Ieri, 23 iulie, a fost cea mai toridă zi a anului

Distribuie pe:

După şirul de zile caniculare scurse fără întrerupere, din data de 6 iulie a.c., când mercurul termometrelor n-a coborât sub 30 de grade, doar cu mici excepţii, era şi cazul ca acumulările să atingă apogeul. Fapta s-a întâmplat ieri, 23 iulie, când, în jurul amiezii, aparatele de măsură de la Staţia meteorologică indicau 36 de grade, la umbră, cu mari şanse ca valoarea să fie depăşită în jurul orei 16. Nivelul extrem de ridicat al temperaturii i-a determinat pe specialiştii centrali în meteorologie să transmită cod galben de averizare pentru această zonă a ţării. Din păcate, însă, nici din acest punct de vedere previziunile pentru perioada următoare nu sunt prea optimiste. Ca şi întreaga ţară, şi noi, mureşenii, ne vom coace la soare, neputincioşi, în schimb, în a face ceva pentru culturile aflate pe rod, şi care vor fi puternic afectate de arşiţă. Avem în vedere în primul rând legumele, dar şi celelalte care vor rodi la toamnă.

Lasă un comentariu