Căldură mare, dom'le!
Las'că-i bine! Păi, când să fie cald, dacă nu vara? Iarna? Exclus! Iarna nu-i ca vara, vorba unui clasic în viaţă al politicii româneşti!
Ar fi cum ar fi cu căldurile, dacă n-ar veni la pachet cu tomnatice bonusuri, grindină, vijelii, răcirea vremii etc.
Las' că-i bine-aşa, să mai vină câte-o stropeală, câte-o răcoreală, că e aerul prea uscat şi se usucă şi pământul!
Adevărul e că nici vara nu mai e cum a fost odată. S-au schimbat şi anotimpurile, vremea. Da' ce, parcă numai ele?! Şi oamenii! Şi vremurile s-au schimbat!
Acum aproape 26 de ani, într-o zi de iarnă, chiar în haloul solstiţiului, atmosfera s-a încins în România!
Atunci, în plină iarnă, românii au crezut că a venit primăvara! O primăvară a renaşterii lor, „ca oameni şi ca ţară"!
Au crezut că acest anotimp special va dura, că soarele care a poposit şi pe străduţa lor (pe restul străduţelor din cartierul ţărilor socialiste răsărise demult şi într-un chip foarte...blând!) le va lumina viitorul lor, al copiilor lor! Aş! N-a trecut mult şi norii negri s-au adunat deasupra ţării!
E drept, unele formaţiuni noroase au fost dirijate spre noi, dinspre Apus. Ploi necesare, benefice, ni s-a spus, din Apus. Nu ne-am speriat. Am crezut. Dar norii au adus ploi acide, toxice, care au corodat rapid industriile, agricultura, economia, cultura, etc., aflate în stadiu avansat de... dezinteres naţional. Marea majoritate a ploilor n-a fost binefăcătoare...
De-atunci, din 1990 încoace, tot aşa o ţinem! Într-o tranziţie! Cu norii după noi! Sau noi (ne luăm) după ei! După nori!
Două zile-i bine, una nu! Două cu soare, una cu ploaie! Doi paşi înainte, unul înapoi! Măcar de nu s-ar inversa paşii!
Oricum, de ieşit din joc nu mai putem ieşi. Dansăm-jucăm cum ni se cântă...
Suntem în plină vară a lui 2015. Când senin, caniculă, când „ninsori" cu grindină „ca ou' de găină", ploi ultra torenţiale, furtuni, vijelii! Realităţi palpabile cu toate simţurile din dotare.
Şi totuşi, se simte, cu al şaselea simţ, un aer (de război) rece care... încinge pulberea din butoaiele aflate în curtea vecinilor noştri!
Vară, vară, dar războiul să rămână rece! Să-ngheţe! Să nu se-aprindă controlat-necontrolat butoaiele, să declanşeze „focul de artificii"!
Acum sunt nori şi dinspre Răsărit! Tot ameninţători, dar de altă factură. Deocamdată nu li s-a dat ordin să ne viziteze ţara (nici măcar ca turişti).
Nori dinspre Apus, nori dinspre Răsărit! Nu cumva să intre-n conflict cele două armate (de nori!) chiar deasupra noastră!
„De-o fi una, de-o fi alta/Ce e scris şi pentru noi/Bucuroşi le-om duce toate"... Una caldă, alta rece!
La propriu şi la figurat! Iată câteva la propriu:
UNA CALDĂ. Aflu dintr-un tabloid o ştire senzaţională: leii şi maimuţele se simt bine la căldură!. Păi, să vină la noi! De fapt, unde să mai vină, că e plină ţara de maimuţe, de maimuţăreli?!
Avem şi rinoceri! Şi nu de azi, de ieri! Acum fix 50 de ani, rinocerii noştri au uimit Parisul!
Pentru dezambiguizare: este vorba despre piesa lui Eugen Ionesco, „Rinocerii", pusă în scenă în 1964 la Naţionalul bucureştean de Lucian Giurchescu şi în 2014 la Naţionalul craiovean de Robert Wilson, şi nu despre alţi rinoceri bipezi din ţara ca o junglă.
