Omul, opera

Distribuie pe:

N. Steinhardt se naște la București, pe 29 iulie 1912. Își face debutul publicistic foarte de timpuriu în revista Liceului „Spiru Haret". Își ia bacalaureatul în 1929 și frecventează cenaclul „Sburătorul", iar în 1932 își ia licența în Drept. În 1934, începe să colaboreze la Revista burgheză și publică sub pseudonimul Antisthius volumul parodic În genul… tinerilor. Își ia doctoratul în Drept în 1936.

În 1935 și 1937 publică împreună cu Emanuel Neuman studiile Essai sur une conception catholique du Judaisme si Illusions et réalités juives. Colaborează la Libertatea și la Revista Fundațiilor Regale.

După război, publică pentru scurtă vreme în Universul literar, Victoria, Tribuna poporului și, din nou, Revista Fundațiilor Regale. Refuză să colaboreze cu noul regim.

În 1960 e anchetat, apoi condamnat în „lotul Noica-Pillat" la 12 ani de muncă silnică. Trece prin inchisorile Jilava (unde este botezat de părintele Mina Dobzeu), Gherla și Aiud.

Eliberat în august 1964, va reveni după câțiva ani în lumea literară prin traduceri, medalioane, cronici etc. În 1972, termină prima versiune a capodoperei sale, Jurnalul fericirii. Publică volume de eseuri și de critică foarte bine primite, deși unele sunt puternic cenzurate. Monah din 1980, rămâne activ pe terenul eseisticii și al criticii. Se stinge la 30 martie 1989. 

Lasă un comentariu