. Sperăm ca avertizările meteorologilor să nu se adeverească întru totul. Noi, majoritatea târgumureșenilor, avem totuși noroc cu umbra deasă a copacilor ce ne mai străjuiesc pe drum sau prin părculețele blocurilor și care au reușit să scape, deocamdată, de duritatea toaletărilor celor de la spații verzi, care, se pare, au pus gând rău acestor vajnici apărători de caniculă, intenționând să facă „tabula rasa" în peisajul arboricol al municipiului. Sperăm că, șezând mai des la umbra vreunui copac și, odată ce domniile lor vor fi constatat că ei ne apără nu numai de poluare, ci și de arșița soarelui, vor veni la gânduri mai bune pentru toamna pe care abia o așteaptă pentru a le reteza coroanele. Pentru că, nu-i așa, toamna și iarna e nevoie de lemne, iar frunzele căzute dau mult de furcă celor care au obligația să le adune.

 

Lasă un comentariu