„Avem di tăti" în jungla noastră autohtonă! Leii, în schimb (valutar sau nu), spre deosebire de urşii gunoieri, sunt într-un număr foarte, foarte mic pe teritoriul ţării noastre!
S-au dus demult vremurile când bătrânul nostru leu (148 de ani!) avea aceeaşi greutate în aur, dar şi la figurat, cu francul francez! Leul nostru era puternic în Europa!
Azi, doar la noi se mai găsesc lei, în toată Europa, şi sunt din ce în ce mai puţini (şi fără putere) pe la casele celor mai mulţi dintre români.
Erau lei (adevăraţi!) şi în Grecia, dar au dispărut demult, acum aproape două milenii...
Oare cu leul nostru, plăpândul nostru leu (de hârtie!) ce se va întâmpla? Va dispărea precum drahma?
ALTA RECE: Se topesc zăpezile de pe Mont Blanc! Ce e alarmant nu e procesul, de altfel, firesc, al topirii totale (mai rar) sau parţiale a zăpezilor de pe vârful cel mai semeţ al Alpilor, al Europei, ci faptul că zăpezile se topesc, din cauza caniculelor, într-un timp de trei ori mai rapid decât cel obişnuit. Zilnic se topesc cca 10 cm de gheaţă.
Chiar şi „Mer de Glace" din Chamonix, uriaşul gheţar, resimte încălzirea.
Bine că nu se-ntâmplă la noi fenomenul, în Carpaţii noştri! Au ei altele... pe cap, avalanşele defrişărilor de păduri, exploatările forestiere şi miniere haotice etc.
UNA CALDĂ: Că tot e vremea fânului, artistul plastic clujean Erno Bartha, cu ale sale mustăţi a la Salvador Dali, se gândi să pună de un protest original.
Dacă nu s-a răzgândit între timp, zilele trecute, în 18 iulie, a pornit spre Londra, pe jos, din Archai Sculpture Parc, un fel de sat în satul clujean Vlaha. Un sat-atelier, un sat-expoziţie în aer liber, un sat în care arta plastică miroase a fân!
Ei, bine, da, Erno este sculptor în fân cu lucrări expuse peste hotare.
De ce plecă el din Park-ul lui mirosind a fân, tocmai la Londra, pe jos? „Nu este neapărat un protest, ci un pelerinaj pentru a salva trei lucrări expuse în Londra în 2012 şi care nu sunt puse în valoare", a declarat artistul, care a reprezentat România în 2012 la Olimpiada Culturală de la Londra.
ALTA RECE: Pe 18 decembrie 1994, Peştera Chauvet din sudul Franţei a fost „redeschisă" de trei arheologi. Pe pereţii peşterii sunt peste 1000 de desene, vechi de 36.000 de ani, creaţii umane din paleoliticul superior, reprezentând animale, palme umane, precum şi o reprezentare a unui corp feminin lângă un bizon.
Cu toate că e bine conservată, peştera n-a fost şi nu va fi deschisă niciodată publicului. Autorităţile au construit la doi paşi de „original" o copie a acestuia, la scara 1/1, cu reproduceri ale principalelor desene originale.
Să sperăm că nenumăratele vestigii istorice, naturale, case memoriale, muzee româneşti lăsate azi de izbelişte, vor fi restaurate, conservate etc, când vor împlini 36.000 de ani!
UNA CALDĂ: Şi scurtă. Şi mai veselă! Să (ne) mai râdem! Există un orăşel în însorita Brazilie în care trăiesc 600 de femei. Numai femei. Unele căsătorite, altele nu.
Soţii şi fiii peste 18 ani au voie să vină la familii doar în weekend, pe sistemul mai răruţ că-i mai drăguţ. Dacă soţul vine şi cu un buchet de flori, e...gând la gând cu bucurie! Femeia vrea lalele, bărbatul vrea la lele!
Cât despre nemăritate (sunt majoritare şi au între 20 şi 35 de ani), nu încercaţi să mă contactaţi, nu am adresele lor de pe tweeter, instagram, facebook! Şi nici adrese de florării cu discount! Descurcaţi-vă singuri!
