În Târgu-Mureş, strada Călăraşilor a devenit „Kossuth Lajos utca", prin Hotărârea Consiliului Local din Târgu-Mureş, ne informează ultimul număr din prestigioasa publicaţie „Condeiul Ardelean" (www.condeiulardelean.ro). Cine a fost Kossuth Lajos ne lămureşte regretatul publicist şi scriitor Constantin Mustaţă, în cartea sa, „Teroare în Ardeal", vol.1 pag 184. „Rânduri despre Marele Călău Lajos Kossuth: Lajos Kossuth s-a considerat a fi ungur, deşi tatăl lui a fost slovac, iar mama, Karolina Webe, se trăgea dintr-o familie de luterani germani… Călăul Kossuth e vinovat de spânzurătorile ridicate în cele câteva sute de sate româneşti din Transilvania. Cu ştiinţa lui a fost ucis învăţatul sas Stephan Ludwig Roth. Din mai 1848 şi până în 11 iulie 1849, când, cu laşitate, şi-a dat demisia şi a predat comanda generalului Arthur Gorgey, au fost ucişi peste 40.000 de români, pe care „marele democrat şi patriot" Kossuth i-a numit «gunoaie». A predat comanda ca să fugă mai întâi la Varna, de acolo în Turcia..., despărţindu-se de viaţăşi de blestemele zecilor de mii de morţi, târziu, la 92 de ani, în 1894..." În volumul 2 al cărţii „Teroare în Ardeal" (vezi on-line pe www.taraiancului.ro întreg volumul), citim, începând cu pag.106 din capitolul „Unde eşti Kossuth?!", următoarele:
„O, biet Kossuth! Prea multe ai uitat! Şi că te-ai născut într-o familie de ţărani, că tatăl tău era slovac, că te-ai căsătorit cu o fată dintr-o familie de nobili, o nemţoaică, prin care ai parvenit, că ai fost susţinut de Bathyany, care a cheltuit o sumă imensă ca să ajungi în Dietă! Renegat... Acest «drum» te-a împins spre ferocea intoleranţă ce-ai arătat-o, mai ales faţă de români? «Proiectul» tău să fie semnul că ţi-a venit mintea la cap? Greu de crezut! De ţi-ar fi venit gândurile bune cu vreo trei ani în urmă... Prea repede ai uitat măcelul de la Mihalţ. Chiar, nu-ţi mai aduci aminte? Era 2 iunie 1848, când ai trimis acolo 260 de honvezi. Ţi-e prea scurtă memoria... Tu ai pornit mecanismele «Fabricii de unguri». Ţi-e ruşine să-ţi aminteşti ce-ai zis? Îţi amintesc eu: «Dacă nu se ungurizează, românii vor fi exterminaţi!» Tu ai lansat cumplita lozincă «Uniune sau moarte!». Şi, vai, Kossuthe, câte vieţi ai ucis! Tot tu ai ordonat şi măcelul de la Luna, liniştita comună de pe Arieş. Te-ai înfuriat că feciorii români nu voiau să îmbrace hainele armatei tale. Păi cum s-o facă, dacă tu le-ai luat totul? Şi limbă, şi pământ, şi idealuri... Da, le-ai furat şi visele. Le-ai oferit, în schimb, drumul spre moartea existenţei naţionale: «Uniune sau moarte!»... De ce-ai ordonat instituirea «Tribunalelor de sânge» în Ardeal? Nu te-ai gândit la urmările lor catastrofale?! Cum te-a răbdat sufletul să accepţi să fie împuşcat, după o «judecată» penibilă, pastorul sas Stephan Ludwig Roth? Săte fi deranjat eseul lui despre «Lupta limbilor în Transilvania», pe care l-a publicat în 1842? Aminteşte-ţi: «Domnii din Dieta de la Cluj, au dat poate naştere unei limbi de cancelarie şi acum se bucură de venirea pe lume a pruncului (...) Nu e nevoie de proclamarea vreunei limbi ca limbă naţională, pentru că avem deja o limbă naţională. Ea nu este germana, nici maghiara, ci valaha. Putem noi, naţiunile privilegiate, să ne sucim şi să ne învârtim cât vrem, adevărul acesta este şi nu altul (...) Viaţa însăşi ne prilejuieşte un contact zilnic cu acest popor numeros, ce reprezintă aproape o jumătate din populaţie»... Nu-ţi spun noutăţi, ştiai bine acest adevăr. Şi tot «liberal» te declarai! Sunt 160 de ani de când, cu voia ta, a fost omorât preotul sas Stephan Ludwig Roth. A fost un savant al vremurilor sale. A fost un vizionar! A fost un Mare Om! N-ai vrut să-l asculţi, aşa cum nu ţi-a păsat nici de bunele gânduri cu care te-a căutat Nicolae Bălcescu, ministrul de Externe al Ţării Româneşti. ...Tu, dictatorul-criminal din anii revoluţiei paşoptiste, după ce ţi-ai trădat propria-ţi naţie, se-nvârte în mormânt mama ta, Karolina Webe, luterană-germană, ca şi Stephan Ludwig Roth, şi tatăl tău, slovac, după ce ai provocat îngrozitoare măceluri, îmbraci haine de liberal şi te declari cel mai curat om de pe Planetă! Cu siguranţă că Stephan Ludwig Roth nu te-a blestemat, dar execuţia lui, descrisă de un martor ocular, preotul clujean Georg Hintz, e mai mult decât un blestem. Şi pentru tine, şi pentru cei de teapa ta, neuitându-l nici pe comisarul gubernial pentru Transilvania, Csány, care a declarat nevalabilă amnistia faţă de Stephan Ludwig Roth, declarată de generalul Bem, şi a cerut execuţia imediată, spre a-ţi satisface setea de sânge. Era 11 mai 1849. Sus, pe Cetăţuia Clujului, când condamnatul la moarte, pastorul luteran, Stephan Ludwig Roth era escortat spre locul execuţiei, se auzeau, din timp în timp, focuri de armăşi strigăte de durere. Povesteşte preotul Georg Hintz:
