Era odată o fetiță și când a vrut să treacă podul și să se ducă la Biserică, i-a ieșit Moartea în față și i-a spus:
- Ești tânără, du-te să te joci!
Și s-a dus și s-a jucat. Și s-a trezit adolescentă; când a dat iarăși să treacă podul și să meargă la Biserică, i-a zis Moartea:
- Acum ești mărișoară, simte-te bine, fă-ți un prieten, întemeiază-ți o familie, lasă că ai timp să te rogi!
Și s-a întors din drum și s-a trezit mamă cu copii și iarăși a dat să treacă podul vieții să meargă la Biserică, și i-a zis Moartea:
- Stai liniștită, trebuie să-ți crești copiii și să-i vezi la casa lor! Și s-a trezit femeie cu copii căsătoriți și iarăși a dat să treacă podul și i-a zis Moartea:
- Tu? Dar ai nepoți, bucură-te de ei, ai muncit, trebuie să simți bucuria acestei vieți! Și femeia s-a întors din drum.
Acum când deja era bătrână și îi căzuseră dinții, purta proteză și baston, a dat să treacă podul și i-a zis Moartea:
- Înțelege, ai o vârstă, nu te mai suportă lumea în Biserică, ești obositoare, faci gălăgie, mergi greu, toată lumea e cu ochii pe tine, stai liniștită și-ți vezi de bătrânețe! Ce să cauți tu la Biserică?
Și când era pe năsălie și preotul cânta „Veșnica pomenire", Moartea i-a spus:
- Degeaba! Acum ești definitiv a mea! Și cu trupul și cu sufletul!
Prea târziu pentru viață și pentru toate. Luați aminte privegheați și rețineți: întunericul se așterne încet peste umerii noștri! „Luați aminte, privegheați, că nu știți când va fi acea vreme. Vegheați, dar,... ca nu cumva, venind fără veste, să vă afle pe voi dormind".
