Luna iulie, era până acum cinci ani, un prilej de a-l sărbători, în prezenţa lui, pe Adrian Păunescu, scriitor de referinţă al literaturii române, geniu poetic extrem de prolific şi cu o forţă metaforică inegalabilă, om de curaj, cu o prospeţime a ideilor extraordinară, perseverent şi dârz, suflet mare, gata oricând să-i ajute pe cei năpstuiţi.
În ultimii patru ani, această aniversare este un prilej de a ni-l rememora pe Adrian Păunescu, iar cei care am avut privilegiul de a-l cunoaşte şi de a simţi prietenia şi apropierea lui, să ni-l amintim în toată vigoarea şi spontaneitatea lui.
Fire tenace, receptiv la disfuncţionalităţile şi racilele societăţii, Adrian Păunescu era acel medic de gardă, care, după o noapte albă, în care a salvat o viaţă, prezenta soluţii de însănătoşire şi dădea apoi recomandări terapeutice pe termen lung.
Chiar dacă neobişnuitul său har poetic a stârnit invidia şi ura unora, mulţi dintre denigratorii lui s-au convins că Adrian Păunescu avea dreptate şi că afirmaţiile lui erau valabile şi sunt valabile şi în prezent.
Traficul de influenţă pentru a-şi ajuta semenii, măsurile cu caracter social, medical, cultural şi educaţional, ba chiar şi financiar, au făcut din Adrian Păunescu un far călăuzitor şi o pildă veşnic vie.
Cu harul tău neţărmurit
Ai reuşit să ne fii far,
Să spui ce noi n-am izbutit
Concis şi foarte clar
Ai fost un geniu şi-un stindard,
Simbol al propriului popor
Şi-un sprijin vrut şi necesar
Al celor fără de-ajutor
Şi-acum, cu fervoare,
La aniversare
Ai de la fiecare
Un semn de neuitare
Ce va fi prezent şi la comemorare!