«...Auzeam horcăitul de moarte al numeroaselor victime ce fuseseră măcelărite, căzând aici de curând, vaietele şi hohotele părinţilor, soţiilor şi copiilor ce-şi văzuseră aici fiii, soţii sau taţii sângerând cumplit, zăreau sălbatica mulţime a spectatorilor, năpustindu-se ca o furtună spre noi, abia stăpânindu-se, în aşteptarea cruntului moment, şi mă uitam la victima ce stătea lângă mine, un om ce depăşea, cu siguranţă, prin valoarea sa, toate celelalte victime căzute. M-a cuprins o durere de nespus. Mă simţeam zdrobit. Cu toate acestea, nefericitul meu prieten, direct implicat în acest «spectacol» infernal, stătea atât de liniştit şi de calm în careul militar închis în jurul nostru, de parcă soarta sa ar fi luat o întorsătură favorabilă. Pe drumul încoace, i-am adresat, din când în când, câte un cuvânt cucernic, de îmbărbătare. Am făcut şi acum acest lucru. Mi-a strâns mâna recunoscător şi mi-a întins batista, rugându-mă: «Dragă frate, înmoaie această batistă în sângele inimii mele, după ce voi fi căzut, şi trimite-o fiicei mele mai mari»... Apoi, s-a cerut tuturor să păstreze linişte şi, stând în faţa noastră, unul dintre judecătorii penali prezenţi a rostit cu voce tare sentinţa, la începutul căreia, nefericitul meu prieten, aflat lângă mine, mi-a şoptit: «Ascultă numai ce însăilare de minciuni!», iar când judecătorul a spus: «Condamnatul a schimbat Sfânta Scriptură cu spada», el mi-a spus: «Nu-i adevărat! N-am pus niciodată mâna pe spadă...». După citirea sentinţei, s-a dus la ofiţerul-comandant şi i s-a adresat cu următoarele cuvinte: «Domnule căpitan, am o dorinţă!... Cer iertare, de dragul copiilor mei!»... Cel căruia îi vorbise, răspunse emoţionat: «Nu am căderea de a ierta!»…
A îngenunchiat, a mai spus o dată «Tatăl Nostru», şi-a luat rămas bun de la părintele Hintz şi de la cei care l-au condus, spre a-i uşura, prin îmbărbătare, sfârşitul, după care i-a spus ofiţerului că e la dispoziţia sa. Un bărbat, s-a apropiat apoi de marele cărturar al Ardealului, prof. dr. Stephan Ludwig Roth, fost rector al Gimnaziului din Mediaş, fost comisar imperial plenipotenţiar, paroh al Bisericii lutherane din Moşna... Voia să-l lege la ochi. A refuzat. După care gloanţele i-au străpuns corpul şi l-au doborât. Peste o săptămână, credincioşii din Moşna şi cei apropiaţi îl înmormântau creştineşte, la Mediaş.
...Şi iar mă gândesc la tine, criminalule Kossuth! De ce nu l-ai salvat nici pe acest Om adevărat? Trebuia să fii tu la Cluj, atunci, în 11 mai 1849, dimineaţa, în faţa Tribunalului, şi să anunţi că ai abrogat ruşinoasa Lege Marţială, că preotul Stephan Ludwig Roth e un Erou al Ardealului, în vreme ce tu, prin tot ce-ai făcut, ar fi trebuit să faci schimb de vieţi. Necondiţionat! Dar n-ai făcut-o! Şi-ai continuat să baţi cărările lumii, «uitând» să mai aşezi câte o floare chiar şi pe mormintele părinţilor tăi, cu rădăcini slovaco-germane, dar nici pe cele ale românilor, cei 40.000 ucişi de armatele tale, din ordinele pe care tu le-ai dat! Ar fi trebuit să te reculegi şi-n Mediaş, la mormântul Eroului Sas, dar să vizitezi şi Monumentul «Stephan Ludwig Roth», ridicat la 20 mai 1853. În semn de căinţă. Şi tu, dar şi comisarul tău guvernamental, Csányi László, şeful «tribunalelor de sânge», alt călău, căruia i-ai transmis ordinul de arestare, petrecută chiar în timpul slujbei, în biserica din comuna Moşna. Ai bunul simţşi spune-le celor care se dau de ceasul morţii să-ţi facă statui, să dea numele tău unor străzi, să «boteze» chiar posturi naţionale de radio, sau să te evoce prin fel de fel de jenante mijloace, să te lase să-ţi vindeci rănile vieţii, să-ţi ispăşeşti pedepsele lui Dumnezeu, pentru tot răul pe care l-ai făcut, sperând să fii, într-o nouă viaţă, omul care să-şi merite şi statui, şi străzi, şi cărţi, şi roluri de erou în spectacole..."
Cu asemenea „carte de vizită" ne punem şi punem întrebările: care sunt meritele lui Kossuth Lajos, pentru români şi România?!; care sunt oportunitatea, logica, legalitatea şi constituţionalitatea Hotărârii nr.150/28.05.2015 a Consiliului Local Târgu-Mureş (la iniţiativa UDMR) privind acordarea denumirii unei străzi cu un nume cel puţin contestat şi dezavuat.
